Povestea sexului în cadrul cuplurilor moderne vorbeşte deseori despre odorinţă diminuată şi include o lungă listă de motivaţii care pretind să explicepieirea inevitabilă a erosului. Se pare că, recent, toată lumea, de la ştirile dedimineaţă până la TV, este preocupată de acest subiect. Toţine avertizează că prea multe cupluri nu fac sex destul de frecvent, chiar şiatunci când partenerii promit să se iubească. Perechile de azi sunt preaocupate, prea stresate, prea implicate în creşterea copiilor şi prea obositepentru a mai face sex.
Şi dacă toate acestea nu sunt suficiente pentru a leadormi simţurile, atunci antidepresivele au menirea să le aline stresul care amascat ridicarea vălului. Există o anumită ironie în evoluţia generaţiei de copii care acum aproape treizeci de ani a inaugurat o nouă eră a libertăţii sexuale. Acum, când aceşti bărbaţi şi aceste femei, ca şi generaţiile care le-au urmat, pot face sex cât de mult vor, par să-şi fl pierdut dorinţa.
Deşi nu am niciun motiv să nu fiu de acord cu veridicitatea acestor studii prezentate în mass-media — vieţile noastre sunt cu siguranţă mai stresante decât ar trebui să fie — mi se pare că, axându-se aproape exclusiv pe frecvenţa şi cantitatea relaţiilor sexuale, acestea se referă numai la cauzele de suprafaţă ale maladiei de care suferă atâtea cupluri. Cred că aici este vorbade ceva mai mult.
Observatorii sociali s-au războit cu nodulgordian al modului de a reconcilia sexualitatea cu viaţa de familie. Ne suntoferite sfaturi prolifice în legătură cu achiziţiile de pe piaţa picanteriilorpentru a adăuga mai multă savoare sexului conjugal. Dacă scade dorinţa, nise spune, asta este o problemă de programare ce poate fi rezolvată printrostabilire mai bună a priorităţilor şi prin abilităţi organizatorice; sau este oproblemă de comunicare ce poate fi ameliorată prin exprimarea verbală adezideratului sexual.
Inclin mai puţin spre o abordare statistică a sexului — dacă mai faci sex, câtde des, cât durează, cine termină primul şi câte orgasme ai. în schimb, vreausă mă ocup de întrebările la care nu se poate răspunde cu uşurinţă. Despre natura dorinţei erotice şi dilemele ce o însoţesc.
Ce simţi când iubeşti pe cineva?
Şi prin ce diferă faptul că doreşti pe cineva?
Intimitatea profundă conduce întotdeauna la sex?
De ce trecerea la statutul de părinte se transformă atât de des într-un dezastru erotic?
De ce are un caracter atât de erotic ceea ce ne este interzis?
Eposibil să ne dorim ceea ce avem deja?
Cu toţii avem în comun o nevoie fundamentală de a fi protejaţi, care nepropulsează de la început către o relaţie conjugală; dar avem o nevoie la felde mare de aventură şi de emoţie. Iubirea modernă ne promite că este posibilsă unificăm aceste nevoi distincte.
Cand aveti timp cautati cartea /*Inteligenta-Erotica-Esther-Perel*/ 27/07/2021 Gata pauza mea, Spor la muncă și va pupăcesc cei care treceti pe aici.