Wish upon a lantern

Capitolul 2

Când intru în camera mea de la han, cu tata în spatele meu, prima chestie pe care o văd e că sunt două paturi în cameră, dar puse în așa fel încât să pară că e numai unul din acela dublu. De o parte și de alta a patului mare improvizat se află două noptiere, o bibliotecă destul de mică în care se află numai vrei cinci sau șase cărți, o cameră separată unde probabil e baia, sau cel puțin așa sper, că hanul nu are o baie la comun... un dulăpior în care cel mai probabil ar trebui să-mi pun hainele și o mochetă care acoperă aproape toată podeaua. Văd că sunt două ferestre în cameră, una lângă cealaltă și că numai una se poate deschide. Lumina reușește să intre în cameră cu ajutorul lor, dar nu foarte multă și e bine așa căci știu că nu o să mă deranjeze dimineața când trebuie să mă trezesc... cu alte cuvinte nu o să-mi bată lumina în ochi. Totuși, când mă urc în pat îmi dau seama că e mai confortabil decât cel de acasă, iar asta mă bucură destul de mult.

În timp ce eu mă bucur de cât de moale și confortabilă e salteaua de pe pat tata stă în dreptul ușii și se uită la mine, cu zâmbetul pe buze. Nu o să stau multă vreme în cameră, știu că în marea majoritate a timpului o să fiu pe afară cu tata sau o să mă plimb. În timp ce veneam încoace am auzit oamenii cum vorbeau de balconul de sus unde poți sta să te uiți la stele și la priveliștea super frumoasă care se vede de acolo pe timp de zi și m-am gândit că trebuie să mă duc și eu să văd despre ce e vorba. Mă gândesc că aș putea să mănânc masa de seară acolo sus pe balcon... și da, știu deja că toată lumea mănâncă jos la mese, dar nu am auzit pe nimeni să fi zis că e interzis să te urci acolo ca să mănânci și nici că nu ai voie să mănânci în altă parte.

- Ai nevoie de ajutor cu bagajele? mă întreabă tata după câteva clipe.

- Nu, mă descurc singură. Nu sunt foarte multe lucruri.

- Sunt sigur că la plecare nu o să ai suficiente valize în care să-ți bagi lucrurile pe care le vei cumpăra.

- Mă îndoiesc, nu am așa mulți bani la mine.

- Dar nu am zis că o să dai tu banii pe ele.

Abia acum îmi dau seama la ce s-a referit de fapt și mă ridic în capul oaselor ca să mă pot uita direct la el.

- Dar nu e nevoie să...

- Dragă, e prima dată după multă vreme în care ne vedem cu adevărat. Să-ți fac câteva cadouri, pe lângă faptul că-ți voi arăta multe lucruri frumoase, e un nimic. Dă-mi voie să fac asta.

Ne-am văzut pentru prima dată în viața mea și nu-mi doresc decât să-mi petrec timpul cu el ca să aflu lucruri despre el. Dacă voiam să-mi dea bani să-mi cumpăr nu știu câte chestii i-aș fi cerut asta direct într-o scrisoare și n-ar mai fi fost nevoie să vin. Ar fi fost atât de simplu.

- Bine. Dar nu vreau ca ăsta să fie motivul pentru care ne petrecem timpul împreună.

Nici să fiu cumpărată cu cadouri nu-mi doresc.

- Nu-ți face griji, Y/N. Nu îmi doresc să-ți cumpăr afecțiunea cu cadouri, dacă asta e lucrul la care te gândești.

Mă simt de o mie de ori mai bine după ce spune asta încât nici măcar nu-mi dau seama din prima că mi-a spus pe nume. Nu sunt surprinsă pentru că mă îndoiesc că avea cum să-mi spună pe porecla pe care-mi spun toți cei din sat din momen ce de când sunt eu pe lumea asta el locuiește în portul Liyue, dar mă simt oarecum ciudat pentru că nu mi-am mai auzit numele pronunțat de altcineva de destul de multă vreme.

- Eu seara sunt de obicei la serviciu în Liyue, deci o să ne petrecem timpul în fiecare zi de la ora 10:00 până la 18:00. Cum sună asta?

- Sună bine. Abia aștept.