ORFANA I. Protectorul

Capitolul VIII.

Nu este tocmai un capitol extraordinar, dar sper totusi sa va placa. A durat ceva sa il public si imi pare rau.

Pentru cateva momente nimeni nu spusese nimic. Harry inca era in tocul usii, cu Zack si Jason in spatele lui. Emily inca statea nemiscata in pat, cele doua prietene ale ei fiind tot in spatele ei. In aer plutea tensiunea, iar nimeni nu indraznea sa spuna vreun cuvant, insa Zack suspina in sinea lui si decide sa ia in cele din urma initiativa.

"Kim, iubire, haide sa mergem!"

Trece pe langa Harry pentru a ajunge la iubita sa si o ia de mana, insa aceasta riposteaza, ramanand in continuare asezata langa prietena ei, spre disperarea iubitului sau care tot ce isi dorea era sa mearga acasa si sa doarma.

"I-am promis lui Emily ca voi ramane aici peste noapte. Ne vedem dimineata acasa, va rog sa plecati baieti.", spune Kim suparata pe prietenii ei pentru ca le-au stricat seara perfecta intre fete.

"Crezi ca noi am vrut sa venim aici? Dobitocul a fugit spre masina si am venit dupa el ca sa nu faca naibii vreo prostie.", tuna Jason ca apoi sa isi atinteasca privirea spre fata blonda rusinoasa din dreapta lui Emily. "Cred ca nu mai regret ca am venit, totusi.", murmura mai mult pentru sine.

"Lasati-ma singur cu Emily!", a vorbit Harry intr-un sfarsit.

Tonul ii era jos, si rece, nu isi trada adevaratele emotii, facandu-i pe ceilalti se isi indrepte imediat privirile spre Emily pentru a astepta aprobarea, dar nu venise. Emily se uita acum intr-un punct fix. Inima ii era poticnita de emotii, era obosita si slabita din cauza medicamentelor, iar prezenta lui Harry nu facea decat sa ii amestece gandurile negre.

"Cred ca nu isi doreste asta...", soptise Kim in timp ce o mangaia bland pe spate.

Harry ignora complet spusele prietenei lui si
paseste in camera cu pasi usori. S-a apropiat de Emily, in cele din urma, lasandu-se pe vine in fata ei. I-a apucat mana ei mica intr-a lui strangand-o usor, gest care le-a provocat amandurora furnicaturi, facand-o le Emily sa isi retraga fulgerator mana. Se simtea speriata de tot ceea ce simtea fata de el, si nu putea descrie cu exactitate, tot ce simtea era ca trebuie sa stea cat mai departe de el posibil.

"Vreau doar sa vorbim, te rog!"

Insistenta lui o facu le Emily sa isi indrepte fata spre el, tintuindu-l cu o privire sceptica si obosita. Il privea adanc in ochi si incerca sa ii desluseasca si cea mai mica urma de sentiment, insa nu putea citi nimic, nu isi putea da seama ce se ascundea in spatele acelei priviri de smarald. Insa nu putea sa nu fie fascinata de intensitatea verdelui din privirea lui, avea o sclipire de-a dreptul magnetizanta, ce te fermeca intr-u totul.

"Nu cred ca avem ce sa vorbim, Harry. Va rog sa mergeti acasa!"

Vocea ei era moale, aproape soptita, iar repetata ei respingere il ducea pe Harry in pragul disperarii. Si el era la fel de confuz ca ea, nu stia ce i se intampla, voia sa isi demonstreze lui ca o poate avea. Trebuia sa o aiba, faptul ca nu mai intalnise genul de fata ca Emily ii starnea curiozitatea, si avea sa faca orice ca sa o poata avea.

"Ai auzit-o frate, haide sa mergem. Sunt rupt de oboseala si maine avem al dracului de multa treaba!", incearca Zack sa il convinga din nou pe prietenul sau cel mai bun ca ceea ce vrea el sa faca este o greseala. Emily nu este genul de fata cu care Harry obisnuia sa umble si nu voia sa isi lase prietenul sa se bage intr-o prostie doar ca sa isi satisfaca ego-ul. Insa ca de obicei, Harry nu il ia in seama si ramane inca in fata lui Emily, sperand ca fata in cele din urma sa cedeze si sa vorbeasca cu el. Nu avea habar ce ar trebui sa ii spuna, dar stia ca vrea sa fie in preajma ei pentru o perioada, era doar o chestiune de timp pana ea ii va pica la picioare.