Lucruri pe care le ador la fandomuri din care fac parte

19 2 1
                                        

  Am ajuns să mă gândesc la cum există unele lucruri care chiar îmi plac la fandomuri din care fac parte. Acum, nu putem spune că sunt membru cu diplomă în toate, însă la mine, Weak Hero, Tokyo Revengers și SK8 The Infinity sunt suficiente.

1. My Hero Academia

Izuko-san

Ea e singurul lucru bun la fandomul MHA de care știu până acum.

2. Demon Slayer

Apreciez faptul că o considerăm cu toții pe Nezuko drept cel mai prețios lucru posibil și că vrem să o protejăm cu orice preț.

De asemenea, faptul că-l scăldăm pe Inosuke în laude și iubire e minunat.

3. Tower of God

Ura comună pentru Rachel. (asta era evident)

Faptul că suntem simps pentru Urek.

Faptul că toți suntem de acord că Arie Hon și Khun Edahn sunt unii dintre cei mai groaznici tați care pot exista vreodată.

4. The God of High School

Toți vrem mai mult screentime pentru Mori. (omul a lipsit 90 de capitole consecutive și e personajul principal, să-l vedem în peisaj acum e un privilegiu)

Faptul că suntem cu toții de acord că Uma e cea mai bună waifu care există.

5. Tokyo Revengers

Fandomul are o singură dorință, ca Mikey să fie fericit.

Suferim cu toții, împreună, din cauza morții Emmei.

6. Attack on Titan

Hanje e tot ce-ți poți dori de la viață, iar toată lumea știe asta.

Cu toții apreciem Petra Pose.

7. Viral Hit

Toți știu că Hobin nu e perfect.

Ajungem să apreciem personajele ce au fost cândva negative după ce vedem că se schimbă.

8. Eleceed

Mare parte din noi îl preferăm pe Kayden în forma lui de pisică.

9. SK8 The Infinity

Nu ne certăm pe shipuri.

Cu toții îl urâm pe Adam la unison.

Suntem de acord că dublajul în engleză e o capodoperă.

10. Weak Hero

Îl iubim pe Stephen cu tot sufletul nostru.

Îl urâm pe Bryce cu tot sufletul nostru.

Toți vrem un Big Ben în viața noastră.

Toți suntem de acord că Dongha ar trebui să participe într-o reclamă la șampon.

11. Unholy Blood

Daniel is our Lord and savior.

12. Yuri on Ice

Yurio e iconic și toți știm asta.

Încă așteaptăm sezonul 2 și suntem în stare să luptăm pentru el.

Random Anime and Manhwa Related ShitPovești de care să fii obsedat. Descoperă acum