ORFANA I. Protectorul

Capitolul XIII.

Imediat dupa ce a descuiat cu cheia usa camerei, m-a tras dupa el si a aprins lumina imediat. Am incercat sa imi opresc oroarea celor vazute anterior si sa ma focusez putin pe decorul camerei. Simpla si foarte barbateasca, mirosea usor a tutun si parfum barbatesc. Mirosul lui. Trei dintre pereti erau de un gri inchis, iar unul din el, acela unde era si patul era negru complet, dar ceea ce m-a captivat a fost fluturele imens ce era desenat pe acel perete. Doar in noante de alb, si mici umbre ce erau in perfect contrast cu negrul mat al peretelui. Nu iti puteai lua ochii de la el, atat de elegant, atat de simplu. Camera era chiar ordonata, dar nu arata prea locuibila. Imi amintesc ca Kim mi-a spus ca el mai are un apartament nu departe de aici, unde mergea cu Chenel sa isi faca de cap sau cu orice alta fata mai punea el mana. Gandul asta m-a facut sa ma stramb scarbita. Alungandu-mi repede imaginile  din minte ca sa nu fiu observata, am aruncat iar o privire in jur. De-o parte si alta a patului erau doua noptiere, de un gri la fel de inchis ca peretii, pe o parte era o mica veioza cu o scrumiera si aceia avea sa fie o carte sau un caiet, nu imi puteam da seama. Pe cealalta noptiera insa, avea o poza cu el si baietii sprijiniti de o masina si inca o rama cu portretul unei femei ce avea un zambet identic ca cel al lui. Era frumoasa. Mi-am muscat limba pentru a-mi abitine curiozitatea de a intreba cine era acea femeie, dupa asemanare probabil era mama lui, desi nu l-am auzit vreodata vorbind despre parintii lui, nici Kim sau altcineva a indraznit sa spuna ceva legat de familia lui Harry.
In fata patului, chiar langa mine era un televizor imens, asezat pe o masuta de sticla. M-am holbat la el pret de cateva secunde pentru ca nu mai vazusem in viata mea un televizor atat de mare. Acoperea mai bine de un sfert din perete. Langa, se afla un birou ce era acoperit de hartii si laptopuri si nu ma puteam decat intreba de ce ar avea nevoie de atatea laptopuri cand eu abia il puteam folosi pe cel pe care il primisem de la Elisabeth. Unul din el era deschis si imi putea da seama ca era de fapt un monitor pentru camerele de supraveghere ale intregii case, parcare si gradina. M-am incruntat putin, incercand ca holbatul meu sa nu para prea insistent. Probabil doar voia sa se asigure ca nu se va fura nimic sau pur si simplu voia sa vada absolut tot ce se intampla. Oare avea camerele astea instalate tot timpul? Ma indoiesc ca Harry si-ar fi pierdut timpul sa le instaleze chiar inainte de petrecere. As fi vrut sa il intreb, dar nu voiam sa fiu impertinenta asa ca am ramas tacuta.

"Iti plac fluturii, Emily? Am vazut ca ai un fluture mic la bratara,"

Am tresarit si m-am intors spre el. Banuiesc ca eram prea focusata sa ii analizez camera. Vocea ii era usor ragusita, dar calma si poate putin nostalgica, cel putin, privirea sa exprima asta. Nu si-a intors privirea spre mine, inca o avea atintita spre pictura de pe perete. Asa am facut si eu.

"Da, sunt niste fiinte superbe!"

Mimeaza o usoara grimasa intr-un zambet stramb ca apoi sa faca in sfarsit contactul cu mine. "Vrei sa mergem pe balcon sau ramanem aici?"

Adevarul era ca nu imi pasa prea mult unde suntem, atata timp cat aflam cat mai repede ceea ce dorea de la mine. Insa, eram usor ametita, si infierbantata, iar caldura camerei nu ma ajuta prea mult. "Afara e bine." murmur.

El a aprobat usor, indepartand draperiile inchise pentru a dezvalui o usa glisanta mare, din sticla. Camera sa nu avea privire spre gradina, unde era absolut toata lumea, ci era in lateral, spre un mic parculet ce nu avea mare lucru decat un leagan. Privelistea minimalista m-a facut sa zambesc, amintindu-mi de vremurile copilariei mele scurte, cand ai mei obisnuiau sa ma duca in parc in fiecare duminica. Socul cu racoarea de afara atunci cand am pasit pe balconul micut, m-au facut sa imi strang mainile pe langa corp, dar nu ma puteam plange, imi facea bine ametelii si incepeam sa cred ca a fost o mare greseala sa beau. Cu sau fara alcool, eu nu aveam cum sa ma integrez in asemenea loc.

"Esti bine?" m-a intrebat scurt si am aprobat, inca uitandu-ma fixata spre acel mic parculet.

"Ce doresti sa vorbim?" l-am intrebat si imediat i-am auzit suspinul.