Bun. Deci am trecut la capitolul 2. Ce repede cresc copii! Şi vreau să spun că probabil vor mai fi vreo 30 de capitole la cât de prost mă pot descurca cu specimenele astea neînţelese (cel puţin de mine) care probabil au fost trimişi de pe Pluto ca să îmi strice mie viaţa asta interesantă pe care o deţin.
Deci "Iubirea înseamnă să ne descoperim în alţii şi să fim încântaţi de această descoperire." Păi haide frate, că vreau să mă descopăr! Nu de alta da' sunt cam învelită şi mi-e cald. Şi dacă tot tu, atotputernicule Cupidon, o să mă ţinteşti cu săgeata aia blestemată direct în partea aia din spate, te rog să fii blând, că sunt om şi eu. Şi vezi că ne supărăm dacă nu-mi aduci un mascul frumos, cu ochi verzi şi cu mulţi bani. Hei, tu! Nu mă judeca, trăim în România!
* pauză de mângâiat un castor *
Nu ştiu cum să vă spun, dar din clasa a V-a nu am mai avut nici o relaţie mai lungă de 2 zile cu un mascul adevărat (da, am zis adevărat! Nu vreau să vorbesc despre asta). În clasa a V-a e mai uşor, şti? Adică în fine .. el îi zice prietenului lui că tu ai bicicletă frumoasă, prietenul (evident) că strigă cât îl ţin plămânii ăia de şcoală generală că lu Vasile îi place de tine, şi apoi intră în scenă (pam pam) prietena ta cea mai bună. Şi în fine, cum ea vrea ce este mai bine pentru tine, încearcă să îţi facă lipeala cu Vasile. Şi nu contează că tu îi spui că nu îţi place de Vasile, că are părul castron şi e mai mic cu trei palme decât tine, că Vasile e bun! Până la urmă intră şi Vasile în scenă, cu un buchet d'ăla fain din flori furate din grădina vecinului şi prietenii încep să cânte melodia aia de intră mireasa pe ea. (care atunci era " şmecherie ") Şi uite aşa te-ai făcut cu un mascul nou, pentru că ai bicicletă frumoasă.
Sunteţi împreună 3 zile, în care nu vă vedeţi şi când ai ocazia îi dai " verde". O frunză.
Şi unde vreau să ajung cu asta? De fapt niciunde, că m-am descărcat şi eu niţel. În fine, ideea este că după un an, într-o primăvară frumoasă, în care păsările cântă foarte frumos, cu ciocul ăla al lor prea mare pentru cap, un specimen cu ochelari, dar tare " oacheş ", te invită la o îngheţată în parcul ăla fain cu topogane. Şi evident că tu zici yes,yes (ca să îi arăţi că eşti deşteaptă şi şti engleză). Şi uite că am ajuns şi la lecţia de neatracţie:
Glumele Ultra
" Ce are femela asta de spune depre glume? " Păi, haide să vedem cum a fost întâlnirea cu ochelaristul.
În timp ce staţi pe bancă, uitându-vă la topoganul spirală, lui îi vine să spună o glumă. Şi o spune. Mare greşeală, flăcău. De ce? Că după pe mine mă loveşte inspiraţia şi spun toate glumele pe care le ştiu. Şi când spui bancuri ca " -Ştii bancul ăla cu iepurele în baie? -Nu! - Nici eu, că uşa era închisă." sau " - Nu vă supăraţi, nu ştiţi unde se bate la maşină ? - Nu ştiu, pe mine m-au bătut manual ..." , nu ştiu cât de mari aşteptări să ai. Primele două glume au cam funcţionat, dar următoarele 20, nu prea .. Băiatul a fost de treabă. Prima dată a râs, a râs şi a doua oară. Apoi au urmat momentele de " haha" uşor, şi am avansat până la momentele în care îmi arată o cioară cum stă pe creanga aia mare şi frumoasă, nefăcând nimic, doar ca să mă ignore.
Concluzia? Nu m-a adus până acasă, ne-am despărţit la tomberonul ăla verde din colţul ABC-ului, deci .. altul, vă rog! Nu şti să îmi apreciezi glumele? Măcar dă-mi bani de taxi, că nu vreau să merg singură pe jos.
Concluzia concluziei? Dacă vrei să fii singură, dă-i tot ce ai mai bun. Şi în caz că eşti normală .. nu spune glume! Nu, nici un dar! Nimic! M-ai auzit? Nici măcar o glumă cu un rozător, că n-o să meargă! Mai bine îi arăţi pozele din telefon în loc să spui glume ultra, cum am spus eu.
Oricum vreau să subliniez faptul că nu e vina mea ce se întâmplă.
La naiba cu băieţii.
CITEȘTI
Cum să rămâi singură
RandomHaide, sunt sigură că nu eşti una dintre acele fete care au toţi băieţii la degetul mic de la picior. Şi dacă eşti, îţi doresc fericire, iubire şi mai puţin machiaj că la naiba cu masculii de pe planeta asta! Deci dacă vrei să rămâi singură pentru a...