Capitolul V.

14.5K 714 49
                                    




Din fericire Elizabeth nu a aflat de detentia pe care am avut-o si nici nu as vrea sa afle prea curand. Harry a lipsit total de la evenimentul de atunci si nu stiu ceea ce sa simt in legatura cu asta. Aflasem de la Kim ca era plecat cu munca inafara Londrei. Nu stiam ca un post de mecanic necesita sa faci asta, insa nici nu insistasem, nu era treaba mea oricum. Si biletelele incetasera sa apara, acela fusese ultimul. Fiecare zi care trecea ma simteam mai posomorata decat ar fi treebuit de lipsa sa. Era destul de ciudat ca odata cu plecarea lui, si biletele au disparut. Imi refuzam mintii ca el era cel care o facea in tot acest timp, Harry nu parea genul acela de persoana. Oricat de mult m-ar intimida, ceva se misca in interiorul meu si tot sangele imi clocoteste atunci cand il vadeam privindu-ma. Intrebarea lui m-a lasat confuza pentru ca nu stiu la ce s-ar fi putut referii, dar absenta lui m-a facut sa o las balta. Trebuia sa stau departe si asta era clar. Chanel se pare ca s-a rezumat doar la priviri acide in continuare si sunt mai mult decat bucuroasa sa vad ca se rezuma la doar atat. Am avut destula drama din prima saptamana, sunt coplesita oricum.

Balul bobocilor se apropie si toata lumea este extaziata, dar eu, pe de alta parte, nu pot fi mai infricosata. Nu am fost niciodata la un bal, nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu am partener, nu stiu sa dansez, nimic. Ugh...sincer incep sa cred ca ideea mea de a face scoala acasa nu a fost atat de rea, insa Elizabeth si doctorul Green sunt de alta parere.
Ma uit la ceas si observ ca mai am destul timp sa ma pregatesc pentru scoala si ma bucur sa  vad ca  ziua de miercuri se anunta a fi destul de placuta asa ca am decis sa ma imbrac mai subtire. Am avut curajul sa iau o rochita pe mine, albastra cu mici floricele albe, pana la nivelul genunchilor si sincer imi placea materialul matasos al rociei, in plus, a fost prima rochie pe care mi-a facut-o Elizabeth, deci sper sa fie cu noroc. In picioare am decis sa raman la tenisii mei albi, iar pe deasupra mi-am luat o geaca de blugi. Am simtit nevoia sa ma dau cu un gloss pe buze si putin rimel. Privirea permanenta a lui Harry asupra mea ma face sa acord putin mai multa atentie aspectului meu. Eram bucuroasa ca am pus putine kilograme de cand m-a adoptat Elizabeth, nu a facut decat sa ma ajute si sa arat insfarsit ca un adolescent normal de aproape 18 ani. Imi venea sa ma injur stiind ca eu ma aanjam asa in speranta ca va veni la scoala si ma va vedea. Trebuia sa nu mai fiu asa patetica si sa incep sa am grija de mine, pentru mine, nu pentru a impresiona un baiat care oricum nu se va uita niciodata la mine ca la altceva decat ca una din multime.

"Emily, micul de jun e gata!", o aud pe Elizabeth strigandu-ma de jos, iar cu o ultima ochiada in oglinda, zambesc emotionata si ies din camera.

Primele trei ore au fost destul de plictisitoare sau poate ca mintea mea este in alta parte. In fiecare clasa in care intram speram sa zaresc acea pereche de ochi verzi si ma urasc ca am ajuns sa il caut cu privirea peste tot. Sa visez la un baiat care deja este intr-o relatie nu a fost niciodata pe lista mea de prioritati, si nu stiu sincer ce ar trebui sa fac in privinta asta pentru ca Harry nu arata ca un om pe care il poti uita asa usor. Dar trebuie totusi sa o fac, trebuie sa ma opresc din a ma gandi la el pentru ca intre noi nu o sa fie niciodata nimic.

"Buna Emily! Iti ador rochia!", o trezaresc pe Kim care ma admira zambind. Se pare ca nici dulapul ei nu este asa departe de al meu si ma simt putin ciudat ca nu am vazut-o folosindu-l pana acum.

"Uhm...multumesc!", ii raspund rusinata, iar ea chicoteste scurt.

Isi ia cartea de psihologie ca apoi sa isi inchida dulapul cu o mica izbitura.

"Te-ai acomodat?", ma intreaba incercand sa faca conversatie.
Kim e o fata foarte draguta, foarte draguta in comparatie cu persoanele cu care decide sa stea sau poate judec eu prea aspru.

"Cred ca mai am de lucrat la capitolul asta. Inca trebuie sa ma pun bine cu printesa directorului.", murmur iar ea izbucneste in ras la comparatia facuta lui Chanel.

ORFANA I. ProtectorulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum