ORFANA I. Protectorul

Capitolul XXV.

---------------------------------------------------
Sincera sa fiu, nu stiu exact cat am stat si am plans. Imi simteam ochii atat de obositi, buzele si gura imi erau uscate, iar tamplele imi zvacneau atat de tare de aveam presimtirea ca imi va exploda vreo vena. Dupa ce m-am aruncat in bratele lui, imaginile erau blurate. Imi simteam inima cum inca imi batea accelerat in piept, insa corpul imi era lipsit de orice vlaga. Auzeam injuraturi, si vibratia pieptului lui Harry atunci cand vorbea, era singurul meu refugiu de care ma puteam agata. M-am simtit ridicata si purtata de el in brate.

"Lasa-ma jos, trebuie sa o gasesc pe Jade," incerc sa ma folosesc de ultimul fir de energie si sa ripostez.

M-a ignorat complet. Am incercat sa ma desprind de bratele sale, insa maraitul sau m-a oprit. Ii simteam corpul cum inca tremura de furie, muschii sai erau foarte incordati, insa ma purta in brate ca si cum as fi cantarit cat un fulg. Am renuntat sa protestez si l-am lasat sa ma aseze pe locul pasagerului al masinii sale. Nu aveam puterea sa mai schitez ceva. Privirea imi era pierduta in gol, incercand sa imi blochez orice imagine. Mi-a tras centura de siguranta si a aprins becul pentru a se uita la mine. Corpul sau mare era aplecat peste mine, dar incercam sa ii ignor prezenta. I-am simtit degetele reci cum imi ating barbia pentru a vedea probabil daca am rani, insa m-am tras ca si arsa atunci cand i-am vazut mainile inca pline de sangele acelui nenorocit. A suflat nervos la gestul meu, dar l-am ignorat.

"Lasa-ma sa vad daca ai vreo rana, Emily!", a insistat raspicat insa tot nu i-am raspuns.
Drept urmare s-a ridicat si a trantit portiera masinii, facandu-ma sa tresar brusc.

Abia atunci realizasem cu adevarat ce mi se intamplase, ce avea sa urmeze daca Harry nu ar fi ajuns la timp. Stiam ca nu voi fi capabila sa uit prea repede, stian ca inca plangeam, imi simteam lacrimile cum curg, dar nu mai aveam energia nici sa le mai sterg. Auzeam voci pe fundal, recunoscandu-mi prietenele si protestele lui Harry sa ma lase in pace. Nu voiam sa vorbesc cu nimeni si ii eram recunoscatoare pentru asta. Voiam sa ma inghita pamantul, sa dispar cu totul pentru ca eram satula de tot si de toate. Ranita atata fizic cat si sufleteste, eram distrusa din toate punctele de vedere. Portiera s-a deschis in cele din urma, si cu coada ochiului am vazut cum Harry s-a urcat la volan. Mainile inca ii erau patate cu sange, acum inghegat, aproape acoperindu-i tatuajele de pe degete. Mi-am intors capul, de-a dreptul scarbita stiind a cui apartinea acel sange. Si-a trecut mainile prin par, trangand putin de el, si cu un suspin a pornit masina fara a spune un cuvant.

"Nu pot merge acasa," am murmurat si nu eram sigura daca m-a auzit. "Imi poti da telefonul te rog?"

Si-a intors privirea spre mine, si furia parca i se scursese din ochi lasand in urma o privire chinuita. Probabil aratam deplorabil, si nu negam asta, dar nu imi pasa. Si-a luat mana de pe schimbatorul de viteza si mi-a scos telefonul din buzunarul spate al blugilor sai. L-am luat si l-am deblocat imediat. Aveam cateva mesaje de la Elizabeth si doua apeluri. M-am uitat peste ceas si am vazut ca era deja unu dimineata. Harry era tacut, si cu coada ochiului am vazut ca fata ii era brazdata de o incruntatura adanca in timp ce se uita in fata, dar nu parea atent la drum. Deja conducea din instict, pentru ca masina practic gonea pe strazile goale. Pe cat de aglomerat era orasul asta ziua, pe atat de gol era uneori noaptea. Mi-am muscat buza gandindu-ma daca ar trebui sa ii raspund lui Elizabeth sau nu, dar am decis totusi sa ii scriu ca m-am pus la somn si ca ii voi scrie dimineata.

"Nu mai face asta!" Ordinul sau m-a facut sa ma incrunt confuza. "Nu iti mai musca buza, te rog!" Continua, luandu-si ochi de la drum uitandu-se direct in ochii mei.

"Poftim?", il intreb in cele din urma.
Remarca lui a facut sa risipeasca starea de soc si sa lase loc nervilor. Eram nervoasa pe tot ce se intamplase, dar mai ales pe el. "Inceteaza sa imi mai spui ce sa fac, Harry!"