No lies between us Part 2

Deep

@Caroline@

O sa-mi lipsească pacea de pe insulă. Fără incidente. Am trăit aceste luni precum oricare alt om normal... alături de dragostea vietii mele. Dacă o am....nu am nevoie de nimeni altcineva și sunt hotărâtă sa-i ofer totul. Tot ce dețin , sa ma dețină.
          Acea noapte se simțea deja îndepărtată, cât stăteam și priveam oceanul din avion. Ne-am hotărât totusi sa facem un ultim stop, doar eu si ea, pe o alta insula, populata, ca o ultima zi de relaxare, de claritate. Stăteam pe scaunul comod al avionului privat si aveam pe mine mana Katarinei , stătea deloc grea pe coapsa mea, cu mana mea peste și degetele împreunate. Stătea cu scaunul lăsat destul de tare și a ațipit acolo, lângă mine, deși erau și paturi disponibile.  Aceste mici gesturi, de a sta lângă mine deși voia sa doarma îmi umplu corpul de sentimente oh atat de plăcute.
            Ma prind de o margine și ma las puțin peste ea , sărutând-o incet, subtil, sa nu ii stric fiesta. Ea ma saruta, incet, amortit , înapoi. Ma privește cu ochii ei verzi , intredeschisi și-mi simt pulsul accelerat. Nu cred ca îmi voi putea schimba vreodată bătăile inimii pentru altcineva, acum ca ale noastre sunt in sync.
           Se ridica și se intinde, eu privind-o simplu cum își duce mana la gura și cască.

—Ce zici sa mergem in pat? Spun eu jucăuș, sătulă de privitul acelei mase nesfărșite de apa.

             Vad un mic zâmbet pe care îl ador atat de mult pe fața fetei , atat de potrivit pentru ea incat ma face sa nu-i mai dau drumul.
             Se arunca in pat și ma arunc peste jumătate din ea, sa nu o rănesc, ma fac comoda in bratele ei și adormim.

@Somewhere deep@

             Ma trezesc bulversata , ma durea incet capul și simteam ca plutesc, in oasele mele era o stare de amorțeala. Eram intr-o camera straina, intr-un loc străin. Patul era acoperit cu o plapuma roșie, parca de mătase , fina, nu simteam când picioarele goale o atingeau. Ma ridic din patul de marimi uriașe pentru cineva ca mine , dau la o parte un voal alb și ma uit pe geam....
              Ce mai vis. Ma aflam sub apa, sub apa! Nu părea nimeni sa fie in jur , decât un sunet surd mai la distanta. Împing ușile grele și admir stâlpii de marmura alba, cu modele asemanatoare celor gotice și totusi rafinate și primitoare. Dacă e un vis, e unul bun! Îmi zic și continui , liniștita, explorarea tărâmului din capul meu.
               Ajung mai aproape de sunetul mut , după ce trec de un pod și prin câteva încăperi de proporții uriașe , primele semne de viata fiind niște pasarele mici, care cântau subțire și rapid. Reușesc sa disting sunete, voci, muzica.
                Privesc socata la tărâmul acela, la adunătura de oameni dintr-un loc ce părea centrul, corul locului, cu mici tarabe pe langa.Atunci realizez ca totul nu este un vis și mi se înmoaie genunchii. Vad un glob de lumina , in valuri , părea chiar electrică care apare și dispare pe deasupra orasului, eram complet sub apa si aceea era o bariera, ceva ce doar un Kami ar putea face, era atat de mare încât nu ii vedeam sfârșitul.. Locul era urias. Bariera era o nuanță albastra placuta care străbătea locul, totusi erau zone extrem de întunecate in partea de jos, clădirile fiind extrem de ridicate.  Dintr-o fântâna cu o statuie specifica greaca, exact din centru, ieșea o lumina străpungătoare , de o nuanță alburie , care activa bariera peste întregul oras.
                 Ma aflam in Atlantida ... de-a binelea. Nu era niciun vis ciudat din care sa ma trezesc curand. Ma uit la oamenii îmbrăcați in niște voaluri specifice , albe sau colorate, toți cu o mica tiara inversa pe cap, cu un safir anume, nuanța lui de albastru putând sa te hipnotizeze. Îmi ating capul. Și eu aveam una... Ma potolesc și stau pe gânduri ..."având in vedere ca nu eram închisă in turn și m-am trezit intr-un palat , nu cred ca e vreo amenințare zona, totusi nu am sa iau decizii pripite, nu stiu ce se întâmpla."
                 Aud o agitație din spatele meu și gărzile sunt avertizate sa ma găsească. Inteleg limba Kami oricand. Îmi iau forma Kami și ii privesc amenintator, nu am sa fug, nu de data asta dacă e nevoie.
                  Din spatele lor apare Katarina.

