Wish upon a lantern

Prolog

- Rae, trezește-te! Azi e o zi mare, mare, mare!

Aud cum mă strigă cineva din apropiere, dar nu vreau să deschid ochii. Îmi place să stau în pat și să mă gândesc la diverse lucruri, să-mi imaginez anumite lucruri și evenimente. Mulți oameni mi-au zis că sunt cu capul în nori și nu îi contrazic pentru că în unele cazuri chiar au dreptate... bine, poate în majoritatea cazurilor, dar hei! E bine să fii așa... uneori.

- Nu vreau la școală, mami. Mai lasă-mă cinci minute...

- Nu sunt mama ta! Haide, scoală-te. Sau ai uitat că azi pleci spre hanul Wangshu pentru a te vedea cu tatăl tău?

Să mă văd cu tatăl meu...? De ce am impresia că asta are ceva de-a face cu mine și că ar trebui să fie un eveniment destul de impor... Oh, da! Îmediat cum îmi dau seama, printre gândurile haotice cauzate de faptul că abia m-am trezit, deschid ochii brusc:

- De ce nu mi-ai zis mai devreme?!

Mă ridic în capul oaselor cu o asemenea viteză încât se sperie și prietena mea. Am așteptat multă vreme ziua în care voi pleca să mă văd cu el. Timp de 18 ani nu l-am văzut niciodată și abia de curând am aflat că dorește să mă vadă. Vreau să aud ce i s-a întâmplat, de ce a dispărut, de ce nu a fost alături de noi în tot timpul ăsta. De ce nu a fost alături de mine, de mama și de ceilalți membri ai familiei care l-au îndrăgit, cărora le-a păsat de el și încă le mai pasă. Dar de asemenea... vreau să aflu și ce fel de persoană este. Am atât de multe lucruri pe care-mi doresc să le aflu despre el și simt că e momentul potrivit să fac asta, acum că am ocazia.

Sigur, știu că oricine altcineva nici măcar n-ar fi vrut să audă de el tocmai pentru că nu i-a fost alături aproape deloc de când s-a născut, dar eu nu sunt așa.

- Eu trebuia să-ți zic ție?! Cred că tu trebuia să fi știut asta, mai ales că ai fost așa nerăbdătoare să te vezi cu el încă din ziua în care ai primit scrisoarea aia.

- Păi da, dar... Oh, haide! Știi cum sunt dimineața după ce mă trezesc.

- Da, chiar știu.

Începe să se scarpine la ceafă. Face asta de obicei când nu știe ce să zică, dar după puțin timp deschide gura:

- Te las să te îmbraci, apoi ne vedem afară. Vezi să nu dureze prea mult, știi doar cum reacționează mama ta când nu ești gata la timp.

- Da, știu. Nu-ți face griji, voi fi gata în cinci minute maxim.

Și odată ce termin de zis asta, o văd cum iese afară din cameră și rămân singură cu gândurile mele.

Pe prietena mea o cheamă Lena și suntem prietene încă de când eram amândouă foarte mici. Ne-am întâlnit pentru prima dată la un loc de joacă și făceam castele de nisip împreună. După acea zi am fost practic inseparabile și încă suntem... sau ar trebui să fim. Ea nu va veni cu mine în Liyue din moment ce are multe lucruri de făcut acasă. Poate pare greu de crezut, dar este singura fată printre șapte frați. Ca soră mai mare trebuie să fie responsabilă și să aibă grijă de ei. Mama ei nu prea e capabilă să mai facă cine știe ce din moment ce e foarte bolnavă. Nu am auzit-o niciodată să se plângă de aceste lucruri, dar știu și că îi este foarte greu, asta pentru că sunt destule momente în care i se poate vedea pe chip, deși ea se străduie să nu arate.

Iar mie... Lena și toți cei din familia mea... de fapt, nu, toți cei care mă cunosc îmi spun Rae, deși nu e chiar numele meu. E doar o poreclă pe care am primit-o acum câțiva ani, iar lumea a zis că mi se potrivește. Odată am citit o carte care avea un personaj pe care-l chema Rae și era piromană. Multă lume mi-a spus că personajul are o personalitate asemănătoare cu a mea, deci toți au început să mă strige Rae. Nu pot să zic că m-a deranjat, chiar dacă fata din poveste e doar piromană, iar eu am doar o Viziune Pyro fără dorința de-a da foc la chestii. Cu alte cuvinte pot controla focul. De fapt mă cheamă Y/N. Nu mi-am mai auzit numele de ceva vreme... din motive pe care le-am explicat deja. Adevărul e că aș fi mai surprinsă dacă mi s-ar spune pe numele real decât dacă oamenii mi-ar găsi o poreclă nouă.