ORFANA I. Protectorul

Capitolul XVII.

"Ati intarziat!"

La auzul cuvintelor profesoarei am inghitit in sec. Mi-am smuls mana din a lui Harry cand am vazut toate privirile spre noi. El doar statea si se uita la doamna Smith, iar daca privirea lui ar avea efecte supranaturale, ea ar fi fost in flacari.

"Styles, treci in banca, iar tu Edwards, esti asteptata de domnul director in biroul sau," spune el fara in a-mi arunca o privire.

"De ce?" Harry intreba inaintea mea.

Profesoara si-a trecut o mana prin par, frustrata.

"Nu este problema noastra sa stim," raspunde ea parca obosit sa dea explicatii.

Mii de scenarii imi treceau prin minte si nu stiam la care sa ma rezum. Din instinct m-am uitat spre Chanel care ma privea ranjind si atunci nervii s-au declansat in corpul meu.

"Pe dracu nu e treaba noastra," tuna Harry nervos.

"Inceteaza!" ii murmur printre dinti, iar el s-a intors fulger spre mine. Parea si el la fel de nervos ca mine.

"Vin cu tine!" spune, dar inainte sa ne scoata pe amandoi afara, il opresc punandu-mi mana pe pieptul lui.

"Nu, tu ramai aici, mi-ai cauzat destule probleme!", marai stiind ca el este motivul pentru care eu sunt chemata in biroul tatalui iubitei lui. Sau asa-zise foste.

La cuvintele mele ceva in ochii sai sa se schimba, iar privirea ii ramane neutra. Fara in a-mi mai spune nimic, pleaca din clasa fara a se uita in urma. Le-am aruncat o privire lui Kim si Zack, care ma priveau compatimitor, si am iesit din clasa fara a mai spune nimic.
Aveam inima cat un purice si incercam sa nu imi iau filme prostesti. Coborand scarile ma uitam in jur si parca ma rugam sa nu dau de Harry in biroul directorului, pentru ca asta chiar ar fi agravat rau de tot situatia. Ajungand in fata usii din lemn masiv, contemplez pentru cateva momente in fata ei. Nu se auzea nimic, nici urma de Harry, deci macar un lucru bun. Era mult mai bine sa il tin la distanta, trebuia sa il fac sa inteleaga ca noi nu avem ce cauta impreuna.
Am respirat de cateva ori adanc si mi-am scuturat mainile pentru a-mi opri tremuratul.
Dupa ce am batut usor la usa si mi s-a permis sa intru, am simtit ca imi cade intreaga cladire in cap atunci cand am vazut-o pe Elizabeth pe scaunul din fata directorului, rosie la fata precum flanelul ce il avea pe ea. Abia de faceai diferenta.

"Oh, ai multe explicatii de dat, domnisoara!" spune ea direct, iar inima imi urcase in gat.

"Te rog, Elizabeth, incearca sa te calmezi si sa ascultam explicatiile lui Emily mai intai," spune directorul, iar eu nu am putut sa nu imi opresc incruntatura la felul prietenesc de adresare asupra mamei mele adoptive. Imi aminteam ca imi spunea ea ca are cunostiinte in Londra datorita sotului ei, iar insistentele ei in inscrierea mea la acest colegiu, desi e destul de departe de unde locuim, se cam leaga acum.
M-am apropiat cu pasi marunti de el, fata a spune nimic si nu stiam daca sa ma asez langa Elizabeth sau nu. Privirea ei ma ardea cu totul, nu am vazut-o niciodata atat de nervoasa pe mine.

"Uite Emily, stim deja ca datorita situatiei tale delicate, tranferarea la un alt colegiu nu prea este posibila. Sotul lui Elizabeth a fost un coleg si un om extraordinar, de aceia am acceptat rugamintea mamei tale adoptive sa te alaturi acestei institutii. Insa, ceea ce tu ai uitat, este ca acesta este o institutie de invatamant si fiecare institutie are reguli," spune el calm, iar eu in continuare ma simteam foarte confuza, "Ai intarziat la prima ora, ceea ce m-a facut sa o contactez pe mama ta, dat fiind situatia ta medicala putin mai delicata," continua.

Mi-am strans pumnii incercand sa ma gandesc la o scuza plauzibila. Elizabeth stia ca nu sunt genul sa intarzie, m-a vazut doar plecand la scoala, dar totusi trebuia sa incerc.

"Imi cer scuze ca te-am speriat, Elizabeth, si dumneavostra domnule pentru problemele cauzate. A fost un accident in aceasta dimineata si am fost blocata mult timp in trafic," spun incercand sa nu ma simt mai mizerabila decat minciuna penibila pe care o spusesem.

Directorul nu schiteaza nimic, doar se uita la mine ca apoi sa se uite la Elizabeth ce inca fumega de nervi.

"Puteai sa ma anunti, ai spus ca vin prietenii tai sa te ia cu masina!" Elizabeth se revolta.

"Banuiesc ca asa a si fost, doar ca nu prietenii care crezi tu," spune directorul ridicandu-si telefonul.

Fiecare fibra, celula, sitem nervos din corpul meu s-a oprit cand am vazut poza cu mine si Harry imbratisati in parcarea scolii. Nu credeam ca oamenii de aici sunt atat de disperati si Harry atat de celebru in scoala asta incat sa ajunga sa fie pozat in orice ipostaza. Nu mi-ar fi pasat atat de mult de asta daca nu eram si eu in acea poza. Mai grav, nu aveam nicio scuza, dovada era chiar in fata noastra, dar si mai rau de atat, iti puteai da seama usor ca dadeam sa ne sarutam numai din felul in care fata imi era cuprinsa de mainile sale, iar fetele noastre foarte apropiate.

"Emily, ce cauti cu derbedeul ala? De asta intarzii tu la scoala?"Elizabeth se ridica de pe scaun.

Nu mai aveam cuvinte. Eram de-a dreptul blocata si ma holbam ca o idioata spre directia pozei, chiar daca directorul si-a asezat telefonul din nou pe biroul sau. Ma simteam umilita, ma simteam in culmea rusinii.

"Emily, eu stiu ca ai ajuns la varsta in care asemenea lucruri se intampla, dar cred ca ar trebui sa te focusezi pe ceea ce este mai important, adica studiile," spune directorul.

Privirea imi era incetosata din cauza lacrimilor, buza de jos imi tremura, iar nodul din gat crestea din ce in ce mai mare in incercarea mea de a nu plange.

"Va rog sa ma scuzati," murmur printre lacrimi si ies din biroul directorului val vartej.

Nu mai puteam sta acolo, ma simteam umilita. Nici nu stiam unde as putea pleca, sincer.

"Emilia, te opresti in momentul asta!" Elizabeth striga in spatele meu.

La auzul numelui folosit am inghetat. Imediat a ajuns in fata mea, un pachet intreg de furie si dezamagire. In momentul acele ceva in mine s-a frant.

"Nu pot sa cred ca ai folosit numele ala," marai peintre lacrimi.

La vazul reactiei mele, s-a blocat, realizand cele spuse. Imediat a dat sa se apropie de mine, dar m-am indepartat.

"Golanul ala tatuat nu e de tine, tu nu esti asa, tu..."

Dar am intrerupt-o imediat.
"Asa cum?"

Dar nu mi-a raspuns, asa ca am decis sa continui. "Cu tot respectul Elizabeth, dar ti-ai incalcat promisiunea a mai nu pomenii numele acela. Imi cer scuze ca am intarziat, da, el a fost motivul pentru care s-a intamplat asta, dar stii ce? Nu regret. Derbedeul asta, asa cum il numiti voi, m-a facut sa simt ca traiesc mai mult decat nu a reusit nimeni!"

Stiam ca era gresit sa ii iau apararea, chiar daca undeva in sufletul meu stiam ca au dreptate. Dar spuneam adevarul, Harry in toata nesimtirea lui, m-a facut sa simt ceea ce nu am mai simtit pana acum, si chiar daca intre noi nu avea sa fie nimic niciodata, nu regretam micile momente cu el.

"Iti interzic sa mai ai vreo legatura cu el!" Elizabeth ma amentinta, iar eu i-am raspuns cu un gust amar.

"Cui ii interzici? Lui Emily sau Emiliei?"

Si cu intrebarea asta am plecat spre dulapul meu. Voiam doar sa imi iau lucrurile si sa plec de aici, nu stiam unde, dar voiam sa fiu departe pentru putin timp.