Luptele mele preferate

11 1 1
                                    

  Am stat și m-am gândit ceva timp la cum majoritatea anime-urilor și manhwa pe care le citesc conțin scene de luptă și la cum întotdeauna există una care să îmi placă atât de mult încât îmi rămâne imprimată în memorie. Astăzi am decis să vorbesc despre ele.

1. Annak Jahad vs Khun Ran (Tower of God)
Lupta asta reprezintă unul dintre motivele pentru care îmi place story arc-ul "The Workshop Battle" atât de mult. Este absolut splendid cum două personaje ale căror stiluri de luptă sunt total diferite, au avut parte de un duel. Annak este bună în lupta de aproape, pe când Ran este priceput la cea de la o mai mare depărtare (ceea ce explică pozițiile lor de fisherman, respectiv spear bearer). Faptul că amândoi așteptau momentul acesta și că amândoi aveau încredere deplină că vor câștiga, m-a făcut să fiu și mai entuziasmată pentru acest moment. Ador cum nu știai niciodată cine urmează să câștige, pentru că ba părea că Ran urmează să fie victorios, ba Annak. A fost intens, iar de aceea, această luptă este evident preferata mea din toată manhwa.

2. Katsuki Bakugou vs Ochako Uraraka (My Hero Academia)
Sezonul 2 a fost un sezon foarte bun pentru Uraraka, iar unul dintre cele mai semnificative lucruri pentru personajul ei, a fost această luptă. Personal, când am văzut împotriva cărei persoane urma să lupte, chiar mi-a fost milă de ea, însă, a fost foarte inteligentă, și până la urmă a reușit să se descurce de minune. Am fost total surprinsă de faptul că a gândit strategia de a distruge ringul și a folosi fragmentele pentru a-l ataca pe Bakugou. Nu m-am așteptat la asta. Aceea nu doar că e lupta mea preferată din My Hero Academia, dar e și momentul meu preferat din sezonul 2.

3. Wolf Keum vs Jimmy Bae (Weak Hero)
Este un motiv pentru care capitolele 105 și 106 îmi sunt atât de dragi, iar acela este faptul că în capitulele astea a avut loc lupta mea preferată din întreaga manhwa pe departe. Inițial, tot ce știam era că Jimmy a dovedit că e mult mai prost decât mă așteptam, apoi, a început lupta propriu-zisă și n-am putut să fiu mai entuziasmată pentru ceea ce urma să se întâmple. Ador cum a fost expus felul în care voia Jimmy să lupte și cum părea că urmează să câștige, dar pe departe lucrul care mă face să ador lupta asta atât de mult este faptul că a arătat character development-ul lui Wolf. Cum a învățat din greșeli și a reușit să bage la cap o nouă tehnică ce l-a ajutat să își snopească în băiate oponentul atât de mult, încât a avut un dejavù în care se vedea cum e lăsat inconștient.

4. Armata de novici vs Titanul Bestie (Attack on Titan)
Lupta asta a fost de o singură parte, iar de asta, am simțit o groază de emoții. Mi s-a frânt inima când vedeam novicii călărind spre moarte alături de Erwin, iar când Zeke nici măcar n-a fost omorât de Levi după atâtea sacrificii, am simțit că înnebunesc.

5. Mori Jin vs Satana (The God of High School)
Ăla a fost începutul strategiei lui Satana de a se înmulți. A fost o luptă intensă între doi demoni foarte puternici. A meritat pe deplin așteptarea în liniște pentru a-l vedea pe Satana în acțiune, chiar a fost o luptă bună. La un moment dat, nici nu mai știam cine urma să câștige sinceră să fiu. Am fost mai mult decât șocată când Yeoui a fost rupt, dar când l-am văzut pe Mori luptând doar cu jumătate din el, nici n-aveți idee ce mândră am fost. Ambii s-au descurcat foarte bine și sunt mai mult decât fericită când știu că au terminat lupta pe termeni buni.

6. Koujuro Rengoku vs Akaza (Demon Slayer) {OVA}
Atâta putere eu n-am mai întâlnit. Totul a fost intens. Mă așteptam ca cea mai mare luptă din film să fie cea dintre Tanjiro și demonul selenar 1, însă m-am înșelat amarnic, pentru că a apărut Akaza în peisaj. Ultimele minute din film, cele din lupta asta, au fost cu adevărat înfricoșătoare pentru mine, pentru că, să fiu sinceră, chiar mă temeam pentru Rengoku. Inițial, n-aș fi zis că e o luptă corectă, pentru că, deși a mai fost arătat, nu-l consideram atât de puternic pe hashira al focului încât să fie capabil să învingă un demon la fel de puternic (dacă nu, chiar mai puternic) decât Muzan Kibutsuji. Cu fiecare rană nouă pe care o primea, cu atât mai mult îmi pierdeam speranța, dar, de-a lungul acestei lupte, Rengoku a arătat că este extraordinar de puternic și sunt foarte mândră de el.

7. Subin Lee vs Wooin (Eleceed)
Deși oarecum mă așteptam la lupta asta, tot am fost foarte surprinsă când am aflat că urmează să se întâmple, iar atunci când s-a stabilit ca ei doi să ia parte la duel în sala de antrenament a companiei Shinhwa, am râs. A fost foarte interesant să aflu puterile lui Subin. (care mi se par extrem de bune) Mi-a plăcut mult să observ cum ajunge să realizeze cât de puternic e Wooin defapt. Totul m-a ținut cu sufletul la gură, dar comentariile negative ale lui Jisuk la adresa lui Subin, m-au ajutat să mă mai relaxez puțin și să râd.

~Mențiune Onorabilă~
Kayden în formă de pisică obeză vs un frate Klein

Random Anime and Manhwa Related ShitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum