M-am uitat la Number24 și pot spune că sunt foarte fericită datorită unui detaliu despre unul dintre personaje.
Aici este vorba de Yuu. Am aflat încă din primul episod de faptul că acesta suferă de anemie, lucru ce n-ar fi fost atât de special pentru mine dacă n-aș fi avut și eu boala asta. Se simte bine să știi că unele personaje din anime-urile, manhwa, serialele, cărțile sau filmele la care te uiți sau pe care le citești, sunt asemănătoare cu tine când vine vorba de ceva anume.
Deși mi-a părut rău pentru el când am văzut cât de mult se chinuie să ajungă la același nivel cu ceilalți membri din echipa de rugby, m-am bucurat să aflu că suferă de anemie. Nu e o boală așa urâtă (cel puțin pentru mine), și cred că, s-au spus lucruri corecte despre ea, despre cum a apărut din cauza alimentației lui incorecte și despre cum a dat în ulcer gastric din cauza stresului de a ține pasul cu echipa.
Sunt foarte fericită că în Number24 există un personaj ce suferă de aceeași boală ca mine, mă face să mă simt mai puțin singură, iar pentru asta, aș vrea să îi mulțumesc creatorului acestui anime.
CITEȘTI
Random Anime and Manhwa Related Shit
AlteleDin pura dorință de a scrie la ceva - pentru că nu pare că am chef să mă ating de nicio altă carte de-a mea - am decis să scriu asta. Am văzut multe persoane având cărți random, iar la momentul actual sunt cea mai interesantă de anime-uri și manhwa...
