Cum să rămâi singură

Alarma Vasile

     " Eram acasa si ma uitam la televizor." Istorisirea Căderii. " Dintr-o data vad ca primesc un mesaj, iar sunetul imi daduse emotii. Simt cum bataile inimii se accelereaza, iar in mintea mea se afla o singura persoana speciala." Zici că scrii o poveste artistic-romantică. Eu sunt Cădere, te rog, nu e nevoie să îţi alegi cuvintele. Noi suntem între precini aci. " Ridic celularul," Celular? WTF. " iar cand l-am privit, inima mi s-a oprit." Cineva se pricepe la versuri ... Mihai Eminescu, mare om, mare caracter. Se pricepea destul de bine. " Mesajul era de la Paul, my crush, cum spun unii. Ma intreba daca vreau sa iesim la plimbare, iar eu cum eram foarte fericita, grabindu-ma nu am observat ca autocorectorul imi scrie in loc de mi-ar placea mi-ar planta." Da, unii spun " my crush". Nu ştiu cine, serios! Auzi la ei ... să îi copieze cuvinte din engleză ... ce fel de oameni sunt ăia? Că eu nu îi înţeleg. " Dar oricum s-a terminat cu bine, pentru ca am trimis un alt mesaj in care m-am corectat si am ras despre asta" Da, mă bucur că s-a terminat cu bine până la urmă. Voi doi prinţişorilor meritaţi să fiţi împreună, flori de nufăr ce sunteţi. Mă bucur, serios! Serios! La mine nu se sfârşeşte niciodată aşa, dar ce contează? Contează? Nu contează! Nu ...

       Bun. Deci îmi place şcoala. Locul perfect în care te poţi destinde în penibil. Este locul în care penibilul poate fi fertilizat fără ca mândria sau bunul simţ al isteţimii să se uite şi să zică " *&#¤!* ". Oricum, evident că asta este doar părerea mea. Nu este dovedit ştiinţific sau ceva ( încă). Şi trecem peste momentele alea în care te scoate la tabla aia tare simpatică plină de cretă şi la naiba dacă mai poţi scoate albul ăla de pe haine când se întâmplă să te atingă. Şi trecând şi peste momentele alea în care te întreabă ce este inducţia electromagnetică, like WTF nu vreau să mă fac magnet, ajungem la bănci. Da, bănci. Chestiile alea de lemn nasol tăiat nasol cu culoare nasoală şi răceală sufletească la fel de nasoală. Mai ales atunci când te priveşte tăcut şi rece cu ochi străini şi goi. În timp ce tu te întrebi de ce naiba nu ţi-ai luat pufuleţi cu caşcaval şi ţi-ai luat Gusto cu sare (Hrăneşte-ţi optimismul cu Gusto Pufuleţi). De fapt cred că dau vina pe bancă pentru că mi prea drag de dragul ăla de telefon. Sau celular. Sau cum vreţi să îi spuneţi. Chiar dacă nu îl mai am pe ăla cu şină, tare fain, ultimul răcnet ( da mă, răcnet).

       Da' oricum, chiar dacă probabil nu ar fi trebuit să pun alineat, şi mă simt sincer vinovată pentru asta, am făcut-o. Na. Că sunt rea. Răutăcioasă micuţă cu tastatură nouă ce sunt. Ideea e că banca era afară. ( Alea dinăuntru se numesc mese, nu le mai spuneţi bănci. Uite, acum m-am enervat.) Şi cum am văzut un băieţel foarte simpatic pe care îl cunoşteam şi de care îmi era drag, aşa, puţin, că la naiba era brunet cu ochii negri, m-am dus. Şi pentru că " Vream aer proaspăt", nu ştiu cum naiba l-am fraierit cu chestia asta, am început să vorbim. Despre chestii neinteresate, evident, că doar eram la şcoală şi cel mai incitant subiect era schimbarea buretelui o dată la două luni.

