ORFANA I. Protectorul

Capitolul II

"Pentru saptamana viitoare aveti de pregatit un rezumat al piesei de teatru Regele Lear de William Shakespeare!", se aude vocea profesorului peste sonerie si toate lumea ofteaza zgomotos.
Presupun ca desi sunt englezi, nu prea par a fi fani Shakespeare. Mie mi-a placut aceasta piesa destul de mult, nu mi-e favorita, dar e interesanta daca patrunzi in amanunt.
Imi strang lucrurile si o zaresc pe Jade care sta de vorba cu profesorul si decid sa o astept. Urmeaza pauza de pranz la care mi-e cel mai frica sa merg de una singura. Toti vor fi acolo, toti vor stii ca eu sunt cea care s-a busit de fiica directorului. Ea va fi acolo.

Din fericire, Jade termina de discutat cu profesorul si mi se alatura cu acelasi zambet larg. Parasim tacute sala de clasa, presupun ca a observat ca nu sunt o persoana comunicativa, poate as fi, daca as stii exact ceea ce ar trebui sa spun. Inca imi este greu sa le inteleg pe deplin accentul. Am decis totusi sa ii urmez sfatul lui Elizabeth si sa ii acord o sansa. La urma urmei, o fata cunoscuta in scoala asta nu strica.

"De cat timp esti aici in Londra?", ma intreaba in timp ce isi deschide dulapiorul pentru a-si lasa lucrurile. Decid sa fac si eu la fel cu ale mele.

"Am venit aici la mijlocul verii. Elizabeth a primit o oferta de munca si am decis ca este mai bine sa ne mutam," ii raspund evaziv, fara prea multe detalii. "Tu esti de aici, din Londra?", e o intrebare stupida, dar pur si simplu nu stiu ce i-as putea spune.

"Sunt din Birmingham, de fapt. Dar la fel ca tine, tatal meu a primit un loc mai bun de munca aici, si ne-am mutat acum trei ani. E un oras destul de mare, dar te obisnuiesti,"raspunde si imi atinge afectuos umarul.

Apoi se lasa o tacere anosta si nu stiu daca ar trebui sa mai spun ceva. Cred ca nu doreste sa mai stea cu mine, nu o condamn, totusi.

"Vrei sa luam pranzul impreuna? Austin ne asteapta acolo deja.", intrebarea ei ma face sa zambesc putin. Se pare ca pesimismul meu s-a inselat de aceasta data.

"Austin este iubitul tau?", o intreb, iar ea roseste si dezaproba scurt. Imi venea sa imi dau o palma pentru prostia pe care o scosesem pe gura. Nu aveam idee de ce intrebasem asta, o judecasem ca era bagacioasa cand eu faceam acelasi lucru.

"Nu, dar suntem foarte buni prieteni, suntem vecini de fapt. A fost prima persoana care m-a ajutat sa ma acomodez cu locul asta si ei bine, asa am ajuns cei mai buni prieteni.", chitaie rusinata.
Am aprobat scurt si nu am mai spus nimic. Gafa de mai devreme m-a facut sa ma simt atat de penibil incat mi-am inghitit lomba si am ramas tacuta tot drumul spre cantina. In momentul acela ma bucuram ca Jade era o guraliva, nu mai era nevoie sa mai spun eu ceva. Imi facuse tot intenerariul despre Anglia si englezi in general, insa nu retinusem absolut nimic. Fie ca imi placea sau nu, mintea imi era in continuare la acel Harry care se parea ca avea o reputatie destul de intimidanta in scoala. Nu imi puteam imagina un stundet de aceiasi varsta cu noi, bine, cu un an mai mare, sa fie in stare de o asemenea forta si asemenea brutalitate. Am fost nevoita sa vad si sa simt foarte multa violenta in orfelinat, ramanand cu cicatrici urate, atat la propriu cat si la figurat.

Intram in sala de mese ce era deja burdusita de oameni. Sinteam cum imi tremura picioarele si voiam deja sa plec. Cred ca era mai bine daca sarea peste masa.

"Hei, este in regula! Uite, Austin ne-a salvat o masa.", spune si ma trage de mana spre o masa aproape de iesirea din lateral.

Perfect, am iesire libera sa fug!

Ma apropii cu privirea in pamant, lasandu-ma trasa de Jade si ma asez pe bancuta din lemn.

"Buna, eu sunt Austin!", vocea lui era calma si placuta la auz.
Mi-am ridicat privirea spre el si am zambit la ochelarii negrii rotunzi de vedere ce ii proteja ochii sai caprui, ochelarii sunt in contrast cu camasa verde in carouri incheiata pana la ultimul nasture.Parul ii este usor tuns, foarte ingrijit, arata exact ca un baiat ce iubeste scoala.