Ecoul Iubirii

Capitolul 24

CHAPTER 24

        " Sa iti urmezi VIATA dupa. 

              parerile altora nu este

                      decât o SCLAVIE"

                                     -Lawana

                                                   Blackwell

Pierdusem șirul orelor scufundata in miile mele de gânduri, pe podeaua rece a baii.

Fumasem întregul pachet de tigari, formând in jurul meu un morman de chistoace si scrum acoperit de regrete, respirând din ce in ce mai greu aerul acaparat de fumul toxic.

Imi aruncasem privirea spre telefon, observând jumătatea de oră ce imi stătea la dispozitie pentru a ma pregăti de momentul adevărului, ce eram mai sigura ca oricand ca avea să vină.

Decisesem in ultimele ore ca era corect ca prietenii mei sa stie ce aveam sa fac, mai exact unde aveam sa plec, așadar acum tot ce imi ramanea de facut era sa ma pregătesc.

Ma ridicasem cu greutate in capul oaselor simțind răceala gresiei parcurgandu-mi intreaga ființă si imi aruncasem hainele intr un colt al baii.

Eram aceeași Aimèe sau asta voiam sa cred pentru a nu ma afunda si mai mult in durerea ce-mi dădea târcoale de ani întregi.

Plansesem in ultimele ore, făcându-mi suspinele de durere sa creeze ecouri între pereții ingusti ai baii, dezbracandu ma de regrete.

Eram reticenta cu privire la decizia luată în urma cu cateva ore, ce inca forma un ecou agasant in capul meu, nestiind daca era corecta.

Pentru ca asta erau eu. Un corp format din decizi proaste si regrete.

Gândul ca aveam sa curm viata a doua ființe nevinovate doar pentru a dovedi unor persoane neînsemnate ce înseamnă trădarea pentru mine imi macina osciorele.

Pentru ca asta nu eram eu, ci o Aimèe clădită special pentru lumea cruda ce ma primise cu brațele deschise.

Iar trădările pentru ei se pedepseau cu moartea.

Dar eram eu capabilă să omor un copil nevinovat și pe mama acestuia, dintr o dorinta nebuneasca de razbunare a lumii lor?

Imi privisem reflexia sau ce mai ramanea din ea in oglinda baii, nerecunoscandu-ma.

Ma schimbasem in ultimul an cat nu ma schimbasem in toata viata si din pacate nu puteam da vina doar lor. Era si vina mea.

Imi scuturasem capul, în încercarea de a scapa de gândurile negre, dar in zadar. Ele făceau parte din fiinta mea involuntar.

Părăsisem baia, ieșind în liniștea mormantala a holului si îndreptându ma spre camera mea, la fel de pustie precum restul casei.

Nu ma deranjasem sa fac curățenie in urma mea, stiam ca avea sa faca una dintre menajere ceea ce eu nu avusesem chef sa fac.