ORFANA I. Protectorul

Capitolul XI.

Nu imi amintesc foarte multe din ce s-au intamplat dupa acel sarut. Totul parca se intampla cu incetinitorul accentuand parca intreg haosul ce se petrecea in mintea mea. Lumea inca dansa in jur, prietenii nostrii inca erau asezati la masa, dar pe fetele lor, mai ales pe cea a lui Austin si Jade se asternea un soc imens. Eu eram terifiata; stateam in fata lui cu o groaza pe chip si nici el nu stia exact cum sa reactioneze. Isi acoperise fata cu palmele ca apoi sa traga aer adanc in piept si sa imi evite privirea. Regret, asta puteam citi pe chipul sau. Stia si se vedea cu ochiul liber ca imi dadusem seama ca el fusese cel care mi-a scris toate biletelele alea. Pe buzele mele ieseau doar balbaieli incoerente si oricat de mult as fi vrut sa fug, picioarele parca imi erau lipite de podea. Abia atunci cand a dat sa se apropie de mine din nou, m-am indepartat, lovindu-ma de un cuplu ce dansa.
Amandoi mi-au aruncat cate o privire ucigatoare, dar atunci cand l-au vazut pe Harry si-au facut drum in alta parte. Nu mai fusesem sarutata de nimeni pana atunci, gestul sau a fost prea socant pentru mine ca sa il pot digera in acel moment. Era o rastalmacire de emotii si nici una din ele nu erau pozitive. Mi-a furat practic primul sarut si chiar daca undeva in sufletul meu gaseam o mare atractie fata de el, tot nu puteam sa imi scot din minte ca ceea ce mi-a facut a fost gresit. Ma uitam in jur in incercarea de a gasi cea mai rapida iesire, ignorandu-i total strigatele. Mi-am dat jos aripile pentru ca ma impiedicau in a alerga si am iesit imediat pe usa salii de sport. Nu puteam sa fug cum trebuie asa ca m-am ascuns dupa un dulap pentru a-mi da tocurile jos care oricum mi-au terminat picioarele. Am facut cativa pasi pentru a-mi acomoda talpile cu podeauna rece si m-am uitat in jur. Cativa studenti se plinau alene fiecare costumat mai ciudat si mai infricosator ca altul, si mi-am facut drum spre iesirea din scoala cand vocea lui Austin m-a oprit.

"Emily, te rog asteapta!"

Alerga spre mine si puteam citi ingrijorarea printre gurele de aer pe care le tragea datorita efortului depus. Nu pare a fi o persoana care se dedica sportului, deci extenuarea unei mici alergaturi era justificata. Mi-a facut semn cu degetul pentru a-i acorda un moment sa se odihneasca, iar eu nu am facut altceva decat sa tac. Voiam doar sa plec de acolo si sincer ma simteam rusinata si umilita de tot ceea ce s-a intamplat, mai ales fata de Austin care se presupunea a-mi fi partener, iar altul i-a furat-o de sub nas sarutand-o.

"Imi pare rau, Austin, dar nu mai doresc sa stau," am murmurat intorcandu-ma din nou spre iesire.

"Lasa-ma sa te duc acasa, te rog," se ofera el in timp ce imi deschide usa larg, lasandu-ma sa ies inaintea sa.
Vazand ca nu port incaltaminte ma opri imediat cu o incruntatura adanca pe fata. "Doar nu ai de gand sa mergi desculta pe asfalt?"

I-am zambit scurt si am aprobat, continuandu-mi mersul spre masina sa. Imi placea sa merg desculta, desi intradevar asfaltul era rece ca gheata si eram sigura ca voi plati niste polite pentru asta, dar fierbantealea din corpul meu datorata a tot ce s-a intamplat, primea cu placere racoarea toamnei reci.
Austin m-a prins din urma, agatandu-si sacoul de umerii mei fiind pe deplin recunoscatoare pentru gestul sau grijuliu. In drum spre casa am refuzat sa vorbesc despre cele intamplate. Mi-a spus totusi ca Harry a vrut sa vina dupa mine, dar a fost oprit de Zack si au plecat cu totii nici el nu stia unde, dar Jade a mers dupa ei, din cate s-a parut. Aparent Chanel vazuse toate cele intamplate si puteam paria ca imi planuia moartea lenta si dureroasa. Eram atat de jenata fata de Austin incat atunci cand am ajuns in fata casei i-am soptit un mic multumesc si am alergat spre casa. Aveam o incarcatura emotionala imensa, iar nodul din piept nu inceta sa doara nici cand m-am trantit in pat si am inceput a plange. Nu stiam exact motivul pentru care o faceam, si imi venea sa urlu pentru ca nu imi puteam scoate din minte felul in care dansase cu mine, gustul buzelor sale moi, totul, absolut totul. Apoi socul, socul ca el fusese in spatele acelor mesaje romantice. Era vina, vina fata de mine si de propriul trup si minte. Nu il puteam lasa pe Harry aproape de mine, nu puteam lasa pe nimeni aproape de mine. Nu voiam sa ii ofer nimanui sansa de a vedea cat de distrusa eram eu de fapt. Nimeni nu m-a vrut vreodata si stiam ca era doar o pierdere de timp in care toti se vor plictisi sau speria de mine si vor pleca.
Restul weekendului l-am petrecut studiind. Am evitat sa vorbesc cu toata lumea sau sa ies din camera. O faceam doar ca sa manac si asta cu greu pentru ca pofta mea de mancare era pierduta. Nu ma puteam gandi la nimic altceva decat la el, si la ceea ce s-a intamplat. Imaginile se derulau la nesfarsit in mintea mea cu incetinitorul si nu mai aveam control asupra lor, nu le puteam opri. Trebuia sa imi prefac starea de bine in fata lui Elizabeth pentru a nu-i starni curiozitatea si ingrijorarea, profitand insa ca ea era destul de ocupata cu munca ca sa se focuseze pe schimbarile mele de comportament. Atat Jade cat si Austin au incercat sa ma caute de nenumarate ori, dar inca eram jenata de tot ceea ce se intamplase. I-am linistit totusi spunandu-le ca sunt bine si ca o sa-i vad luni la scoala. Si Kim a incercat sa dea de mine, insa i-am oferit si ei acelasi tratament.