Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 14: Nu te vreau aici

Următoarea zi Patrizia se afla din nou în camera de motel din Prizzi, mica localitate ruptă de lume, doar că ceva era diferit. Stefano îi promisese că se va întoarce la ea, însă nu și că ea se va întoarce la ceea ce însemna viața ei de dinainte de a-l întâlni.

În următoarele câteva luni mafiotul îi făcu vizite periodice, la 2 sau 3 săptămâni, dar nu rămânea mult, doar o noapte în care era numai și numai al ei, însă apoi dispărea asemenea unui vampir care se temea ca zorii dimineții să nu-i ardă pielea. Patrizia îl primea și îl aștepta de fiecare dată, sperând ca ceva să se schimbe și să o lase în sfârșit să părăsească acel loc, cel puțin camera de motel, căci o ținea închisă acolo ca pe un fluture într-o cupolă de cristal. Cât despre partidele de amor dintre ei, trebuia să se conformeze indiferent de orice ar fi simțit, indiferent dacă și-ar fi dorit sau nu atingerile sale.

A încercat de câteva ori să i se împotrivească și a făcut-o să înțeleagă că o poate avea și fără ca ea să fie de acord, a făcut-o să înțeleagă că poate deveni cel mai mare coșmar al vieții ei dacă nu-l ascultă, așa că a încetat în urmă cu mult timp să se mai împotrivească.

Ușa camerei era permanent păzită, însă dacă Stefano ar fi avut măcar o secundă pentru a privi mai departe de trupul ei ar fi înțeles că este prea lipsită de puteri sufletești și de tragere de inimă pentru a mai fugi undeva. În primele zile încercase, dar cu timpul își dăduse seama că totul este în van.

Unde să fugă când el este peste tot?

Stătea pe canapeaua din colțul camerei atunci când ușa fu deschisă și privi ciudat spre ceas. Nu era ora la care ar fi trebuit să-i aducă de mâncare sau să vină camerista, care tocmai plecase, și nicidecum nu avea cum să fie Stefano, el nu venea niciodată ziua, își făcea apariția doar seara.

Îl văzu pe Livio cum se apropie de ea și o salută printr-o înclinare a capului.

— Domnișoară, i se adresă, dar se apropie înainte să mai continuie.

— S-a întămplat ceva? îl întrebă nedumerită.

Îl mai văzuse de câteva ori, aparent îl însoțea pe mafiot pe oriunde mergea și în serile când șeful său stătea mai mult decât trebuia apărea la ușă, anunțându-l că au treburi în cine știe ce colț al Italiei sau al lumii. Însă niciodată nu mai venise singur, iar să-l vadă în camera ei îi ridica multe semne de întrebare.

— Da, răspunse într-un final, domnul Stefano a fost împușcat, continuă, iar ochii ei se măriră de șoc.

— E bine? reacționă aproape imediat, ridicându-se de pe canapea.

— A fost operat și se află în afara oricărui pericol, însă îl vor mai ține câteva zile sub observație, o anunță, iar Patrizia respiră ușurată. Sunt aici pentru a vă duce la Milano, prezența dumneavoastră îi va face bine, mai ales că probabil ați înțeles cât de mult iubește să aibă totul sub control, iar acum că este în spital este mai revoltat ca niciodată.

— El ți-a spus să mă duci la Milano? îl întrebă cu o speranță mică în suflet, însă privirea bărbatului îi dădu de înțeles că nu este așa. Dă-mi 20 de minute și voi fi gata, îi zise și se ridică târându-se până la baie pentru a se aranja.

Livio rămase în mijlocul încăperii, trecându-și mâinile prin păr și oftând. Ar fi vrut să-i spună fetei că Stefano o voia acolo, o voia lângă el, însă asta ar fi însemnat să o mintă. Șeful lui încă o ținea la distanță pe fată, se îmbăta singur cu ideea că simte pentru ea doar atracție fizică, dar îl vedea cum înnebunește atunci când treburile îl țineau prea mult timp fără să o vadă. Aceea clar nu era reacția unui bărbat care nu putea să aibă parte de o noapte oarecare de sex cu o femeie nesemnificativă. Odată chiar zburase din Germania în toiul unei recepții date în cinstea unei afaceri noi în Italia pentru a o vedea și se întorsese în dimineața următoare pentru a continua lucrurile care îl duseseră în acea țară.

*

Culuarul era împânzit de-o parte și de alta de oamenii lui Stefano. Etajul la care se afla salonul lui fusese rezervat doar pentru el, și totuși oameni de-ai lui erau răspândiți în tot spitalul, însă la etajul mafiotului erau mult prea mulți. Patrizia se simțea sufocată de ei în timp ce îl urma pe Livio pe coridorul cândva larg. Fu lăsată să intre în salonul lui și trecu pragul cu pași tremurând atunci când îi auzi vocea tunând și fulgerând în toate direcțiile. Câțiva bărbati erau în jurul patului său de spital și îi ascultau ordinele.

Mafiotul se opri atunci când o văzu pe frumoasa sa intrând în salon și preț de o clipă se luptă cu impulsul de a se ridica, în ciuda bandajului care îi acoperă tot abdomenul, și să o strângă în brațe. Dar doar pentru o clipă, căci apoi văzu negru în fața ochilor atunci când realiză că ea nu se afla acolo unde o lăsase și unde trebuia să fie.

— Livio, urlă spre bărbatul care stătea în dreptul ușii, parcă fiind gata să o ia oricând la fugă în timp ce îi aștepta reactia ce nu întârzia să apară, ce caută ea aici? continuă în aceeași măsură de parcă Patrizia nici nu se afla în cameră și o făcu pe aceasta să simtă cum o durere acută i se înfige în inimă, asemenea unui pumnal.

— Șefu', știți că nu vă încalc ordinele, însă de data aceasta am șimțit de cuviință că trebuie să o fac.

Se retrase alături de ceilalți bărbați din salon și îi lăsă pe cei doi singuri, însă plecare lor nu avu efectul dorit, căci îl auziră pe șeful lor cum începe să țipe la biata fată care nu avea nici cea mai mică vină.

Patrizia trecu însă peste furia lui și se apropie de pat, așezându-se pe marginea acestuia și punându-și palma peste obrazul lui neras de câteva zile.

— Credeam că te vei bucura să mă vezi, șopti cu privirea în podea, se pare că m-am înșelat.

Bărbatul îi strânse încheietura mâinii de pe chipul lui și o trase ușor spre buzele sale, sărutându-i tandru palma, însă revenind apoi la aceeași expresie și la același timbru glaciar.

— Nu te vreau aici, Patrizia, îi zise rece, vreau să te întorci în Prizzi, acolo este locul tău.

— Greșești, Stefano, îi răspunse amar, locul meu este unde ești și tu.