Volumul I al seriei
,,Fără limite"Își strânse mâna pe geanta albastru închis din catifea și păși în interiorul cazinoului, încercând să pară sigură pe sine când de fapt în interior murea de teamă. Se așeză la barul mare din încăpere, comandându-și un suc natural. Avea indicații exacte despre ce să facă și cum, nu trebuia să dea greș, dar oare cum ar putea să nu facă chiar și cea mai mică greșeală atâta vreme cât se afla în cazinoul celui mai mare mafiot din oraș, care, firește era populat de alții asemenea lui, periculoși, influenți și certați cu legea, iar misiunea sa era să-l seducă, să aibă parte de o noapte alături de el, să colecteze cât mai multe informații despre el, iar dacă norocul îi surâde și adoarme lângă ea după ce totul se termină să îi umble în buzunare și telefon.
Purta o rochie albă cu mâneci largi și umerii lăsați la care asortase geanta albastră și o pereche de pantofi de aceeași culoare și material ca aceasta din urmă care urcau pe gleznă și puțin mai sus de aceasta cu niște bretele subțiri ce îi îmbrățișau senzual picioarele ușor bronzate.
Arăta ca un adevărat înger care picase din Rai și, din păcate pentru ea, nimerise chiar într-un club al păcatelor, însă ajunsese acolo cu bună știință. Voia să-și găsească un loc între polițiștii de la secția la care lucra așa că atunci când serviciul secret ceruse cel mai bun agent pentru o misiune ea fusese prima care se aruncase cu capul înainte și îl convinsese pe șeful secției că ea este cea mai potrivită. Și chiar fusese, căci dintre 50 de fete de la alte secții de poliție din Milano ea fusese aleasa, însă știa că fusese aleasă aproape în proporție de 100% datorită aspectului său fizic și a vârstei. Mafiotului îi plăceau femeile frumoase și tinere, îi plăcea să aibă la brațul și în patul său doar femei fără de cusur, așadar Patrizia fusese alegerea perfectă prin prisma aspectului său.
Abia terminase primul an la academia de poliție si lucra de câteva luni la secție, nu făcea nimic special acolo, dar era un prilej perfect pentru a câștiga experiență și niște bani cu care să se întrețină. Avusese norocul și șansa de a fi angajată acolo datorită răposaților săi părinți care avuseseră slujbe înalte în cadrul poliției, lucraseră la aceeași secție ca și ea, toți cei de acolo îi cunoscuseră părinții înainte să plece pe lumea cealaltă.
Aflase despre ce misiune este vorba abia după ce fusese recrutată și semnase deja actele, fiind mult prea târziu pentru a mai putea da înapoi. O îngrozea gândul că se va culca cu un străin, cu un mafiot în toată puterea cuvântului, dar cel mai mult era îngrozită de faptul că prima sa noapte avea să fie lângă un astfel de bărbat și totul pentru o misiune în care se băgase pentru aș câștiga respectul în rândul celor de la secție, însă cum avea să facă asta atât timp cât misiunea sa nu era alta decât să și-o tragă cu mafiotul?
Își dădu părul după ureche, lăsându-și dezgolită partea dreaptă a corpului cu o priveliște perfectă asupra pielii sale fine de pe gât, ducând delicat la gură paharul ce tocmai îi fusese pus în față.
Într-un separeu retras din capătul încăperii uriașe câțiva dintre cei mai influenți bărbați ai Italiei priveau prin cameră în căutare de prospături, în timp ce unul singur dintre ei era dezintersat de tot ce se întâmpla. Asociații săi erau atât de inflantili și încă nu fuseseră capabili să învețe că nu un astfel de comportament atrage femeile. Tot ceea ce puteau ei să facă era să le amuze sau să le scârbească atât de rău încât să găsească orice modalitate pentru a scăpa de ei.
În schimb, despre el se știa că este un cuceritor înnăscut, care doar prin postura corpului și prin privire reușește să intimideze pe oricine și face chiar și cea mai mare scorpie să se îmblânzească.