      Şi avem în sfârşit lecţia de neatracţie:

                                                             Alarma  Vasile

     " Ce, cine este Vasile, ce mă interesează pe mine de Vasile, eu nu vreau să-l cunosc pe Vasile, poate mă violează!" Linişteşte-te, femelă, că nu îţi face nimeni rău, petunie petalicioasă ce eşti. De fapt " Vasile" este un nume pentru toate apelurile alea false ( FALS adj., s., adv. 1. adj. contrafăcut, falsificat), pe care le acuzi că ţi-au stricat conversaţia. Sau momentul ăla în care mergi singură pe stradă şi treci pe lângă un grup mare şi nu şti ce să faci. Sau să spun mai bine să se înţeleagă: Pui ceasul să sune peste 5 minute ca să spui şi tu că eşti căutată. No bun. Să continuăm.

     Şi cum stăteam eu pe bancă, văd că îi trimite cineva mesaj. Şi na, Ionel evident că i-a răspuns la mesaj şi atunci mi-a spus că e o prietenă. " O PRIETENĂ". Da. Normal. Cum să mă las eu mai jos mă, ( că în primul rând aveam fustă şi nu îmi permiteam) că sunt jmekeră şi căutată. De profesori şi jandarmi uneori ( povestesc altă dată). Aşa că ce mi-a spus creieraşul ăsta însorit şi luminat ca viaţa mea de cetăţean respectat de normele de circulaţie?

     " - Măi.

     - Da, măi.

     - Hai să ne sune Vasile, că e fain şi blond şi musculos şi glumeţ ca Harap Alb duminica.

     - Nu ştiu cum încă te mai ascult, creier cu 99 de milioane de neuroni ce eşti."

     Am făcut tot perfect, ca la carte. La cartea de fizică, care nu se prinde de mine nici atunci când mi se loveşte de cap. Am profesori ciudaţi. Deci nu a ieşit chiar aşa cum credeam. Nu s-a produs legea atracţiei. Te-ai prins? <=( Glumă) Ceasul pus peste 5 minute, alarmă faină, numa' bine soare să nu se vadă ce scrie pe ecran. Vorbim despre colegu' ăla care şi-a spart capu' în baie în timp ce îşi făcea treaba ( nu ştiu cum naiba a reuşit performanţa), şi eu aştept." De ce mama diavolului nu trec 5 minute, că masculul ăsta crede că viaţa mea e plâns şi şi mai mult plâns. După care plâng până la prânz, mănânc 3 sarmale şi plâng iar." Creierul meu acţionează ciudat la momente de stres. Alea fiind tot timpul.

     În sfârşit sună. Să-mi bag picioru' că am transpirat toată de fericire. Nu, asta nu sună ciudat. Şi nici ciudat. Da' înainte să răspund nu trebuia să uit să zic că mă sună Vasile. Da' am uitat. Şi şti cum e în filmele alea că pune mâna pe difuzor să  nu se audă şi spune ceva la altcineva? Nici nu ştiu dacă s-a înţeles ce am vrut să spun, da' merg mai departe. Am făcut la fel şi m-am lăudat că mă sună Vasile musculosul. Muşchiul era la modă pe clasa a 6-a. Ce vremuri, ce vremuri, domnule! Da' îmi bag ceva în tine telefon cu şină Nokia roz ( Connecting People), că nu eşti bun de nimic. Atunci mă sună mama să îmi spună că ţestoasa Ciucurel nu mai mişcă de vreo două zile, sau ceva de genu'. Da, pe broască o chema Ciucurel. Taci, te rog frumos. Nasol. De mine. Şi de banca aia că s-a răcit. Nu m-am pus pe ea din nou. A trebuit să merg la baie. Da' i-am zis lu' Ionel că am chestia aia cu apel în aşteptare şi mă mai sună cineva. La naiba.

     Concluzia? Data viitoare îl dau pe silenţios. Concluzia concluziei? Obişnuieşte-te cu ideea, mai bine să nu te sune nimeni decât să te sune mama că broasca ta are " probleme cu respiraţia".

     Este 16:59. Capitolul e mai lung cu vreo 400 de cuvinte. Ura. Punct. Gata, nu mai scriu. Gata.

     Oricum vreau să subliniez faptul că nu e vina mea ce se întâmplă.

                                                                                   La naiba cu băieţii.