CHAPTER 12
"Iubirea este orbire,
nu vreau să văd "
Ați avut vreodată sentimentul ca sunteti inutili? Ca nu aparțineti nimănui? Ca nu va găsiți locul nicăieri?
Eu da.
În următoarea dimineata lucrurile luaseră o întorsătură groaznică, la care nu m-as fi asteptat nici într-o mie de ani.
Ma trezisem in jurul orei 11 in acea dimineata, auzindu-l pe Adam fredonand in bucătăria aflată la doar câțiva metrii depărtare de mine.
Ma ridicasem în capul oaselor, zambind, fiind acoperită doar de materialul subțire al tricoului sau.
Îmi întorsesem privirea involuntar spre noptiera așezata în dreapta patului pe care se afla așezat telefonul lui Adam.
Mă indreptasem curioasă spre el și îl luasem în mână chiar în momentul în care sunetul produs de telefon anunțase primirea unui mesaj.
Intrigata, pornisem telefonul, dar din cauza parolei nu reușisem să văd decât un singur mesaj, cel care se afla pe post de notificare."Nu uita să notezi in agenda. Ne vedem la ore" - Liam
Devenisem si mai curioasă de îndată ce citisem mesajul, asa ca începusem să caut cu privirea prin camera o agendă.
După câteva minute de căutări, în urma cărora decisesem sa renunț si sa ma îndrept spre bucătărie, o coperta negra, din piele, așezate sub cateva reviste îmi atrăsese atenția.
O luasem si examinasem usor, ca mai apoi sa raman surprinsă la vederea multitudinii de nume si punctaje ce umpleau foile acesteia.
"
Triana Qwens- 5
Stefanie Hall -10
Elizzet ....
"De-a lungul a zeci de pagini, pe care tronau cu scris mare si caligrafic numele celor 5 băieți, printre care se afla si Adam , se aflau nume ale multor fete pe care nici macar nu le cunoasteam.
Însă, ceva de pe prima pagina îmi atrăsese atenția. Regulamentul.
"Așa cum bine știți, discreția este cel mai important lucru. Așadar, nimeni in afara de participanți nu trebuie sa afle, vreodata, de existenta agendei.
...........
...........Sărut- 5 puncte
Întâlnire- 10 puncte
O noapte- 20 puncte
Virginitatea-30 puncte "Și atunci înțelesesem totul. Adam si prietenii lui țineau evidenta fiecărei relații sau cuceriri de o noapte, nepasandu-le de inimile frante lăsate în spate.
Acolo, înșirate pe zeci de foi se aflau călcate în picioare sentimentele a zeci de fete. Iar ceea ce numeau ei un joc, era doar o tampenie clădită pe suferința.
Si atunci imi picase fisa. "Să nu uiti sa notezi în agenda..."
Răsfoisem cu repeziciune agenda pana în dreptul paginii pe care scria mare, cu majuscule ADAM.
Cu doar 2 pagini înainte de terminarea agendei, văzusem ultimul lucru pe care nu aș fi dorit să îl văd vreodata si nu oricum, ci aflat exact sub numele prietenei mele, care fusese victima sa cu ceva timp in urma. Loren.
CITEȘTI
Ecoul Iubirii
FantasyNimeni nu stia cine este Aimèe Maxfell. Nimeni nu stia cine este tânără adolescentă nici macar in momentul in care călcase pe primele trepte ale liceului. Cu excepția celor 5. O știau, o vegheau, erau a doua umbra. Diferiți, dar totusi identici, nim...