Oamenii sunt răi. Răi, egoiști și ipocriți. Cu vise care sună a promoții de o zi și promosiuni care mîine își pierd termenul de valabilitate. Ei înjură ca la ușa cortului de parcă ar rezolva toate problemele lumii astfel; urăsc ce e de iubit și iubesc ce e de urît. Iar așa, cu un puzzle incomplet și cu piesele aranjate la întîmplare devin cruzi cu suflete calde, indiferenți față de ceea ce se întîmplă în jurul lor și nepăsători față de lucrurile cu adevărat importante.
Oamenii luptă pentru ceea ce rîvnesc pentru ca într-un finl să-și dorească altceva. O cursă continuă în care nu se mai știe cine pe cine vînează. Fiecare ia tot ce-i al lui, fără să întrebe, să ceară sau să reproșeze. Iar în acest cerc vicios cu toții uită de conștiință, de valori, de acele momente cînd un da face mai mult rău decît bine, cînd independența nu mai e cheia către libertate, iar deciziile nu-i mai aparțin.
Pierduți în griji și cu gîndul mereu la mîine oamenii au devenit marionetele timpului care înșală așa cum știe el mai bine. Iluzia de viitor împiedică perfectul de acum. Acela de a ști cît de norocos ești, că ești aici și nu altundeva, că ești alături de cineva și nu oricine. Faptul de a zîmbi și a avea cui, de a povesti toate temerile cu toată încrederea te transformă instant într-o ființă mai norocoasă decît alte zeci de mii. Și nu mai pune în cont așa-numitele hartii pretioasee pentru că tot ceea ce se cumpără nu mai e valoros.
