Medalionul dragostei

Capitolul 29

Adam

Simt ca înnebunesc, a trecut sase luni de când am fost condamnat, și tot de atunci sunt închis. Henri nu a mai dat nici un semn și nici Louis. de Aria nu mai știu nimic și gândul îmi e ca o voi vizita la mormânt când voi ieși. Gândul asta ma omoară ca Antonio ia făcut ceva rău.

Mi-am dat seama ca, cand ești bine toată lumea îți e prieten iar când ești la greu nu te mai cunoaste nimeni. Asa am pățit eu,De când sunt închis ma-u uitat toți. Știu ca Ariei i-am zis eu sa nu mai vina, dar Louis de ce nu a venit de atâta timp? Sper ca nu a pățit nimic. Greu sa fi închis sa nu ști ce se întâmplă cu familia ta cu apropiați tăi. Stau în camera întins în pat colegi mei de camera Maik și Enrico, joaca cărți iar eu stau și ma gândesc cum sa scap de viata asta. Da ma-m saturat. am ajuns sa cred ca nu are rost sa stau douăzeci de ani închis, mai bine îmi pun capăt zilelor. Știu ca suna a lașitate dar ce rost are sa mai trăiesc oricum am pierdut tot. Pe Aria pe Tata pe toți ia-m pierdut. O lacrima nenorocit îmi curge pe obraz și o șterg repede sa nu ma vadă ceilalți sa nu rada de mine. Aici dacă te vede ca plângi ești femeie" și ăști nu te iartă. Viata la închisoare e grea și îți lasă un gust amar în suflet o data ce ai trecut pe aici nimic nu mai e ce a fost. Lumea te vede ca pe un infractor chiar dacă tu ai un suflet bun și ai fost nevinovat, ea nu știe și te judeca nu te mai privește cu ochi buni. Aud cum ușa se deschide și apare un Gabor.

—Wiliams, la vizita. Ma ridic și tare-s curios cine mai și-a adus aminte de mine. Întru în camera unde sunt așteptat de o persoana care nu mai speram sa o vad vreodată.

—Tată! Nu îmi mai pot tine lacrimile care cad pe obraji mei. De când sunt eu asa de lași? Tata vine în dreptul meu și ma ia în brate cu putere.

—Ce faci cum ești? Ma întreabă tata.

—Pai nimic, îmi doresc sa se întâmple o minune sa nu mai ma trezesc. Spun cu vocea tremurată.

—Sa nu mai spui asta niciodată. Spune tata cu un ton certăreț. Ești tânăr și trebuie sa nu-ți pierzi speranța că o să fie bine. Ști vorba aia ca după furtună totdeauna apare soarele? Asa e și la tine. O sa apară soarele și pentru tine, important e sa nu îți pierzi speranța.

Mi-a fost foarte dor sa mai vorbesc cu tata chiar am crezut ca nu îl voi mai vedea.

—Nu mai sper la nimic tata și ma bucur ca am apucat sa te mai vad pentru ultima dat.....

—Adam. Încetează! Ești bărbat. Nu asa te-am învățat, nu fi lași. Dacă te ști ca ești nevinovat adevărați vinovați va plăti și tu vei scăpa. Dar nu decurge la gesturi care nu-și au rostul. Știu, viata aici nu e una buna,dar încearcă sa nu îți pierzi speranța.

—Nu pot tata! Nu mai pot. Va-m dezamăgit pe toți, mai ales pe tine. De când sunt aici parca ma-u uitat toți, nu mai am nici o speranța. Vreau sa știu dacă Aria mai e în viata atâta vreau sa știu.

—Nu te-a uitat nimeni. Luptam sa strângem dovezi inpotriva lui Antonio sa îl infundam pe el și sa ieși tu. Aria e foarte bine nu trebuie sa îți faci griji totul o sa fie bine.

Ma uit la tata și parca e un vis ca e în fata mea, nu ma gândeam sa îl aud ca ma încurajează.

—Când a venit Mama și Bunica a venit un Bărbat pe nume Henri. Ce e cu el?