Cum să rămâi singură

Taci și zâmbește

"Era vara si eram cu prietenii in strada." Aşa-i prin cartier. " Eu am inceput sa ma cert cu un baiat din gasca. Defapt,nu era tocmai o cearta. Era mai mult o tachinare." Doar eu mă gândesc la un umăr când aud tachinare? " Ironia sortii e ca era mai mare decat mine. Mi-a spus ca daca nu tac ma arunca peste gard(era un gardulet prin apropiere) si eu nu am tacut ..." De ce să taci? De ce? Ne lăsăm noi călcate în picioare? Ne lăsăm? Nu! Sunt de partea ta, femelă. "Concluzia: m-a aruncat peste gard." Da, ne-am cam prins. "Concluzia concluziei: a sarit si el gardul pentru ca nu puteam trece inapoi si cineva trebuia sa ma ajute. " Ohh, ce dushe. Un km de dushe. "Ce e si mai rau e ca aveam fusta,iar atunci cand m-a luat in brate ...vreti sa mai continui?" Da, chiar te rugăm. "Oricum,de atunci nu mai port fusta." Dar te-am rugat!

Bun. Deci îmi plac tare mult discuțiile cu ființele umane. Mai ales atunci când porți o discuție cu un specimen bou-păpușă gonflabilă (scuze dacă sunt mai rea ca de obicei, stafidele au lăsat o urmă în personalitate) Niciodată nu ști la ce să te aștepți. Adică vorbiți și voi despre solul fertil din Bolivia( Lo que los joder Bolivia) <=(traducere: WTF Bolivia)și dintr-o dată lumea începe să danseze lambada cu Katy Perry-Dark horse pe fundal. Ce? Shakira nu mai e la modă? Gata, nu vă mai place cum dă din stomac? Și în fine, până la urmă îți dai seama că totuși Grecia face cele mai bune portocale.

Și privește lecția de neatracție:

Taci și zâmbește

" ?" Un semn al întrebării? Serios? Atât poți?

Chestia e că atunci când e gălăgie Mama Omida știe ce spune masculul ăla gelat de lângă tine. Și ști, devine enervant când ăla de lângă se agită să-ți spună castorul meu știe ce, și tu poți ori 1. Să întrebi politicos și plin de devotament ce naiba mai vrea să spună și de ce naiba nu înțelege că tu nu înțelegi, ori 2. Să taci și să zâmbești, și să speri că nu a pus o întrebare. Ați văzut postările alea de pe Facebook pe care eu nu le-am văzut? Da, alea. Alea cu chestia aia de la varianta 2. de sus care se dă propoziție. " Vai, dar de unde știe dacă nu are Facebook?" Am fost violată de printscreen-uri de la alte femele. Nici nu vreau să mă gândesc la cât de "wtf ce naiba" sună asta. Ideea e că alea, doamnelor, chiar sunt adevărate și evident că ați pățit și voi asta, că doar nu sunt singura ciudată de aici. Më pëlqen për të ngrënë tru. Vă rog nu traduceți.

Acum nu ar trebui să pun alineat și stiu asta. Dar a trebuit să clarific situația cu bunică-mea și de acum nu mai mătură după ora șase. E aproape trei noaptea când scriu chestia asta cu bandă portocalie în partea de sus de parcă mi-ar dicta viața și sensul ceasornic. Zici că îmi scriu biletul de rămas bun, să-mi bag picioru' în oala cu ciorbă de perișoare. Mi-e tare somn.

Și în fine, înainte să vă spun despre tratatul meu cu bunica ziceam de momentul în care chiar te chinui să înțelegi ce spune și totuși nu. Nu. Bun deci aplic varianta 1 pe Ion și îl întreb politicos (cât de tare sunt în stare) ce naiba a spus. Și mai spune o dată. Ok. Ar fi bine ca de data asta să înțeleg, nu? Ar fi rezonabil. Chiar ar fi destul de bine, dar cum Katy Perry nu se lasă impresionată atât de ușor ( videoclipul, te-ai prins?) de conversația a doi copii care abia și-au învățat numărul de Orange... te-ai prins tu. Deci îl mai întreb odată pe Ion ce spune și dragul de el mai spune o dată.

Pauză

*Procesează*

*Procesează*

Nu am procesat destul că Ion se uita la mine și eu la el și la naiba cred că aștepta un cuvânt sau ceva. Chestia e că nici a doua oară nu am înțeles. Și poate înțelegeam ceva dacă nu era un disperat de lângă care striga " Cine vrea o bucată din Ronaldo". Mă gândeam să iau un cuțit de plastic și să îl tai eu în bucăți dacă tot... Da' ști cum, sângele și părțile corpului aranjate în ordine alfabetică părea nepotrivit la o zi de naștere. A unui copil de 14 ani. Ronaldo avea 14 ani. Și dacă varinta 1 nu a mers atunci am rămas (singură, atât de singură) cu varianta 2. Deci am stat și am zâmbit. "E bine, e ok, nu a pus o întrebare, e bine, e ok". Nu a fost bine. Și nici ok nu a fost. La momentul ăla nu mi-am dat seama, da' probabil aștepta un răspuns care era zâmbetu' ăla tâmp. Probabil d'aia râdeau mai târziu toți precinii mei. Probabil d'aia. Probabil. În plus schimbau subiectul când îi întrebam ce a spus de fapt masculul ăla. Ce pila mea de unghii?

Concluzia? Nici acum nu știu de ce râdeau ratații... Pardon, prietenii mei. Concluzia concluziei? Spune ceva, orice, sau mai bine schimbă subiectul la naiba.

Oricum vreau să subliniez faptul că nu e vina mea ce se întâmplă.

La naiba cu băieţii.