ORFANA I. Protectorul

Capitolul XXIII

Mi-ar placea sa vad mai multe pareri, chiar si sugestii. Pentru mine conteaza enorm. Citire placuta! Xx
------------------------------------------------------

Viata din pacate niciodata nu te intreaba cat de bine esti, nu te intreaba nici daca ai mancat ceva, daca ai dormit destul. Ea nu te intreaba nici daca esti suficient de sanatos sau daca ai o imunitate de fier inainte de ati tranti o boala crunta. Nu te intreaba nici cat de puternic esti inainte sa ti se intample ceva.Viata nu te intreaba niciodata cat de mult iubesti pe cineva sau cat de mult depinzi sufleteste de o anumita persoana inainte de a o lua de langa tine si a te arunca intr-un abis al singuratatii.

Am invatat ca viata nu te intreaba niciodata nimic. Ea e imprevizibila, e spontana, te joaca pe degete in cel mai crud mod. Viata mi-a luat parintii, tot ea m-a aruncat in acel orfelinat si tot ea m-a facut sa ma indepartez de singura mea sansa de a descoperii iubirea.
Dupa acel moment cu Harry din parcarea scolii, am simtit la propriu cum ceva in mine se rupe din nou. Ma simteam din nou goala, fada si fara pic de viata. In drum spre casa nu mi-am putut abtine lacrimile. Mi-am alungat rusinea fata de Austin si am dat frau lacrimelor. A ramas tacut tot drumul, si eram mai mult decat bucuroasa de asta. Cand am ajuns acasa am urcat direct la mine in camera si m-am trantit pe pat izbucnind in hohote de plans. Ma durea tot corpul, imi venea practic sa urlu si sa distrug totul in jurul meu. Eram furioasa pe mine, pe trecutul meu blestemat ce nu imi da voie sa fiu fericita. L-am alungat, am reusit sa alung prima persoana care m-a vrut cu adevarat, care mi-a aratat ce inseamna tandretea, pasiunea. Am reusit sa alung persoana care mi-a dat intreg universul peste cap, care a reusit sa ma readuca la viata. Trebuia sa ma simt usurata, trebuia sa fiu bucuroasa ca am scapat de el si ca imi voi putea continua studiile fara probleme, insa nu se simtea nici pe departe asa. Pieptul ma intepa si abia mai puteam sa respir din cauza hohotelor de plans.
Nu am fost capabila in a face nimic toata ziua infara de a sta in pat si a plange. Am fost nevoita sa ii sterg numarul pentru a ma opri din a-l suna si sa ii spun cat de mult imi doresc sa fiu cu el si ca de fapt trecutul meu este cel care ma obliga sa il alung, nu eu. Eram constienta ca nici el nu avea o viata roz, dar nimeni nu merita sa stea cu una ca mine. O fugara si o escroaca, o fata cu o identitate falsa care incearca sa fuga de propria familie ce ii vrea moartea. M-au declarat moarta, asta si-au dorit de la bun inceput, ei bine sper ca bunicii mei sa fie multumiti acum pentru ca exact asa ma simteam in acel moment fara Harry, complet moarta.

Am ignorat complet apelurile si mesajele de la Doctorul Green cat si de la Elizabeth. Eram acasa, respectasem pedeapsa, dar nu aveam de gand sa stau si sa ii povestesc lui despre toate astea, desi stiu ca intr-o oarecare masura ar fi ajutat. Dar oare cu ce folos? Nimic din toate astea nu ar schimba cu absolut nimic. As ramane la fel fata cu o identitate falsa, ascunsa la mii de kilometri de adevarata familie ce nu m-au dorit niciodata. De la nastere am fost o amenintare pentru ei. Marele procuror Edward Stone nu voia sa isi lase mostenirea unei fete ce a fost nascuta tot de o orfana. Mama a indurat multe, a fost si ea o orfana la fel ca mine, insa viata ei a devenit cu totul altfel dupa ce l-a intalnit pe tata la facultate. Ea a avut curajul sa ii acorde o sansa, ea s-a oferit tatei ca fiind ea insasi, nu o persoana cu o identitate falsa, asa ca mine.

"Emily?"

Am tresarit si m-am ridicat in sezut in pat. M-am uitat in jur si am realizat cu stupoare ca era deja intuneric afara. Nu am indraznit sa ma uit la ceas, dar nici nu voiam sa ii deschid usa lui Elizabeth si sa o confrunt. Nu voiam sa ii dau satisfactia spunandu-i ca Harry a hotarat sa ma lase in pace

"Emily deschide usa!"

Insistenta ei m-a facut sa suspin si sa ma ridic cu greu din pat. Mi-am strans ochii si mi-am masat tamplele ce imi zvacneau. Urechile imi erau infundate, la fel si nasul. Aveam o stare oribila de ameteala si greata, ma simteam in pragul lesinului. M-am intins spre intrerupator pentru a aprinde lumina si i-am deschis usa. Nu m-am uita la ea, nu voiam sa o privesc in ochi pentru ca stiam ca aratam oribil. Ma simteam oricum oribil.