Medalionul dragostei

Capitolul 28

Adam

Încă o șansă.

Stau în patul asta tare și ma uit la scândurile de la cel de sus care sta deasupra, Ma-m saturat de locul asta camera e prea mica pentru trei persoane care stam în ea. Încerc sa ma împac cu idea ca eu nu voi mai fi un om liber dar e greu, când ști ca faci pedeapsa asa de mare fără sa fi vinovat.

Adorm într-un târziu cred ca de la plictiseala ca obosit nu sunt, asa e când ești închis între patru pereți dormi mănânci și eventual mai te plimbi prin curte când ai voie bineînțeles, ca altceva nu ai ce face.

Simt o prezenta deasupra mea dar cred ca mi se pare, dar din instinct deschid ochii și vad o namila de om cum se repede la gatul meu cu un cuțit mare,tot din instinct ma dau în jos și ies din pat dar namila se napusteste peste mine e mult mai făcut ca mine, se simte cum ma împiedică sa iau cuțitul din mana lui. Dă să-mi înfigă cuțitul în picior dar sunt mai rapid și îi intorc mâna și cuțitul se învinge la el în picior, profit de moment și ii dau cu genunchiul în barbă de ia somn, și imediat apare trei polițiști, le spun ca a sărit sa ma omoare și nu înțeleg cum a apărut în celula mea când el e la cinci distanta.

Cineva ma vrea mort și știu cine la pus Antonio.
Semnul în piept ma doare îngrozitor de ceva timp, și știu ca e ceva neregula cu Aria. Louis nu a mai venit la mine sa ma viziteze a uitat toți ca exist. Nu durează mult ca sunt chemat la vorbitor și știu ca ia-m zis sa nu mai vina dar vreau sa o vad sa știu ca e bine.

Merg în camera la vorbitor și simt ca îmi pica cerul în cap când vad cine e. E Antonio cu figura lui de om de nimic.

-Ce vrei? de ce ai venit? ii zic.

-Oo, prietene! Bine te-am găsit, ce bine arăți!

-Te-am întrebat ce cauți aici? nu ma lua cu prietene ca nu ai fost și nici nu ești prietenul meu.

-Am venit să-ți dau astea. și îmi da un plic pe sub masa. Îl deschizi sau dacă vrei când voi pleca eu dar vreau să-ți vad fata când vei vedea ce ți-am adus.

Sunt puțin reținut dar pana la urma ma împinge curiozitatea și deschid plicul, dar ce vad în el ma face sa ma ridic de pe scaun Direct în gatul lui Antonio. Nuu!

-Nuuuu! Cum să faci asta nenorocitule Las-o pe ea în pace te-ai răzbunat destul pe mine omoară-ma pe mine dar Las-o pe ea în pace.

-Am încercat. dar te vad viu și nevătămat. Asa ca am decurs la astfel de gesturi, trebuie sa recunosc încă trăiește dar ii voi face poze când își da ultima suflare. Pleacă râzând iar eu lovesc tot din jurul meu. Imaginea cu Aria legata de un scaun plina de sânge ma face sa îmi doresc sa omor pe toată lumea doar numai ea sa rămână atât. Plâng pentru prima data de când timp sunt aici plâng, pentru ca eu sunt închis aici și ea e torturata de nemernicul ala, dacă a-și avea o putere a-și fugi la ea și a-și duce-o într-un loc ferit de pericol iar apoi mi-aș executa pedeapsa în liniște.

A doua zi sunt chemat la vizita și sper sa fie Louis sa îmi zică ce știe de Aria. Dar nu e el ci femeia care mi-a dat viață și bunica care mi-a fost alături mereu. Observ ca nu sunt singure ca lângă ele mai este un bărbat dar nu tata, un bărbat necunoscut mie.

-Adam! Dragul lui bunica! Și vine și ma strânge în brate. Nu ma așteptăm să facă asta, ma așteptăm să mă urască, sa ma certe.