— Priviți ce frumusețe, îl auzi pe Alonzo vorbind și duse paharul cu tărie la gură urmărind cum toți cei 4 bărbați care se aflau cu el la masă priveau în aceeași direcție.
Alonzo era ca hipnotizat de tipa de care tot discutau așa că privi din pură curiozitate spre locul în care se uitau și ceilalți și fu izbit de imaginea răvășitoare a unei fete, căci femeie clar nu era, cu o înfățisare de înger. Zâmbi drăcește atunci când o văzu și o recunoscu imediat, doar că fusese puțin surprins de apariția ei în acea seară, o aștepta peste 2 zile, nu în seara aceea, însă se pare că serviciile secrete care îl tot vânează de ani la rând au decis să schimbe planul în ultimul moment.
Știa că fata nu era nici mai mult nici mai puțin decât unul dintre jocurile prin care încercau să afle detalii despre el și se întreba: dacă nimic nu dăduse roade până atunci, de ce credeau că acea puștoaică de 19 ani ar putea schimba ceva și le-ar putea aduce informații in plus?
Stefano Verdi avea oameni peste tot în poliție și știa despre orice se discuta despre el, despre toate misiunile care îl vizau, iar sosirea frumoasei de la bar nici nu avea cum să o rateze, chiar o așteptase cu mult interes. Nu mai avusese de multa vreme parte de o partidă cu o virgină, care era mai ales și un agent de poliție la început de drum.
Nu se ferea de jocurile polițiștilor, chiar îi plăcea să intre în ele și să îi încurce și mai mult.
Se ridică de pe sofa vișinie pe care stătea, își închise nasturele deschis al sacoului și merse cu pași de prădător către bar, auzind din urma sa doar cuvinte de compătimire adresate lui Alonzo.
— Îmi pare rău, frate, dar era clar că tipa nu avea să-i scape lui Stefano, zise unul dintre asociații acestuia, unul care, asemenea lui, se diferenția de restul prin faptul că nu era la fel de infantil ca și ei atunci când venea vorba în special de femei.
Ajuns în dreptul barului se sprijini de acesta și îi făcu semn barmanului să se retragă și să-l ia cu el și pe un tip ce stătea pe un scaun alăturat, lăsându-i terenul liber. Știa că nu trebuie să facă multe pentru a o cuceri pe frumoasa din fața sa, căci oricum avea să meargă cu el.
— Nu pari foarte familiarizată cu locurile ca acesta, angelo, îi vorbi aproape de ureche și văzu cum tresare puțin prea evident.
Se anunța o seară de pomină cu îngerașul din fața sa, era sigur de asta. Avea să o facă să țină minte pentru totdeauna fiecare atingere, fiecare cuvânt, fiecare senzație de la el.
— Așa-i, dar trebuie să existe un început pentru orice, nu? îi răspunde întorcându-și într-un final chipul către bărbatul de lângă ea.
Stefano zâmbi diavolește în colțul gurii, făcând o altă conexiune în mintea lui, o conexiune legată de modul în care avea să-i sărute și să-i domine fiecare părticică din trupul făra cusur. Deși era un bărbat violent și vulcanic în lumea afacerilor, în pat era pasional, știa exact ce să facă și cui să-i acorde un tratament special, căci nu toate aveau parte de un astfel de preludiu din partea sa. Polițista mult prea speriată din fața sa se număra printre cele care pot cunoaște modul în care crudul mafiot poate face dragoste cu o femeie, dar dacă atingerile mult prea tandre și modul în care îi va iubi trupul îl vor șoca chiar și pe el?
*angelo = înger
CITEȘTI
Pradă ușoară - FINALIZATĂ
RomantizmFinalizată Patrizia este un polițist la început de drum, carieră pe care a decis să o urmeze pentru a cinsti memoria părinților săi decedați. Din dorința de a se afirma la secția în care lucraseră și aceștia acceptă o misiune despre care nu știa ab...