Ecoul Iubirii

Capitolul 16

   CHAPTER 16

      "Întalneste-te cu femei care

                 au cumparat mai multe

                            cărți decât perechi

                                            de pantofi"

                      -Sir Anthony Hopkins

Primele 3 zile trecuseră asa cum mi le imaginasem. Ca un chin. Dacă acasa tata nu ma scapa din ochi, la școală era si mai rau.

Băieții făceau cu rândul în ceea ce însemna pazirea mea, iar faptul că ma obligau să mănânc la ore fixe, exact asa cum trebuia, era si mai rau.

Chiar si Liam, care se ocupase de bunăstarea mea in cea de a 2 a zi, nu ma scăpase din ochi si nu fusese cu nimic mai îngăduitor decât ceilalți.

Devenise de la blondul insuportabil pe care nu l agream  de loc, la o dadaca maniaca.

Așadar, iata-ma acum, în cea de a 4 a zi in care credeam ca nimic nu putea merge mai prost, la cantină impreuna cu tot grupul si Loren care-mi îndesa o salata de fructe pe gât.

Blonda luase cea de a 4 a zi in grija sa, așadar fusese mai cicalitoare decât Aron, Vic si Liam la un loc.

- Nu pot sa mănânc nimic, Loren, o sa explodez sau o sa ajung la spital din cauza unei intoxicatii, din cauza voastră. Ma plansesem total exasperata si ii ignorasem cu desăvârșire fiecare tentativă de a ma hrăni.

- Nu te mai plange, ai nevoie de vitamine, ma privise încruntată amenintandu-ma cu furculița așezată în mana dreapta, ceea ce imi adusese o încruntare.

-La dracu, e a 3 a salata pe care o mănânc azi, am spus că nu mai pot! Spusesem total exasperata de insistentele blondei din fata mea, aptinundu-ma cu greu sa nu țip si sa fac vreo scenă.

- Fie! Spuse la fel de exasperata de comportamentul meu, ridicându si teatral mâinile deasupra capului, pufaind nemulțumită.

Stiam ca isi face griji pentru mine, dar era prea mult. Nu ma aflam pentru prima oară intr o asemenea situație, așadar stiam sa imi port si singura de grija, ceea ce nu intelesesera prietenii mei, din pacate.

Oftasem cand ii întâlnisem privirea dezaprobatoare atunci când aruncasem salata in cel mai apropiat cos de gunoi, chiar si atunci când ma așezasem inapoi in dreapta sa ma privise la fel.

-Iubito,putem vorbii putin? Taiase in cele din urma linistea, Adam. Il aprobasem, luandu-mi la revedere de la prietenii noștrii si părăsind cantina.

Nu ii adresasem nici o intrebare legata de plecarea noastră brusca, decât atunci când ajunsesem in dreptul mașinii sale. Cei drept, un val de îngrijorare ma acaparese, deoarece isi păstrase o mimică serioasă inca de cand ieșisem din cantină, ceea ce ma făcuse sa imi creez cateva scenarii.

- Adam? Il întrebasem in cele din urmă când îl văzusem trecandu-si mâinile prin par de cateva ori, ceea ce exprima frustrare. Era frustrat si ceva imi spunea ca avea legătură cu motivul pentru care părăsisem cantina. E totul bine? Adăugasem din nou, observând că brunetul nu avea de gând să imi spuna nimic.