Marko

Capitolul 6.

,,Cine te face sa zâmbești, îți face ziua mai frumoasă fără să îți dai seama"

—Bună ziua, Stormy! Mă întâmpină Brianna când intru pe ușa firmei. Te așteaptă cineva la tine în birou.

—Oare cine ar putea fii?! apare Marko din spatele meu prinzându-mi mâna strâns.

Nu știu dacă este bine să ne afișăm atât de repede după ce s-a întâmplat. Dar se pare că brunetul este de altă părere.

—Cine o așteaptă pe domnișoara avocat în birou? Întreabă Marko curios.

—Nu am fost anunțată, răspunde Brianna puțin speriată de tonul bărbatului.

—Bine, mulțumesc că m-ai anunțat! Ești liberă, îi zâmbesc eliberând-o de privirea dură a brunetului.

Nu știu ce s-a întâmplat cu Marko cât timp a fost plecat, dar a devenit foarte rece și aspru cu persoanele din jurul său. Trebuie să rezolv acest aspect, altfel va avea de pierdut foarte multe.

Urcăm pe scări și ajungem în fața birourilor noastre. Parcă nu mai regret atât de mult că se află unul lângă altul... și sa nu uităm de peretele din sticlă care ne desparte sau balconul comun.

—Te aștept într-o oră la mine, îmi zâmbește scoțându-și un teanc de chei din buzunar.

Cred că biroul său este singurul închis în permanență din toată firma. Nu pot să îmi imaginez câte secrete ar putea ascunde acolo.

—Dacă termin treaba cu siguranță voi veni, îl anunț.

—Nu uita că aici eu fac regulile, spune făcându-mi cu ochiul.

—Hmm, am uitat că am intrat pe teritoriul tău din nou, râd fals.

—Termină‐ți treaba, spune rezemându-se de ușă. Te aștept!

Îl iau în brațe și din neatenție apăs pe clanța care se deschide. Din fericire Marko are reflexe minunate și pentru a mia oară reușește să ne susțină pe amândoi. Cred că mereu va fi așa, eu voi încerca să mențin echilibrul, iar el va susține balanța. Vom munci amândoi pentru această relație ca să o ținem intactă și pentru asta trebuie amândoi să dăm 50% cu 50% , altfel totul se va prăbuși.

—Nu îmi amintesc să fi lăsat ușa deschisă, se încruntă suspicios.

—Poate ai uitat să o închizi ieri sau probabil a trecut Christian pe aici.

—Tata nu are cheia biroului meu... spune oftând. În fine, nu îți bate tu capul cu asta, o rezolv eu cumva. Du-te și termină-ți treaba acum, timpul trece.

Deschid ușa, iar prezența lui Andrew nu rămâne neobservată. Stă pe canapea și își ridică rapid privirea când închid ușa în urma mea. Mă simt foarte prost pentru că l-am lăsat să plece singur acasă aseară. Mor de rușine și chiar nu știu ce să îi spun.

Îmi agăț geaca în cuier și iau loc pe scaunul meu. Scot o agendă așteptând să zică ceva, încercând să par cât mai ocupată, sperând să avem o discuție cât mai scurtă.

—Îl poți suna pe Adams și să îi spui să nu se mai holbeze atât la mine? sparge liniștea.

Îmi întorc capul spre biroul alăturat, după ce îi dau un mesaj scurt brunetului. Îl zăresc cum se joacă nervos cu un stilou. Mă fixează rapid și îmi face semn spre ceasul de pe mâna sa, semn că nu am mult timp la dispoziție... sau nu vrea să îmi acorde mai mult.

—Gata! Ce s-a întâmplat? Îl întreb încercând să fac un dialog.

—Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că m-ai lăsat ca pe un prost aseară și ai rămas cu Marko, spune nervos.