Pradă ușoară - FINALIZATĂ

Capitolul 12: Îmi acordați acest dans?

Patrizia se întoarse în sală cu pașii tremurând, însă avu un moment de respiro atunci când sesiză că mare parte din bărbații prezenți la bal dispăruseră ca prin magie. Cel mai probabil erau la ședința despre care îi zisese Livio, pentru a încheia o afacere aparent importantă.

Luă guri mari de aer și rămase țintuită de scaun o bună perioadă de timp, până ce simți agitația celor din jur, iar aerul deveni tot mai apăsător. Privi amețită prin sală, iar doamna Galo o prinse de mână și o trase ușor după ea până lângă zona liberă din cameră acolo unde aparent era ringul de dans, însă momentant nu văzuse pe nimeni dansând, însă ceea ce se afla, sau mai bine zis, cine se afla în centrul încăperii era mult atractiv de privit pentru prezențele feminine.

Stefano ținea un pahar cu șampanie și închină un toast înainte de a rosti: 

— Pentru italieni, tradiția și familia sunt cele mai importante lucruri, ca două icoane la care se roagă toată viața. Acest bal ce se organizează de zeci de generații le aduce la un loc, reunește valorile cele mai de preț ale unui italian.

— Ce se întâmplă? o întrebă pe mama Fernandei atunci când văzu că toată lumea toastează și câteva cupluri dansează.

— Domnul Stefano deschide an de an balul după ce contractele cu familiile importante din Sicilia sunt reînnoite, iar abia apoi petrecerea poate începe. De asemenea, este o traditie ca el, capul întregii organizații, să-și aleagă o fată dintre cele prezente cu care să danseze pentru a ne arăta că este unul dintre noi, îi explică femeia.

Patrizia văzu o urmă de nesiguranță și o sclipire în ochii femeii din fața sa în timp ce privea undeva în spatele ei. Se întoarse debusolată și regretă imediat. Stefano se apropia de ea cu pași apăsați și încrezători, cu un zâmbet fermecător în colțul gurii, având imaginea perfectă a păcatului umblător în acel costum negru la care a asortat o cămașă de aceeași culoare și care îi contura imaginea de conducător aprig.

— Domnișoară, i se adresă atunci când ajunse în dreptul ei și simți cum timpul se oprește odată cu muzica și cu restul persoanelor care îi priveau, îmi acordați acest dans? o întrebă și văzu în ochii lui o scânteie de furie ce părea desprinsă din cel mai feroce foc al Iadului.

— Da, rosti cu glasul mic și își așeză palma în a sa, iar el o duse delicat spre buze și o sărută ușor, lăsând-o fără aer.

Erau doar ei doi în centrul camerei atunci când melodia începu să răsune lin în sala mare luminată de zeci de candelabre din cristal. Toți ceilalți se retraseră de pe ringul de dans, lăsându-le suficinet loc să-și poarte în pași de dans bătălia din priviri.

Melodia lui Pablo Alborán - Recuérdame le încânta auzurile, iar pe Patrizia o înnebuneau mișcările line și precise pe care mafiotul le făcea cu trupul ei, pe care îl ținea în brațele sale. O mână o avea pe talia ei, lăsând scântei în urma sa, iar cealaltă îi strângea palma dreaptă, în timp ce mâna ei stângă poposise pe unul dintre umerii lui.

O învârtea ca un dansator profesionist, în timp ce ea se simțea ca o păpușă ce se lăsa purtată de păpușar pe ritmurile melodiei, căci nu mai era capabilă să facă nicio mișcare.

Când melodia luă sfârșit, Stefano făcu un gest care uimi întreaga sală. O sărută cu mult patos pe buze pe femeia din brațele sale după care tânjise două luni și pe care o îndepărtase cu bună știință de el și care îi făcu fiecare simț din corp să ia foc atunci când o văzu în mulțime privindu-l absorbită de imaginea sa publică. Ea avusese ocazia să-l întâlnească doar pe Stefano cel dintre așternturi, conducătorul dur și rece care profitase de ea și care o trimisese la capătul pământului în încercarea puerilă de a nega că îi intrase pe sub piele asemenea celui mai puternic drog.

După ce își desprinseră în sfârșit buzele Patrizia nu știa cum să reacționeze. Să o ia la fugă ar fi însemnat o rușine și mai mare pentru familia a cărei fiică se presupunea că este și să plece ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic nu era cea mai bună variantă, dar alta nu avea așa că se retrase printre mulțimea de oameni care începuseră sa valseze pe ritmurile altei melodii, răsuflând ușurată atunci când ajunsese în siguranță pe terasa mare.

Însă momentul ei de liniște nu dură mult, căci ușa se deschise din nou în urma ei, iar un Stefano mai mult decât furios apăru în fața ei. Cu o precizie și o siguranță de neînduplecat se apropie din nou de ea, prinzând-o între trupul său și balustrada din spatele ei. Își puse mâinile pe lângă corpul ei, privind-o ca pe un înger care tocmai se avântase tot mai mult în cuibul demonilor.

Surâse macabru. Frumoasa lui era atinsă deja de întuneric, fusese atinsă încă de când pusese piciorul în cazionul lui, și știa că și ea realizase asta.

Rupse o floare din tufa mare și i-o așeză delicat în cocul bine strâns, moment în care ea își închise ochii, neștiind ce urma, iar când își lăsă iar pleoapele să se ridice găsi aceeași expresie rece și cu un iz pronunțat de furie a mafiotului.

— Stefano, eu..., vru să spună ceva, însă el o întrerupse.

— Nu spune nimic, Patrizia, mârâi spre ea, sunt atât de furios pe tine, continuă.

— De ce? se trezi întrebându-l.

— La dracu, pentru că îmi ieși peste tot în cale în timp ce eu încerc să te țin cât mai departe, rosti ca o fiară ce se lupta să iasă din cușcă, la dracu, înjură din nou.

Pentru o clipă, Patrizia se întoarse în zilele nu foarte îndepărtate din Milano și îl provocă mult mai rău, deși era conștientă că situația este complet diferită față de cea din urmă cu două luni. Stefano își arătase adevărata față, nu mai era același bărbat cu care ae culcase de câteva ori pentru a obține informații pe care să le ofere serviciilor secrete, era bărbatul care o fermeca și o speria cu fiecare privire și fiecare pas, era cu adevărat conducătorul unei lumi întregi. Abia atunci înțelesese cine era el de fapt și ce putere avea. Abia atunci, printre alți oameni puternici pe care el îi avea la degetul mic.

— Ai promis că ai să mă lași în pace, Stefano, îi zise cu același iz de teamă în glas.

— Greșit, răspunse rânjind, am promis că nu te voi mai căuta și n-am făcut-o, tu ai venit de bună voie la balul meu. Dacă te-aș mai fi căutat aș fi știut că în seara aceasta aveai să fii aici și, oh, nu uita, iubito, promisiunile sunt o cursă pentru proști, mă aștept la mai mult de la tine, spuse trecându-și degetul mare peste maxilarul ei care tremura.