Cum să rămâi singură

Capitol finalistico

Bun. Deci suntem la sfârșitul cărții și da, știu că nu am mai postat de pe vremea în care Miley a descoperit bila de fier, da' chestia care nu justifică absolut nimic e că ( și să băgăm cea mai comună scuză) a fost cea mai aglomerată și ocupată perioadă. Și mi-a murit cactusul pentru că nu i-am oferit destul de multă iubire.
Și cum ziceam, suntem la sfârșitul cărții, și nu pentru că am avut cea mai perfectă viață și nimic nașpa cu masculii, ci pentru că perioada care vine o să fie și mai nasoală și ocupată. Sunt atâtea faze nasoale demne să te facă să spui "...?...", da' no. Hai să respirăm lent, să ne uităm în jos și după spre cer, să arătăm că suntem abătuți. Deci acum că e ultimu' capitol o să vă zic două pățanii în care evident masculii sunt de vină, nu eu. Și am scris 160 de cuvinte numa' cu chestii neinteresante, să începem.
Nasol 1.
Momentele alea în care te simți așa high și banda ta de tocilari jmen se simte și ea high și musca de lângă tine pe care în mod normal ai lipi-o de perete într-un mod agresiv, se simte și ea high. Alea sunt momentele mișto ale vieții, oameni buni. Până când intră un mascul crush în scenă și se duce naibii tot.
Vreme faină, și deși probabil ar fi trebuit să îmi urăsc viața și să dau vina pe stră-stră-(×5)bunicul că și-a cumpărat bretele doar ca să o impresioneze pe stră(×6)bunică-mea și așa am ajuns eu să mă nasc, acum fiind la școală în banca a doua lângă toții oamenii ăia pe care nu îi suport, nu îmi uram viața(deși simțeam lacrimile colegului de bancă cum îmi alunecă pe umăr, da' trecem peste). Eram așa chill. Și easy going. Și high. Nu, high nu eram. Serios. La naiba.
Da' nu asta era problema, că mă impun eu împotriva sistemului și nu eram tristă și cu gânduri de sinucidere, cum era normal când ești la școală. Problema e că și gașca mea super mișto, spaima școlii, banda rebelilor cu șepci, mafia croioanelor cerate( două fete de 14 ani îndrăgostite de Justin Bieber, da' cu personalități puternice, serios) se simțeau la fel de fain ca mine. Și ce se întâmplă când trei oameni se simt așa mișto de parcă ar putea conduce lumea cu o furculiță de unică folosință? Nimic bun. Nimic bun, vă zic! Pentru că e posibil să își facă apariția un crush (nu contează ce credeam atunci, e nașpa, l-am văzut în supermarket) chiar atunci când imiți scena aia din Titanic pe banca din fața școlii, cu prietena ta cu două codițe împletite și cealaltă îmbrăcată în salopetă cântând melodia de fundal.
Și na, la un moment dat îl vezi și pe ăla din spatele tău cum se uită ciudato-amuzanto-stranio la tine, împreună cu gașca lui de mafioți ai școlii (trei băieți de 14 ani cu o pasiune ciudată pentru Transformers). Și tu în momentul ăla nu poți decât să te uiți la el și să îi spui "profa' ne-a zis să facem". Da, era unica soluție.
Nasol 2.
Și pentru că nu vreau să trecem de școală, că e faină și acum că am scăpat de ea mă simt cam nostalgică, nu trecem. Și uniformele sunt super șmechere, numa' atunci când îți dai seama ce nașpa sunt ecusoanele. Ecusoanele alea distrugătoare de viață socială, cu poză în care în mod normal nimeni nu ar trebui să iasă bine, da' se pare că unii nu țin cont de legea morală. Doar eu. Eu țin cu dreptatea.
Și dacă chiar te gândești, nici nu poți să ieși bine când ești sechestrat în fața unui panou alb, forțat să nu clipești, pentru vreo cinci secunde întregi. Fără mâncare. Cu un bliț în ochi.
Dar să trecem la magma problemei( haha glumă terestră): fața mea gen jumătate rinocer abătut că i s-a luat iarba( nu mă mai simt foarte high), jumătate personaj din Viața cu Louie (ultimul episod a fost în 2 martie 1998, wtf). În ecuson. În ecuson aveam fața aia. În realitate nu e chiar așa rău, ar trebui să am un corn să pot fi rinocer. Eu am chiflă. Haha. Te-ai prins? Sunt mortală. (Pentru că fac victime pe oriunde mă duc, haha).
Ce naiba bă? Bă!
Faza e că aparent doar eu aveam problema asta, deși știu că fata aia din ultima bancă avea un motiv pentru care lătra la mine de fiecare dată când îi ziceam că și-a luat bluza pe dos. Și nici nu vreau să spun că Marcela avea o coadă foarte faină în poză. I-a luat ceva până să i-o fure câinelui ei. Dar cum eu nu aveam câine, am fost condamnată eșecului. Ști cum e să încerci să modifici o poză cu carioca? Ști? Nu e foarte jmen.
Oricum, o convorbire cu o specie din regnul masculilor poate fi super normală. Dacă ai ecusonul în buzunar. Vorbiți despre salopete sau picioare de rață, și te gândești dacă Orfelion ar trebui să fie numele copilului mijlociu sau a celui mare. Probabil mijlociu. Toate astea până vine octo-peștele cel mare și rău, a cărui hobby principal e devorarea sufletelor copiilor între 5-16 ani, cu paiul: Dirigul. Dirigul ăla care te obligă să înveți tabelul lui Mendeleev, chiar dacă între tine și chimie nu e nicio reacție. =>(glumă) Și faza e că atunci când vine cu o viteză de "ori îți sun părinții, ori îți calc cărăbușul de casă", nu prea ai cum să îl refuzi. Așa că oricât de mișto și blană ar fi discuția despre picioarele de rață, ecusonul trebuie să intre în acțiune.
R.I.P. Viață Socială
Apropo, râsul isteric al unui mascul poate fi un semn? Sau râsul isteric de fiecare dată când te vede pe hol? Poate?
Concluzia? Masculii sunt ciudați, am văzut deja prea multe. Concluzia concluziei? Mai bine rămâi fără, pentru că, știți, femeile trebuie lăsate să facă ce vor!
Concluzia concluziei concluziei de final? Felicitări, după 23 de capitole al ghidului "Cum să rămâi singură" by Cădere Liberă, v-ați luat atestatul în singurătate. (În caz de dat în judecată, numele meu e Bonita Consuelo Juanita Marisol.)
Ne citim îm următoarea mea carte, care nu știu cum se va numi, când o voi începe sau despre ce va fi. Staț' pă Watt.
Salutați castorul, mă.

Oricum vreau să subliniez faptul că nu e vina mea ce se întâmplă.

La naiba cu băieţii.