Random Anime and Manhwa Related Shit

De ce nu m-am atașat de personajele din Tokyo Ghoul

  Nu m-a prins chiar 100% Tokyo Ghoul, iar motivul principal pentru asta este faptul că mi-a luat mult să mă atașez de personaje. Inițial mi s-a părut că încearcă prea mult să fie edgy și șmechere.

  Kaneki: de ce nu m-am atașat eu de Kaneki e greu de spus defapt. Da, mi-a fost milă de săracul copil în primele episoade, dar, comparativ cu Hide, de care m-am îndrăgostit imediat, părea că-i lipsește ceva la început. Pentru mine, Kaneki în marea majoritate a primului sezon suferea de sindromul protagonistului clișeic. (ce îmi place să inventez sindromuri pentru personaje fictive!) Ce înseamnă mai exact sindromul protagonistului clișeic? Ei bine, e personajul ăla principal plictisitor care încearcă să fie simpatic și să se înțeleagă cu toată lumea. Câteodată merge (Tanjiro din Demon Slayer spre exemplu), dar în cazul lui Kaneki, la mine n-a prea funcționat. Nu l-am urât, dar nu mi-a păsat de el așa tare.

  Nici Kaneki de la finalul sezonului 1 și întregul sezon 2 nu mi-a plăcut. Ăla chiar că încerca să fie erdy și șmecher, iar asta m-a făcut să continui să nu-mi pese de el.

  Totuși, lucrurile s-au schimbat în sezonul 3, când a apărut Haise în peisaj. El chiar mi-a plăcut, și chiar și acum este Kaneki-ul meu preferat pe departe. Era un lider înăscut și o persoană bună în general. Îi păsa de echipa lui și încerca să ia cele mai bune decizii pentru binele lor.

  Apoi a apărut Kaneki cel crud, iar ăla chiar mi-a lăsat un gust amar în gură. Bine că n-a stat extrem de mult în peisaj, că mă cam enerva să fiu sinceră.

  Apoi e ultimul Kaneki. Ăla am cam uitat cum era, dar ceea ce-mi amintesc bine e că a reușit cumva să mă facă să-mi placă de el. Și uite așa, până la urmă am sfârșit prin a îmi păsa de Kaneki. După multe încercări eșuate de a mă face să-l simpatizez.

  Touka: am un capitol întreg despre ea, așa că am să las lucrurile scurte. Încă nu îmi pasă de Touka. 

  Nishiki: mereu l-am considerat al naibii de frumos. Îmi plăcea când avea screentime special pentru că îi puteam vedea fața drăguță. Despre personalitate totuși... aia e altă poveste. Presupun că era menit de a avea rolul unui tsundere nenorocit și inteligent. (Mai știu eu un personaj așa, dar el chiar a reușit în a face marea majoritate a audienței să se îndrăgostească de el numaidecât. Aici vorbesc despre Khun Aguero Agnes din Tower of God, însă nu cred că-i putem compara, deoarece Khun e pe departe cel mai bine scris personaj de acolo). Nishiki, cel puțin din ce am observat eu, pare a fi 2% tsundere, 97.2% nenorocit și 0.8% inteligent. Asta ar putea suna urât, dar din ce îmi amintesc eu, și credeți-mă că nu-mi amintesc multe, Nishiki nu arată atât de multă inteligență de-a lungul anime-ului. Nu zic că-i prost, clar nu e. Dar nici nu pare a fi extrem de inteligent.

  Hinami: ok, de ea mi-a plăcut din prima, iar de-a lungul anime-ului iubirea mea pentru ea doar a crescut și mai mult.

  Hide: la fel ca la Hinami, doar că se mai întâmpla să bălesc din când în când atunci când apărea.

  Kureo Mado: inițial mi-am zis că e ok, apoi i-a omorât părinții lui Hinami și îmi venea să dau cu pumnul în monitor de fiecare dată când îi vedeam fața deformată.

  Amon: chiar mi-a luat mult să mă atașez emoțional de el. Inițial credeam că e extrem de plictisitor, asta pentru că era eclipsat de Kureo, dar, după ce am ajuns undeva pe la jumătatea sezonului 2, am realizat că încep încet să mă atașez de el. Așa, după câteva episoade, a început să-mi placă de Amon. Și după alte câteva episoade a murit, așa că am fost deprimată după aia.

  Juuzo: The. Best. Character. In. The. Whole. Fucking. Anime. L-am iubit încă de la început.

  Ayato: am țipat de fericire când i-am văzut fața frumoasă, apoi i-am aflat personalitatea și s-a cam stricat tot. Doar în ultimele două sezoane am ajuns să mă atașez emoțional de el după ce am văzut ce character development a avut și cum a sfârșit prin a-i păsa de Hinami.

  Urie: ce nu-mi plăcea înainte! Mi se părea atât de nașpa felul în care se comportă, iar la un moment dat chiar eram sătulă să-l văd. Cu timpul însă, odată cu evoluția personajului său, a început și aprecierea mea pentru el să ia naștere.

  Tsukiyama: m-am uitat la Tokyo Ghoul chiar după ce am terminat SK8 The Infinity. Îmi dă vibe-uri imense de Adam, iar pentru asta l-am urât cu tot sufletul meu. Încă îl urăsc, dar mai puțin.

  Akira: ea mi s-a părut ok. Cu timpul, tot ok a rămas, nu s-a schimbat nimic.