Ecoul Iubirii

Capitolul 20

CHAPTER 20

" When life gives you lemons,

  squeeze them in people's eyes"

O liniște mormantala se asternuse in intreaga sala, toate chipurile fiind atintite spre noi.

Eram așezată pe scaunul din capătul mesei, fata in fata cu bunicul, exact asa cum obișnuiam, iar Adam era sprijinit de scaunul meu, transmițând seriozitate prin fiecare por.

In liniștea mormantala ce părea asurzitoare, distingeam cu usurinta rasuflatul greoi si bătăile puternice ale inimilor celor prezenți.

Se purtau de parca cineva le adusese condamnarea la moarte, ceea ce ma amuza intr o oarecare măsură,deoarece eu sunt singura condamnată la moarte de aici, momentan.

- Deci? Se auzise glasul unuia dintre bărbații prezenți, debordand de curiozitate.

- Sunt predispusă la moarte, decid eu sa incep, deși imi dadusesem seama prea târziu de modul glaciar in care spusesem cuvintele.

- Poftim?! Raspunsese, ca la comanda bunicul meu, șocat.

Realizasem ca sunase de parca erau predispusă la vreo boala cronica, ceea ce din nou ma amuza. Asta ar fi unul din multe lucruri rele ce imi umbrise viata, dar care din fericire pentru mine si dezamăgire pentru ceilalti, nu se intampla.

- Imi cer scuze, reformulez,ma scuzasem eu, aducandu-i calmul inapoi bunicului. Încă de când ne am intors din Londra, inamicii vostrii pe care ii primesem involuntar si eu, ma urmăresc la orice pas. Ma pândesc, imi sufla în ceafă, sunt la fel ca o umbră. Chiar astazi unul dintre ei fusese trimis sa ma răpească pentru a ma duce la sediul lor, dar reușisem să mă feresc de un glonț si astfel l am capturat si dus la depozit.

- Ai aflat ceva? Ma întrebase de data aceasta doamna bruneta ce o recunoscusem de îndată ca fiind mama lui Adam, plină de îngrijorare.

- De fapt, da. Chiar am aflat, ranjisem fără să imi dau seama. Aflasem ca fusese trimis de noul director general al Penumbrei, fiind responsabil doar de răpirea mea, pentru a afla informatii importante ce duceau direct spre eliminarea mea intr un final. Oricare ar fi fost modul în care ar fi trebuit să ajung acolo, era decisiv faptul că aveam sa mor. Dar asta e relativ substanțial, ceea ce e important urmează acum

- Ce poate fi mai rau de atat? Glasurile pline de confuzie a celor două doamne din dreapta mea, se auziseră de îndată, ceea ce ma făcuse sa zâmbesc realizând doar astazi ca cele doua sunt surori, mai mult gemene, doar parul lor diferentiând, intr un contrast de saten si roșcat.

Analizându-le usor, realizasem ca erau extrem de asemănătoare daca nu le luai in calcul culoarea părului.

Ma trezisem din mica mea stare de revelație, continuându-mi discursul, fiind acaparată total de vești "minunate" de altfel.

Imi începusem ziua intr un mod nu tocmai plăcut si ceva imi spunea ca avea să continue tot asa.

- Adevăratul motiv pentru care v am chemat aici sunt urmatoarele informatii pe care le veți afla. Deși eu sunt cea care are puterea de decizie, am realizat ca am nevoie de sfaturile voastre, deoarece gravitatea lor si tot odată dezamăgirea m ar face sa nu gandesc rezonabil.