—Usor prințe-

                  Îmi revin in forma de om cât alerg spre ea și o iau in brate, ea ridicându-ma puțin de la sol.

—Trebuia sa-mi spui ce se petrece. Sa nu zic ca vomam dacă continuai fraza aia.
—Pai cred ca am voie sa-ti spun asa dacă chiar ești una, intr-un fel.
—La ce te referi.
—Nu stii povestea, cea adevarata a locului acesta. Era candva o insula măreață care coexista cu continentul Lemuria, un adăpost de unde au venit toți Kami in lume... de unde zeii ne-au oferit puterea aceasta noua, moștenitorilor aleși. Platon a scris ca aceasta s-ar fi scufundat, din cauze naturale sau chair din cauza ca "oamenii" s-ar fi înfruntat cu zeii și i-ar fi suparat. Evident ipoteze false. Oamenii de pe Lemuria au amenințat Kami când au aflat puterile pe care le-au primit multi dintre luptătorii puri ai insulei. Se temeau asa ca S-au unit , sa ii doboare pe toți și sa le fure puterea. Cei insetati de putere nu stiau totusi ca nici prin vrăjitorii nu le-o pot fura. Totusi, Kami ul de gheata ,pentru a nu porni un razboi a venit cu o idee. Sa scufunde insula și sa o protejeze cu o bariera formată din puterea tuturor și sa dea puterea mai departe , ascensorilor lor. Asa s-a întâmplat și.... Well asta e casa noastră. Tu ești urmaș cu Kami-ul fondator al orașului subacvatic..
—...

Am procesat incet ce se petrece , totusi nu știam de ce ne aflam aici. Poate un portal sau poate m-a adus Katarina... adică.. sa vizitez asta... înseamnă mult.
Ne plimbam, eram imbracata in alte haine , ceea ce nu observasem initial. Niște haine simple, in stilul ala, totusi ieșeau in evidența. Ale mele erau o combinație de alb și turcoaz cu o emblema mica care prindea materialul împreuna , iar Kat avea alb cu negru, culoare nu prea văzută.

—Ce e cu semnul?
—Demonstrează cine ești. Ești puțin mai privilegiata decât restul. Spune Kat și-mi ia mana in a ei.

In sfârșit ii creștea parul întunecos și luminos. Îmi placea mai mult sa ma joc cu el cât era lung. Coronița respectiva ii venea prinsa cu niște împletituri dragute dintr-o parte înspre spate , parul netrecând de umeri.

Acum mergeam lent pe podurile de piatra și priveam orașul scos din benzi desenate , dintr-o fantezie atat de ciudata. Erau atat oameni simplii cât și Kami care traiesc in armonie de sute de ani, de când marele fondator ia adus aici sa ii protejeze. Ajungem la o padure, pana la urma toată insula avea bariera și era gigantica. Intram și natura părea altfel, mai strălucitoare, și strălucea in alte culori, nu cele obișnuite...
Ne scufundam adanc in padure și am hotărât sa o întreb:
—De ce-.....