Ecoul Iubirii

Capitolul 15

CHAPTER 15

Eram coplesita.
Crezusem ca odată cu Beverly aveam sa scap de tot haosul ciudat din viata mea,dar ma înșelasem.
Era incapabilă.
Incapabilă să fac ceva.
Ma simteam mai copleșită ca niciodată, impartindu-ma între toate problemele din viata mea.
Orice as face ma afund mai rau in asa zisa mea viata.

Ma trezisem mai obosită ca seara trecută. Capul imi bubuia si ma simteam de parca tocmai ma trezisem dintr-o mahmureala groaznică combinată cu durerea provenită in urma trecerii unui tanc peste mine.

Habar nu aveam motivele pentru care capul ma durea asa tare, dar dădusem vina totusi pe oboseala si stresul acumulat in ultimul timp.

După ce luasem o pastilă si imi relaxasem corpul cu un bine meritat dus fierbinte, imi alesesem tinuta pentru ultima zi din săptămână.

Optasem pentru o pereche de blugi albastrii stramti cu talie înaltă si alesesem un hanorac negru, cu aceeași inscripție pe care o avusesem si pe tricoul pe care îl purtasem la cateva zile dupa ce începusem scoala.

"Non mi tocchi"

Zambisem melancolic, amintindu mi de senzația pe care mi o da Adam de fiecare data cand este mult prea aproape de mine.

Ceea ce imi adusese aminte  ca in maxim o luna aveam sa termin liceul si sa merg la facultate, ceea ce ar însemna să mi părăsesc noua casa, prietenii și chiar pe Adam.

Oftasem,lăsând gândurile rele pentru ale dati si coborasem scările când mesajul Lorenei ma anunțase că in maxim 5 minute avea sa ajunga la mine impreuna cu Jessica.

Luasem primele chei din suport, observând că alesesem Audi-ul pe care fetele il iubeau si imi aruncasem privirea spre canapeaua mare din sufragerie.

Era goală de aceasta data, semn că tata alesese sa meargă la birou devreme, iar locul era curat de parca cu o seară în urmă nimeni nu stătuse acolo.

Oftasem, din nou, încercând să mi alint gândurile printre care se afla si o durere ucigătoare de cap.

Aveam sa cedez nervos in decursul zilei daca cineva avea sa ma enerveze, deoarece mi se întâmplase foarte rar sa dobândesc o durere de cap din nimic.

- Buna, fetelor. Le salutasem de îndată ce închisesem usa casei,îndreptându-ma spre garaj cu ele pe urmele mele.

- Hei, esti bine? Ma întrebase Jess îngrijorată când ma sprijinisem de portiera mașinii din cauza durerii mult prea persistente.

- Sunt bine! Murmurasem usor, încercând să mă conving mai mult pe mine decât pe fete ca starea mea e una buna.
Poftim! Ii aruncasem cheile Audi ului Lorenei, deoarece eram mai mult ca sigura ca daca durerea de cap avea sa persiste aveam sa fac vreun accident.

- Tu nu esti bine, tocmai mi ai dai cheile mașinii si stim amândouă ca nu faci asta niciodată, asa ca spune mi ce ai sau te tarasc pana la un spital, maraie usor nervoasa indreptandu si degetul aratator spre mine.

Era de stiut ca eu,niciodata, nu las pe nimeni sa imi conduca masinile. Era ceva al meu de care nu ma putean dezlipi, dar mite sa vad pe altcineva la volanul său.