Wish upon a lantern

Capitolul 15

Așa cum mă așteptam, a doua zi mă simt mult mai bine. Suficient de bine încât să mă pot da jos din pat și să fac unele lucruri. Când m-am trezit dimineața am fost surprinsă să-l văd pe Xiao dormind cu capul pe o parte a capului meu și cu o mână ținând-o pe a mea. Nu mi-a displăcut senzația și nici nu am încercat să-l trezesc, în schimb m-am uitat la el și m-am gândit că arată ca un copil când doarme, așa de pașnic. Nu e deloc la fel când doarme așa cum e când e treaz, dar e o imagine binevenită, cel puțin pentru mine. 

Apoi s-a trezit și el, iar imaginea mea a unui copil a dispărut odată cu acest lucru. 

- Ești mai bine acum? m-a întrebat el.

- Da, sunt mai bine, am răspuns eu. 

Nu am stat mult de vorbă, deși aș cam fi vrut să întreb ce s-a întâmplat cât timp am dormit. Presupun că pot întreba asta în altă zi, până la urmă mai am cam jumătate din timp de stat aici, deci nu trebuie să mă grăbesc. Plus că nu părea să aibă starea necesară de-a răspunde la orice întrebare. Nu știu cum de mi-am dat seama de asta, pur și simplu s-a întâmplat. Poate din atitudinea lui sau poate după faptul că nu a scos prea multe cuvinte. Mi-a spus că tata mi-a făcut niște pastile, iar eu le-am luat fără să pun întrebări, după care m-am culcat din nou. 

M-am trezit din nou peste două ore, dar de data asta nu mai era nimeni în cameră și m-am simțit puțin dezamăgită. Speram să fie măcar unul din ei, dar bănuiesc că nu au toată ziua la dispoziție să stea după mine.

Acum sunt afară și miros florile din tufișurile vișinii pe care le-am văzut și prima dată când am venit aici. Nu știu cât de bine e pentru mine să ies afară, dat fiind că abia mi-am mai revenit, dar o chestie e adevărată. Când îmi doresc ceva nimic și nimeni nu poate să mă oprească, iar acum vreau să stau afară la aer curat. Simțeam că mă sufoc în camera aia, plus că era prea liniște ca să pot suporta să fiu acolo. 

Probabil e undeva în jur de zece dimineața și mă aștept ca tata să apară din clipă în clipă așa cum face de obicei. Probabil o să fiu certată pentru că nu stau în pat, dar sunt pregătită să suport morala pe care mi-o va face pentru câteva minute în care să mă bucur că pot respira. În timp ce-l aștept pe tata mă întreb dacă o să stăm din nou toți trei, așa cum am mai făcut-o de câteva ori până acum. Încă nu-mi vine să cred că Xiao a fost așa de doritor să afle mai multe lucruri despre mine încât m-a întrebat dacă ni se poate alătura la plimbări. Sau bine, poate trebuia să mă aștept... mai ales că după întâmplarea aceea de pe balcon de atunci ceva începuse să se schimbe. O schimbare minoră la început, dar tot o schimbare. Apoi am vorbit cu el în camera mea și s-a întâmplat ceva mai major. Acela a fost momentul în care am simțit că i-am distrus zidurile pe care și le formase și reușisem să văd o latură a sa pe care nu o mai văzusem niciodată până atunci. 

De atunci totul a fost altfel, după ziua de pe balcon am simțit asta, dar totul se accentuase după ce i-am spus acele chestii la mine în cameră. Am observat modul în care e rece față de restul lumii, dar cu mine nu se comportă așa... sau mai bine zis, nu se mai comportă. Îmi place. Ne-am apropiat destul de mult și sper să rămânem prieteni multă vreme. 

Prieteni...

Când Lena a vorbit cu mine în trăsură nu am crezut deloc că o să-mi fac cu adevărat un prieten pe aici, dar nu regret nimic din ce s-a întâmplat.

Când am coborât m-am întâlnit cu recepționista, care m-a întrebat imediat cum mă mai simt. Inițial m-am întrebat de unde știe, dar apoi mi-am adus aminte că ea e șefa pe aici, deci nu cred că are cum să-i scape unele detalii. Când i-am povestit de modul în care m-am trezit cu Xiao pe o latură a patului meu a început să se uite la mine ciudat, cu o privire care părea să-mi zică că ea știe ceva ce eu nu știu. Lucrul ăsta m-a făcut curioasă, dar n-am întrebat. Mai ales pentru că eram sigură că nu o să-mi spună.