"SBB: Painted in gray" - Jeon Jungkook

Capitolul 5

Mă trezesc și observ că lumina din camera mea nu este una foarte puternică.

Probabil e în jur de șase dimineața.

Vreau să mă ridic dar mâna lui Jungkook mă împiedică. Nu știu cum să-l trezesc sau ce trebuie să fac în acest moment. Sincer, este o senzație plăcută! Ezit un moment dar după mă întorc cu fața spre el, doar câțiva centimetri despărțindu-ne, iar el încă mă ține în brațe.

"Jungkook..." îi spun încet încercând să îl trezesc.

"Hm?" mormăie cu ochii închiși, făcându-mă să râd.

"Trezește-te..." îi spun încă râzând de el pentru că e ca un copilaș

Își deschide ochii și se uită în jos la mine apoi și-i închide și mă ia mai bine in brațe, culcându-se la loc.

"Haide! Trebuie să mergem la școală" continui eu având vocea un pic mai caldă pentru a nu-l enerva.

"Dacă nu e opt fără zece, nu mă interesează." spune el.

"Jungkook!" spun eu puțin mai tare și mai lung.

"Mina!" mă urmează el.

"Koo!" zâmbesc.

"Min!" și el.

"Kookie!" chicotesc.

"Minie!" el doar zâmbește, stând cu ochii încă închiși.

"Trezește-te, pabo!" spun eu.

"Taci că știi că mă iubești!" spune el iar eu îmi dau ochii peste cap și încerc să ies din strânsoarea brațelor lui.

"Nu pleci nicăieri." mă anunță el.

"Dar o să întârziem la școală!" mă smiorcăi eu.

"Aish! Tu și cu școala ta!" îmi dă drumul și se întoarce pe cealaltă parte a patului, evitând să se ridice dar până la urmă o face.

"Nu ești supărat, nu?..." îl întreb dându-mă și eu jos din pat.

Acesta nu îmi răspunde și deschide ușa.

"Jungkook..." îl strig iar el tot nu-mi răspunde.

Wow... Chiar l-am supărat de data asta...

"Jungkookie..." tot nu-mi răspunde.

"Jungkook!" îl strig, de data asta mai apăsat.

"Poți, te rog, să nu mă mai strigi așa?"  îmi spune iritat fără să se întoarcă la mine.

Mă încrunt când îl aud. Merg repede în fața lui și mă încrunt din nou. Acesta se uită în jos la mine inexpresiv și mă ridică dintr-odată, punându-mă pe blatul mesei, odihnindu-și mâinile într-o parte și de alta a corpului meu pe blat. Se uită la mine în continuare inexpresiv iar asta mă sperie puțin, făcându-mi inima să bată mult tare.

Ce are de gând să facă?...

El zâmbește dintr-o dată și pleacă.

"Trebuia să vezi ce față ai făcut!" spune și scoate două boluri împreună cu laptele.

Nu pot să cred că a facut asta pentru amuzament. Mi-a stat inima in loc!

Mă dau jos de pe masă și încep să-i dau pumni în joacă în braț. Începe să râdă și mă ia în brațe.