ORFANA I. Protectorul

Capitolul X.

Pregatirile pentru balul toamnei m-au extuat complet. A fost o mare greseala sa ma implic in asa ceva, ajungeam franta acasa in fiecare seara. Acum doua zile, am mers mai bine de o ora cu autobuzul pentru ca adormisem, am sfarsit trezita de sofer pentru ca ajunsesem la capatul traseului, si acum imi aduc aminte fata amuzata a barbatului, care parea in jurul varstei a doua.

"Scumpo, ma tem ca aici mi se sfarseste tura. Unde trebuie sa ajungi?", ma intreaba cu un zambet bland.

Ma ridic buimaca de pe scaun lundu-mi cateva secunde sa realizez unde ma aflu. Imi acopar fata rusinata ca apoi sa imi verific telefonul. Aveam zece apeluri pierdute, toate de la Elizabeh.

"Uhm...Angel, locuiesc in Angel," murmur.

Imi apuc geanta, trecandu-mi o mana prin parul sigur ciufulit.

"Ei bine poti lua 305 pana in statia de metrou din Angel, sunt sigura ca de acolo te vei descurca," imi zambeste bland ca apoi sa se indeparteze pentru a se intoarce la locul sau.

I-am multumit, inca rosie la fata ca racul si am facut ceea ce mi-a sugerat. In drum inapoi spre casa, am sunat-o pe Elizabeth pentru a o linisti, am intrat in pamant de rusine si vina pentru ca am facut-o sa se ingrijoreze atat. Am sfarsit pedepsita o saptamana, totusi. Am scapat destul de acceptabil , nu era ca si cum as fi avut mare lucru de facut. Am folosit pedeapsa ca scuza sa evit iesirile cu Jade sau Kim, mai ales Kim pentru ca stiam ca oriunde era ea, era si Harry. De la acel incident din clasa de istorie am reusit sa o dau la pace cu Austin si ma bucuram ca era totul bine intre noi. Harry, pe de alta parte s-a reintors din nou in a ma evita. Am preferat sa nu spun nimanui ca aproape ma sarutase. Momentele din acea zi sa rastalmaceau in mintea mea incontinuu.
Ceea ce se intampla acum in viata mea este cu totul diferit. Amalgamul de emotii pe care il am in preajma lui sunt noi pentru mine si nu sunt sigura cum ar trebui sa percep toate astea. Nu pot avea incredere in el, in nimeni. Nu imi pot permite imi a-mi pune sufletul pe tava. Am fost invatata sa ma descurc de una singura in orice situatie. Cu cat stau departe de oameni, cu atat trecutul meu este in siguranta. Elizabeth s-a luptat mult ca sa ascunda toate articolele legate de parintii si familia mea, cat si cele in legatura cu disparitia mea brusca de dupa moartea lor. Nu mai am pe nimeni inafara de Elizabeth, iar in fata ei m-am deschis foarte greu. Adevarul este ca mi-a luat foarte mult timp sa accept sa vreau a fi vindecata, sa imi doresc si a aprecia noua sansa la viata ce mi-a oferit-o Elizabeth. Inca imi este greu, foarte greu sa vad partea buna a lucrurilor, sa accept ca viata mea are un sens.
Nu am avut niciodata un interes pentru un baiat, nu am avut niciodata un interes pentru nimic. Emotiile pe care le simteam in preajma lui Harry ma nelinisteau, insa, nu-mi doream nimic mai mult decat sa mai ma aflu in bratele sale calde din nou, sa imi vad reflexia in verdele crud al ochilor sai. De cand a dat buzna in clasa s-a facut din nou nevazut. Este de parca s-a facut una cu pamantul, insa mi-a fost frica sa intreb de el pentru ca stiu ca este cel mai bine sa stau departe de el, nu pot avea incredere in el. De multe ori imi doream doar ca durerea si cosmarurile sa se opreasca. Voiam ca totul sa se termine si sa fie doar liniste. Voiam sa imi revad parintii din nou, iar cu cat cresteam mai mult, cu atat amintirile se incetosau. Poza ce am tinut-o ascunsa cu noi trei este singura imagine a parintilor mei, insa nu mai este regret, pieptul inca ma doare si uneori simt ca nu pot sa respir de dorul lor, dar nu stiu exact de ce sau de cine imi este dor. Simt ca imi agat gandurile si durerea de ceva strain mie. Proprii mei parinti imi sunt straini mintii mele si totusi, nu ma pot gandi decat la ei. Elizabeth m-a invatat sa cred ca totul in viata se intampla cu un scop, ca fiecare om este lasat cu un scop. Eu am supravietuit cu un scop, Elizabeth a aparut in viata mea cu un scop, si totusi nu ma pot intreba decat daca si Harry a aparut in calea mea pentru un scop anume. Oare parintii mei l-au pus in calea mea pentru un motiv anume sau ar trebui sa fie un semn sa stau departe de el? Nu stiu cum ar trebui sa percep toate lucrurile astea. Gandurile mi se amesteca prin cap. Nu stiu cum ar trebui sa interactionez cu el sau cu oricine altcineva. Imi este greu sa ma las purtata de val dupa atat de multa izolare. Stateam in casa tot timpul, neavand contact cu nimeni inafara de Elizabeth sau Doctorul Green, care a ras copios de micul meu incident din autobuz. Am evitat sa ii povestesc despre ceea ce am patit cu Harry, atat lui, cat si mamei mele adoptive, conversatiile noastre au devenit putin cam seci, eu ii povestesc ceea ce am facut la scoala, el de nazbatiile pisicii lui, Lola.