Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 21: Fată la puterea a treia

— E fată? a strigat Stefano entuziasmat. La naiba, voi fi din nou tată de fată! a continuat în culmea fericirii și aproape că dansa de bucurie prin cabinetul medicului ginecolog care tocmai îi dăduse răspunsul în legătură cu copilul său și al Patriziei.

Frumoasa lui soție, care devenise doamna Verdi în urmă cu puțin timp, era însărcinată în trei luni pentru a doua oară și stătea pe patul medical, privindu-și soțul cum mai are puțin și plânge de bucurie.

Medicul îi șterse abdomenul ușor umflalt Patriziei de gelul pe care îl aplicase pentru a-i putea face ecografia, iar Stefano îi prinse mâna într-a lui și i-o sărută ușor. Ieșiră din cabinet, purtând amândoi pe chip câte un zâmbet radiant, însă ce o îngrijora cel mai mult pe tânăra mămica era cum se va descurca cu 3 copii mici, dintre care unul abia născut și ceilalți doi de un an și câteva luni?

*

În următoarele zile la conacul Verdi fu dată o petrecere somptuoasă în cinstea celui de-al treilea copil al cuplului.

— Stefano, trebuie să recunosc că te miști repede, camarade, râse Reza, un vechi prieten rus de-al mafiotului, cu aceleași preocupări ca și el de altfel, și îl bătu ușor pe umăr prietenește. După un an și puțin ești deja la al treilea copil, ai toate respectele mele, a continuat și au ciocnit câte un pahar cu șampanie.

Bărbatul își urmărea cu privirea prin sală soția, nu o scăpa nicio secundă din ochi, mai ales că purta în pântece rodul iubirii lor. Gemenele erau cu părinții săi, pe Patrizia nu o mai lăsa să le ridice în brațe, nu voia ca ea să depună efort și să afecteze sarcina în vreun fel.

Îi făcu cunoștință și acesteia cu Reza și soția sa și fu surprins de cât de bine se înțelegeau cele două.

— Camarade, vreau să-mi oferi, dacă dorești, bineînțeles, onoarea și plăcerea de a o boteza eu și soția mea pe fiica voastră care urmează să vină pe lume. Știi că noi nu avem copii, însă suntem părinții spirituali a multe persoane.

— Plăcerea este de partea noastră, Reza, a răspuns Patrizia și Stefano a aprobat-o.

La un moment dat acesta s-a retras de lângă soția și prietenii săi, scuzându-se pentru a răspunde la apel.

— Da? a mârâit spre persoana de la capătul celălalt al firului. Ce vrei?

— Vere, de ce mă repezi așa? i-a auzit glasul enervant al lui Luce.

— Tu nu ești vărul meu, Lucette, i s-a adresat pe numele complet, strângând telefonul în mână, nu ai fost și categoric nu vei fi vreodată parte din familia aceasta, te-am acceptat doar pentru verișoara mea, însă cum ea nu mai e, orice legătură dintre tine și noi a dispărut.

Soția lui Luce, biata lui soție, s-a stins din viață în urmă cu câteva luni din cauza cancerului care i-a răpit ani bun din tinerețe și care i-a pus capăt la o vârstă la care adevărata aventură a vieții abia trebuia să înceapă.

— Dar încă sunt parte de familie, Stefano, a vorbit celălalt bărbat de parcă ar fi fost o femeie la menstruație care se ofensa din orice, și sunt foarte supărat că nu m-ai invitat și pe mine la petrecerea în cinstea viitorului vostru copil.

— Tu ești ultima persoană pe care aș fi invitat-o, nici dacă trăia Elettra nu te invitam și pe tine, a scuipat Stefano cuvintele cu venin.

— Mă faci să mă simt ca vrăjitoarea cea rea din Frumoasa adormită care nu a fost invitată la botezul fetei, l-a auzit vorbind din nou și strânse din maxilar exasperat.

— Da, dar vezi tu, dacă îndrăznești să pui piciorul aici, nu mai stăm la discuții ca data trecută când te-ai dat la soția mea sau la înmormântarea verișoarei mele, când aveai grijă doar de avere, acum îți sparg direct fața, Lucette, și vei fi nevoit să umbli cu buletinul legat de gât ca cineva să te mai recunoască după ce termin cu tine, a replicat ultima parte apăsat și a putut sesiza o urmă de reticență în următoarele cuvinte ale viermelui:

— Bine, oricum eu am sunat să vă transmit să vă bucurați de copil și să fie sănătos.

— Mulțumim, i-a zis ca un domn ce este și i-a închis telefonul.

Prostul acela nu avea să-i distrugă seara, avea, de fapt, să îl distrugă el cu prima ocazie, era ca un ghimpe în coastă, ca un cârcel la genunchi care apare doar când ți-e lumea mai dragă.

— De ce ești nervos? l-a întrebat frumoasa sa soție după ce s-a reîntors în sală, iar el doar a tras-o în brațele sale, așezându-și tandru palma peste burtica ei.

— Nu sunt, i-a răspuns zâmbind, înfățișarea ei de graviduță îi aducea o explozie de fericire în suflet, ar fi vrut să o vadă pentru încă vreo zece ani însărcinată, însă după fetița care era pe drum mai voia un singur copil, ce era prea mult, era prea mult și pentru el.

— Nu mă minți, a zis și i-a mângâiat ușor detaliile încruntate ale feței, cine te-a supărat?

— Nici nu mai contează, iubito, atât timp cât tu ești aici, i-a sărutat fruntea și a mers spre una dintre gemene, Stefana, care era bucățică ruptă din el, motiv pentru care a ales și să o numeasă după el, ce plângea în brațele bunicii ei și se liniști abia după ce el o așeză protector la pieptul său.

Fiicele lui erau complet diferite, Caprice era atât de liniștită, nu făcea probleme nimănui, nu plângea decât rareori, dormea și într-un ghiveci dacă o puneai. În schimb, Stefana era cu mult mai pretențioasă față de sora sa, plângea din orice, noaptea se trezea și începea să plângă, trezindu-și automat și sora și părinții, adormea doar în pătuțul ei și pe anumite așternuturi, nu suporta să o adoarmă altă persoană cu excepția tatălui său și lista ar putea continua.

Stefano era convins că, atunci când fetele vor crește, rolurile se vor inversa. Caprice va fi problema familiei, iar Stefana va fi cuminte ca un mielușel.

N/A: Fiți pe fază, cel mai probabil în seara aceasta postez volumul II. :))