Există lucruri importante. Cu adevărat importante. Lucruri care nu se țin în seifuri, cutii sau bănci. Valoroase prin ceea ce reprezintă ca atare și nu pentru că s-ar afla la vitrina vreunui magazin de fițe. Sănătatea, armonia, liniștea, fericirea și iubirea sunt câteva dintre acele perle de care fiecare are nevoie pentru a simți gustul vieții, pentru a înțelege că hârtiile nu sunt decât o formalitate pe care chiar noi am inventat-o pentru a stabili o ordine în societate. Ironia a făcut însă ca acestea să creeze haos, regrete și cele mai urâte sentimente din lume. Din cauza lor am aruncat la gunoi esența, pierzându-ne gustul pentru ceva autentic.
Există oameni de aur. Valoroși prin ceea ce sunt și ceea ce oferă. Speciali prin ceea ce ne spun și cum ne fac să ne simțim. Oameni care apar în viața noastră aparent întâmplător, dar atât de atent calculat de mâna destinului, astfel încât ora, locul și entuziasmul să apară exact atunci. Oameni simpli cu inima prețioasă cât un diamant, cu niște ochi plini de sinceritate pe care nu te mai saturi să-i privești. Alături de ei totul are alt înțeles, alt nume și o emoție despre care nu s-a vorbit în nici o carte.
Secretul este să păstrăm lucrurile importante și oamenii de aur. Să oferim, să mulțumim și să iubim din tot sufletul. Tot ce rămâne pe dinafară chiar nu contează.