"SBB: Painted in gray" - Jeon Jungkook

Capitolul 6

Nu înțeleg de ce exist. Sunt singură în viața asta. Părinții mei adoptivi m-au lăsat, părinții biologici m-au lasat, fratele meu care ținea la mine a murit, cea mai bună prietenă a plecat în altă țară. Ce mai urmează?

Camera mea e ușor luminată de ultimele raze de soare înainte ca luna să apară.

Mă ridic și mă duc în camera lui Chanwoo.

"De ce m-ai lăsat aici singură?" spun chiar dacă știu că nu e nimeni în casă care să-mi răspundă.

Mă uit la patul lui, biroul, totul îmi aduce aminte de el. Înghit în sec și încep să plâng încet. Mă uit pe geam și văd minunatul apus de soare.

" "Haide, te ajut eu" îmi spune Chanwoo și face scărița cu mâinile.

Mă sprijin pe mâinile lui și mă prind de acoperiș. Chanwoo mă împinge și reușesc să ajung pe acoperiș. Vine și el și se așează lângă mine.

"Nu-i așa că e un apus superb?" spune obișnuit cu razele calde ale soarelui.

"Este... minunat!" spun și continui să admir paleta minunată de culori vii de pe cer.

Îmi pun piciorul pe marginea geamului și mă urc pe acoperiș. Mă așez undeva stabil și mă uit la apus. Încă mă liniștește. Mă las pe spate și îmi închid ochii din cauza plăcerii provocată de căldură soarelui.

"Îmi aud numele strigat și îmi deschid ochii. Cerul este negru cu multe stele parcă picături de apă plutitoare. Numele meu este din nou strigat de o voce familiară. Îmi îndrept spatele și mă uit jos.

"Mina!" mă strigă neîncetat.

Mă ridic în picioare și mă apropii de margine pentru a vedea mai bine. Aud un râs și alunec de pe acoperiș. Încerc să țip dar nu pot. Am impresia că pic în gol și de frică îmi închid ochii. Sunt prinsă de două brațe și îmi deschis ochii dar nu pot să văd chipul persoanei din motive necunoscute. Persoana respectivă se aproprie de mine și mă sărută. Un parfum cunoscut... același pe care îl simt de câteva luni, l-aș putea numi mirosul siguranței, pentru că de fiecare dată când îl simt, mă simt protejată.

Chipul i se luminează și îi pot vedea frumoasele trăsături.

"Mina..." spune el. "Min, e timpul să te trezești..." mai spune încă o dată.

Jungkook dispare și simt din nou ca pic in gol."

Mă trezesc speriată ținută de el.

"Unde sunt?" întreb fără suflu.

"Pe acoperiș." îmi răspunde persoana care mă ține să nu cad.

Mă întorc și îl văd pe Jungkook.

"Cum ai ajuns aici?" spun jenată de situația în care mă aflu.

"Te-am văzut bronzâdu-te și m-am gândit să vin și eu." glumește el.

Am intrat într-un colț... nu prea bun al gândirii mele.

Gluma lui Jungkook nu mă face deloc să râd, ba chiar mă face să fiu mai emotivă.

"Ești bine?..." mă întreabă.

"Am nevoie de o îmbrățișare..." îi spun încercând să scap din a-i spune cu adevărat ce am.

"Vino aici." mă trage la pieptul lui.

Îl iau și eu strâns și mă așez mai comod în brațele lui.