Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 16: Smaralde pe pielea ta

Patrizia se afla într-unul dintre cele mai scumpe magazine de rochii unicat din lume aflat în centrul orașului Milano, supranumit și orașul modei. Nu avea cum să iasă de acolo fără vreo creație care să uimească pe toată lumea, și nu pentru că ea nu-și dorea să plece cu mâna goală, ci pentru că Livio nu avea să o lase până nu-și găsește o rochie pe care să o poarte la aniversarea de 34 de ani a lui Stefano.

Toate creațiile din magazin erau superbe, însă își dorea ceva mai special decât ceea ce vedea. Nu voia o rochie colorată într-o nuanță deschisă și clar nu voia să fie acoperită de pietre si tot felul de paiete. Nu voia ca rochia să-i atragă atenția prin strălucirea ei, ci prin alura misterioasă din jurul ei.

Într-o vitrină de sticlă din capătul magazinului trona o rochie de culoarea smaraldului, cu un decolteu în V și mâneci lungi, ce părea croită din solzi de șarpe, croială care se pierdea în partea de jos într-o zonă catifelată. Era o creație care încă nu fusese expusă publicului, dar care era expusă în magazin spre deliciul privitorilor. Deși asta însemna că nu poate fi vândută, creatorul rochiei fu anunțat despre fata fermecată de capodopera sa și nu îndrazni să-i spună nu.

Patrizia probă rochia și se privi în oglinda mare de pe perete cu respirația tăiată. I se așeza peste trup asemenea unui al doilea strat de piele, se mula peste formele ei și lăsa la vedere din piele doar foarte puțin, însă de ajuns să provoace fantezii erotice oricui. Rochia parcă era croită special pentru ea, era perfectă pentru vremea de afară, pentru temperaturile destul de scăzute ale lunii decembrie și pentru eventimentul la care avea să o îmbrace.

Găsise exact ceea ce căutase. Mister și senzualitate. Fără a fi însă vulgară și fără a se acoperi cu bijuterii scumpe, deși prețul rochiei va eclipsa aproape toate bijuteriile pe care le vor purta doamnele prezente la aniversarea mafiotului.

*

Echipa de make-up artiști îi realizară machiajul, iar apoi se retraseră din încăpere, lăsând-o pe fată să se îmbrace, fiind ajutată de 2 femei care îi aranjaseră și părul.

Trecuseră 2 săptămâni de când se afla din nou în Milano, iar pe chipul ei ultimul sentiment ce putea fi citit era fericirea. Era speriată din cale afară. Expresia ei și ochii triști contrastau înfățișarea de zeiță.

În urmă cu 2 dimineți aproape avusese o cădere de calciu atunci când testul cumpărat de Livio, care îi devenise un prieten apropiat, singurul de fapt, singurul ei aliat și confident, îi confirmă bănuielile. Era însărcinată. Purta în pântece copilul mafiotului și era mai speriată ca oricând de reacția pe care acesta urma să o aibe. Știa că trebuie să-i spună, căci oricum avea să afle la un moment dat și era îndreptățit să știe, doar este tatăl copilului, însă avea să-i dea vestea abia la sfârșitul petrecerii.

În timp ce stătea pierdută în gânduri în fața oglinzii ce acoperea un perete întreg auzi ușa deschizându-se și-l revăzu după câteva zile pe Stefano, care fusese în toate acele ziele de când ea se reîntorsese extrem de ocupat. Purta un costum negru cu o cămașă albă de data aceea și un papion verde smarald care se asorta cu rochia ei. Ținea în mâini o cutie din catifea pe care o deschise, lăsând-o pe masa de toaletă din încăpere.

În interiorul acesteia se afla un set format dintr-un lanț, o pereche de cercei și un inel într-o cutiuță mai mică toate bătute în smaralde scumpe. Îi prinse lanțul ce-i atingea delicat decolteul, sărutându-i tandru partea din spate a gâtului, lăsând-o apoi să-și pună cerceii doar pentru a-i așeza după aceea inelul pe deget.

— Sunt moștenire de familie, ești prima după multă vreme care le poartă, angelo, îi șopti atingându-i talia cu palma și trăgând-o mai aproape pentru a o săruta.

Rochia pe care o alesese parcă era predestinată sau, mai bine zis, culoarea ei era predestinată. Îi demonstra încă o dată lui Stefano că Patrizia este femeia de care are nevoie. Numele clanului său, Verdi, se traduce nici mai mult nici mai puțin prin verde. Toate femeile familiei poartă bijuterii confecționate din smaralde, devenind semnătura lor. În acea seară Patrizia părea o Verdi veritabilă, nu doar din pricina rochiei și a setului de bijuterii pe care i-l dăruise, ci pentru că avea acea sclipire care te trimitea cu gândul către o femeie puternică și răzvrătită, dar suficient de inteligentă încât să înțeleagă că o luptă cu el este mai mult decât împotriva legilor firii și să-și joace cărțile doar în cele mai bune ocazii.

Ieșiră împreună din cameră și în jumătate de oră deja se aflau în salonul uriaș decorat în nuanțe de negru și verde în care se organiza petrecerea. Petrecerea era doar o formalitate, era organizată doar pentru ca Stefano să hrănească paparazzii, serviciile secrete care erau în continuare pe urmele lui și parterii de afaceri din toate colțurile lumii care erau adunați toți în același loc. Îi făcea o plăcere nebună să-i privească sub același acoperiș și totodată avea aceeași plăcere morbidă pentru a ști cum poliția privește din umbră tot acel spectacol scump unde se aflau cei mai periculoși și influenți oameni ai lumii simțindu-se neputincioși pentru că nu pot face nimic. Practic, îi aveau pe toți la un loc, putea fi cea mai mare captură a secolului, dar atât timp cât nu aveau dovezi împotriva lor, nu puteau face nimic.

Patrizia se simți privită din toate părțile și o stare de rău o cuprinse. Simțea un ghem în stomac care se strânge dureros. Se retrase de lângă Stefano spunându-i că merge la toaletă in timp ce acesta purta o conversație placidă cu câțiva invitați cărora o prezentase simplu ca Patrizia, fără a-i atribui vreun rol în viața lui, lăsând cale lineră fiecăruia să creadă ce dorește despre ei.

Vomită de îndată ce ajunsese în baie, iar apoi se spălă cu grijă pe buze și pe lângă, având grijă să nu-si strice machiajul și își aplică un nou strat de ruj.

— Trebuie să-i spui, Patrizia, îl auzi pe Livio vorbind și nici nu realizase că el o urmase la toaletă, stând rezemat de blatul din marmură al chiuvetei mari. Nu mai poți ține secretul acesta ascuns, este mult prea important, și nici eu nu o mai pot face. Vina mă apasă tot mai mult cu fiecare minut ce se scurge și mă simt ca un trădător. Niciodată nu i-am ascuns lucruri cu așa mare însemnătate șefului meu, dar acum am făcut-o doar pentru că mi-ai promis că îi vei zice. Va fi foarte supărat și nervos când va afla că am ținut acest lucru ascuns față de el și cu cât trece mai mult timp, cu atât va fi mai nervos.

Știa că Livio avea dreptate și, indiferent de consecințe și reacția lui, avea să-i zică, însă la miezul nopții. Abia atunci era ziua lui cu adevărat. De aceea nici nu îi urase la mulți ani, pentru că ziua lui era abia următoarea zi.

Și ce cadou mai neașteptat și unicat îi putea oferi decât un copil?