Cum am ajuns să te iubesc [YOONGI]

Capitolul 10

"E-eu..."

"Tuu ce, cuvinte te rog Yoongi! " spune ea  și își pune mâna pe umărul meu.

"Nu știu cum să o spun!" spune eu după care îmi las privirea în jos.

"Spuneo repede, de parcă ai lua un plasture, poate asa o să fie mai ușor!" spune ea și mă freacă pe spete.

"E-eu.."

"Continuă!" spune ea și îmi ridică bărbia cu doua degete ca să o pot privi în ochii.

"Eu te plac Yoona!" spun asa de repede de nici nu cred că s-a înțeles cert e că am lăsat capul jos.

"Tu ce?" spune ea confuză.

"Eu te plac!" spun și o prind de mâini și o strâng tare.

"E-eu Yoongi nu știu ce să s-spun!" spune ea bâlbâinduse.

"E simplu, mă placi sau nu?" spun eu și mă uit direct în ochi ei care sclipeau asa de tare.

"Ș-și eu te plac!" spune ea și câteva lacrimi ii apar pe obraji ei grăsuni și imbujorați.

La auzul acestor cuvinte am început să plâng, iar primul meu instinct a fost să o strâng tare în brate și chiar asta am făcut am strâns-o tare în brate, după 5 minute de stat asa ne-am despărțit iar eu am prins-o de umeri iar ea avea și câteva lacrimi în ochii.

"Deci ce facem acum?" spun eu în timp ce un rânjet îmi apare pe față.

"Nu știu, tu să îmi spui!" spune ea și după își șterge cu podul palmei lacrimile iar apoi i-a apărut un mic zâmbet pe fata ei adorabilă.
În următoarea secundă mi-am pus palmele pe fata ei și am sărutat-o, acesta a fost cel mai așteptat sărut din viata mea. Buzele ei erau moi și cărnoase, aveau gust de căpșuni cu mentă. Sărutul devenea tot mai adânc asa că am mușcat-o de buză pentru a mă lăsa să intru în cavitatea ei bucală, limbile noastre au început un război, pe care eu l-aș fi câștigat oricum. După două minute ne-am despărțit din acel sărut perfect. După ce ne-am despărțit mi-am lipit fruntea de fruntea ei și am zâmbit.

Perspectiva lui Yoona

Acesta a fost primul și cel mai frumos sărut din viata mea, buzele lui mici și moi le masau pe ale mele de parcă ar fi ultima dată când se va întâmpla. Buzele lui aveau gust de mentă. După ce ne-am despărțit din sărut ne-am lipit frunțile una de alta și am început să zâmbim.

"Asta înseamnă că suntem împreună ?" spun eu si îmi las privirea în jos puțin rusinată de situație .

"Se pare că da!" spuse acesta și după îmi lasă un sărut scurt pe buze.

Ne-am ridicat de pe bancă și am început să ne plimbăm prin oraș ținându-ne de mâini. Totul a fost minunat dar deodată vocea lui a spart tăcerea dintre noi.

"Abia aștept să le dau veștile băieților!!" spune el și mă strânge tare de mână.

"Stai ce? Băieți nu vor afla prea curând, te rog să nu le spui nici băieților și nici lui Jisoo!" spun eu și mă întorc  către el.

"De ce?" spune el și se întoarce către mine.

"Doar nu vreau, nu am un motiv, doar nu vreau, asa că te rog nu le spune!" spun eu și il prind de ambele mâini.

"Bine dacă tu vrei asta iubirea mea, asta voi face, dar tot va trebui să afle!" spune el și se uită direct la mine în ochii, iar eu m-am înroșit din cauza vorbelor sale.

"Da, deci de acum încolo în preasma lor ne vom purta de parcă nu ar fi nimic între noi, ok?" spun eu cu ochii ațintiți la al lui.

"Sigur, dar o să fie cam greu!" spune el și mă sărută pe frunte.