Cum să rămâi singură

Rudele stranii

"Ok. Cand eram in generala, o fosta eleva a scolii care acum e eleva la liceu venea in vizite cu unul din noii ei colegi." E ok până acum, deşi nu este bine să trăiască în trecut. Priveşte în viitor, viitorul contează! "De fiecare data cand intrau in scoala, aveam doi colegi care ma luau pe sus si ma duceau la fata respectiva si colegul ei pe motivul ca "il plac". Ironia face ca nici macar nu il cunosc." Eh ai putea să îl cunoşti, dacă înţelegi ce vreau să spun. Că eu nu ştiu ce vreau să spun prin asta. "Ma rog, au facut asta de fiecare data, iar apoi baiatului respectiv i s-a aprins un beculet magic." Era şi timpul. Masculii ăştia aşteaptă să li se aprindă becul fără niciun efort. "El credea ca eu chiar il placeam si de fiecare data cand ma vedea imi trimitea pupici in aer. Daca ma intalneam cu el pe strada imi facea cu ochiul." Păi no, şti cum e, nu te poţi opune destinului. Avea bani masculul?

Bun. Deci Paștele e super. Și mama face prajitură, deci viața mea va deveni mai frumoasă. Inițial am început să scriu alt capitol și am scris cam jumate, da' după m-am gândit: "Paștele e așa o sărbătoare minunată, despre lumina din sufletele noastre" și după mi-am amintit de o scenă tare simpatică și m-am gândit: "Paștele e cam nasol". Așa că o să bag o introducere a introducerii și voi începe cu începutul:
M-am născut cu ajutorul unui plasture și o clanță... Nu, prea de la început.
Era o zi faină de Paște și eram cu verii mei pe care nu i-am mai văzut cam de când eram un fetus, deci îmi era tare dor de ei. ( mama a spus că nu pot să îi evit 14 ani, pentru că deși sunt ciudați, suntem o familie) Da, atunci aveam 14 ani. Și ști cum e vorba aia: Când te vezi cu verișorii pe care nu îi suporți, îmbracă o rochie roșie. Și așa am făcut, că doar vorba din folclor e sfântă. Eu i-am zis lu' mama că nu e o idee bună, că sunt niște copii stranii și mă înspăimântă, că se uită ciudat și am un reflex cu dry cooker direct în capul lor când încearcă să fie jmekeri. "Draga mea fată pe care am făcut-o eu și ar trebui să îmi mulțumească ar fi bine să nu mă supere, că rămâne cu motorola cu clapetă". "O să ne simțim așa bine eu și verii mei, abia aștept să îi strâng în brațe".(și de gât)
Și lecția de neatracție de astăzi:
Rudele stranii

Acolo era și un nu-văr din ramura familiei mele, și deși nu prea era el cine știe ce, eram în extaz că nu sunt doar ciudați în jurul meu.( nu-văr= persoană ce nu deţine aceeaşi ramură genetică, pentru binele tău, la naiba) Deci încercam să par drăguță. Încercam. Da' era cam greu când în stânga ta e unu' care vorbește doar despre pokemoni, iar în dreapta un copil cu probleme psihice se tot împinge în tine cu capul. Am încercat să port o discuție normală pentru oameni stabil psihic cu nu-vărul meu, în timp ce copilu' de opt ani din dreapta mă ataca cu propriul meu papuc. Vorbeam despre chestii normale: Cum televizorul afectează copiii, sau cum ar fi dacă i-am ataca pe toți cu un topor, pe ritmuri de manele. Glumesc. Nu vorbeam despre televizor. Și era destul de fain să vorbesc cu un om care nu va fi închis la penitenciar sau ospiciu. Și era și frumușel, că era mai șatenel așa. Șatenel. Ne înțelegeam tare bine și am căzut de acord că în 2020 atacăm Palatul Parlamentului cu scobitori. Scobitori de bună calitate.
Ce s-au gândit jmekerii ăștia ai mei? Că doar e Paștele și sunt faine ouăle roșii, așa că am ciocnit ouă albastre. Pe mine m-au lăsat mai la urmă, că eram mai specială. Și dacă tot mă iubesc mult și nu am sărbătorit niciodată Paștele împreună( sau orice altceva, Doamne ajută) au zis să fie mai special( ca mine). Da' nu știau cum, că inspirația vine mai greu la copiii mai... diferiți, cum sunt ei. Până la urmă au realizat că 1 aprilie a trecut. Și eu săraca nu am fost păcălită așa cum trebuia. Săraca de mine.
Vreau unt, dă-mi unt.
Când a venit rândul meu de ciocnit, copilu' de opt ani s-a așezat în fața mea cu ochii plini de speranțe și probleme vizibile. La naiba cu speranțele. Și mi-au dat ei oul albastru, eu am luat oul albastru, m-am coborât la nivelul copilului de opt ani, și am stat așa ca să ciocnim. Problema e că al meu nu era fiert, că ăsta a fost planul lor ingenios. Şi am dat cu toată puterea şi gălbenuşul a căzut pe mine şi tot oul nefiert era acum pe rochia mea. Stai, stai, că asta nu e toată farsa copiiilor iluminaţi, că au zis că nu e destul şi mi-au mai spart două ouă pe haina mea frumoasă... haina mea...

Nu-vărul a început să râdă, a bătut palma cu verii mei, copiii diavolului şi după m-a întrebat dacă "sunt ok" şi eu i-am zis "nu, nu sunt ok, trădător ce eşti, tu eşti primul pe care îl atac cu scobitoarea." Doar să aştepte anul 2020. Doar să aştepte.

Concluzia? Am stat o oră în baie să îmi curăţ rochia, în timp ce plângeam. Concluzia concluziei? Nu respira, nu sta sau nu te uita la verii tăi ciudaţi în timp ce e prin preajmă un mascul. De fapt fă-o, că doar e o ţară liberă în care poţi să plângi şi să rămâi singură. Ţara tuturor posibilităţilor.

Paşte fericit, dragi cititori singuri!

Oricum vreau să subliniez faptul că nu e vina mea ce se întâmplă.

La naiba cu băieţii.