Medalionul dragostei

Capitolul 22

Adam

O iubesc!

Ma uit la ea și nu îmi vine sa cred ca e aici, și îmi spune ca încă simte ceva pentru mine. Fac un pas lângă ea și ma aplec pana la nivelul ei.

—Nu ști ce fel de persoana sunt, nu te merit Aria.

Știu ca mi-o doresc din tot sufletul, dar nu o merit, ea merita ceva mai bun decât mine.

—Spui asta ca ai avut un accident?

Se uita la mine cu ochii ei mari și verzi de îmi vine sa las totul balta și sa o sărut. Dar ea merita sa afle ce fel de persoana sunt.

—Nu, nu are legătură cu accidentul Aria! Tu pe mine nu ma cunoști, nu ști ce fel de persoana sunt și de ce sunt în stare.

—Sunt aici să-mi spui, de-asta am venit. Sa vorbim.

Ma uit la ea și pare asa de inocenta dar tot odată și puternica, a trecut prin atâtea când eu puteam sa o feresc de tot. Ma blestem în gând ce om pot fi. A slăbit considerabil se vede ca a suferit foarte mult.

Ma întreb dacă ia-și spune cu ce ma-m ocupat oare mai sta cu mine? Cred ca ar fugi mâncând pământul.

—Am fost..... Se uita atenta la mine iar eu nu ma pot abține sa nu ii dau o șuviță de par ce cade cât e el de lung pe obraz. O ating ușor pe fata și ma cutremur tot la atingerea ei. Ridica mana și o pune peste a mea, ma uit în ochii ei de un verde curat. Și citesc în ei sinceritate.

—Daca nu vrei, nu-mi spune se vede ca ești stresat. Îmi vei spune când vrei. Și da sa se ridice, dar o apuc de mana sa stea jos.

—Nu pleca. Spun în șoaptă. Ea da din cap afirmativ ca sta sa ma asculte.

—În primul rand vreau sa ști ca mi-am revenit, mai am pierderi de memorie dar de tine îmi aduc perfect aminte. Face ochii mari dar eu continui. De prima data mai atras, cautam fel și fel de scuze sa nu te accept dar fără sa vreau ma-m atașat de tine. Nu știu dacă semnul e de vină dar exista o legătură între noi care ne leagă. Numai ca eu sunt băgat în probleme și am vrut sa te țin cât mai departe de mine. Mi-am dat seama ca tu ești mult mai mult de cum am fost eu cu Amalia, dacă stau bine sa ma gândesc, nu a fost nimic doar... Sex atât. Cu tine nu a fost vorba de asa ceva, pe tine te vroiam pur și simplu sa te țin în brate, sa te sărut si îmi era de ajuns! Eram intrigat în mare parte ca bunica a avut dreptate tot ce mi-a zis, dar nu vroiam sa recunosc. Mi-am dat seama după ce te-am gonit ca sunt un nimeni fără tine, ma-m ascuns în munca sa te uit dar degeaba, gândul meu e tot la tine. Îmi iau mâinile de pe ea unde le-am ținut. Una pe obrazul ei iar una pe piciorul ei peste mana ei. Se uita la mine cu ochii mari și vad lacrimi în ei cum sunt și în ai mei de astfel. De ce plâng? Ca am recunoscut în primul rand mie, ca o iubesc și nu îmi e indiferenta. Dar îmi este teama ca o voi pierde. Din nou.

—De mic am fost un copil problema făceam vrute și ne vrute, dar bunica ma mai potolea un pic de ea am știu de frica. Nu m-a terorizat cu bătaia dar am știu și de rușine, respect. Am fost primul copil și ma-u răsfățat toți, la vârsta de treisprezece ani ne-a spus bunica pentru prima data de semn, am mai întrebat de el dar tot timpul au zis ca sunt prea mic și nu voi înțelege. Și le dau dreptate ca nici acum nu înțeleg. Ma-m revoltat tare atunci când am înțeles ca eu voi fi obligat sa iau de soție o femeie pe care nu simt nimic pentru ea. Dar nu e chiar asa bunica a explicat dar eu nu am vrut sa înțeleg. La optsprezece ani am decis sa ma mut singur pana atunci am fost o adevărată problema ma duceam cu fel și fel de băieți, îmi creasem anturaje periciloase și lipseam nopțile veneam și la patru, cinci zile acasă cu politia, ca tata ma dădea disparut.
Dar ai mei nu au știut niciodată cu ce mă ocup ei au știut ca muncesc și mi-am îndeplinit visul de a avea atelierul meu de mașini, dar de fapt atelierul era o acoperire sa nu bata la ochii cu ce ma ocupam...