Medalionul dragostei

Capitolul 31

Aria

Ajungem în fata blocului unde locuim cu un Adam nerăbdător tot drumul de la părinți lui nu ma lăsat în pace ma săruta, ma mângâia pe picior în sus de ma făcea sa gem de placere. Știu ca încearcă sa ma facă sa nu mai ma gândesc la moartea Amaliei. Dispariția ei ma doare pe dinauntru, știu ca noi doua nu am avut o relație prea buna dar nu îmi doream sa moară. Era prea tânără nu știu de ce și-a luat viata.

Ajungem în lift iar Adam simte ca am căzut pe gânduri ma ia în bratele lui puternice și ma săruta cum numai el știe sa o facă. Mana lui aluneca pe abdomenul meu umflat, ma simt o femeie implinita și iubita stind ca ne vom creste copilul împreună.

Ajungem în fata apartamentului și ne uitam unu la altul.

-Ști ca de aici a început totul nu?

-Da, aici ne-am văzut pentru prima data!

-De când te-am văzut nici o femeie nu mai ma atras.

Râd la ce spune, dar el nu rade ci vine spre mine la fel ca atunci, cu latura lui de om mare și puternic iar eu mica de înălțime cum sunt ma lipesc toată de ușa, așteptând sa vad ce are de gând sa facă. Vine în fata mea se apleacă și ma săruta lângă ureche spunându-mi.

-Ști... Te-am iubit din prima clipa când te-am văzut. Iubesc ochii tai.. buzele.. tot ce e al tau. Spunându-mi astea ma săruta, iar pe mine ma trec toți fiori dragostei.

-Și eu te iubesc!

-E normal ca ma iubești doar sunt un bărbat irezistibil! Da din mana teatral.

-Ce plin de sine ești! Radem amândoi în timp ce intram în apartament. Iar de aici se schimba admosfera. Adam tăbară pe mine la propriu, ma ia în brate și începe sa ma sărute cum a făcut-o în prima noastră noapte de dragoste. Toate emoțiile de atunci ma ia și acum și parca vreau și mai mult, ma ia în brate ca pe o mireasa și ma duce în dormitorul meu care a devenit al nostru cel care era al lui îl pragatim lui bebe. Ma pune pe pat și începe sa ma sărute ușor dar senzual mâinile lui sunt deja sub rochia mea în lenjerie și deja încep sa gem de placere încep și eu să-i dau cămașa jos, dar nu mai apuc ca ne întrerupe telefonul.

-Nu răspunzi?

-Ah! Nu, e Louis ce vrea? ăsta nu știe ca vreau să-mi petrec timpul cu tine!?

-Răspunde-i poate s-a întâmplat ceva.

Apasă pe tasta verde cu nervi.

-Sper sa fie ceva urgent de ma suni chiar acum!

-E, sunt la spital Alesia naște, adică nu poate copilul e prea mare iar ea nu e destul dilatata ... Off! frate veniti și voi ca mor cu ăștia de gat dacă femeia și copilul meu pățesc ceva.

Imediat sărim din pat nici nu știu când ne-am îmbrăcat și am urcat în mașină ca deja ma trezesc în fata maternități. Louis e pe holul lung în așteptare și se învârte ca un leu în cușcă.

-Cum e a născut? întreb repede cu rasufrarea intretaiata.

-Nu fi-ar sa fie! se chinuie de trei ore și nu poate nu mai are nici putere dacă știam ca o chinuie asa....