Again..( II.)

Capitolul 2. Ai promis!

Capitolul 2. Ai promis!

Chiar cand reusisem sa trec peste el, chiar cand ma impacasem cu ideea ca nu il voi mai vedea vreodata, el apare asa din senin.

Am incercat sa il ignor desi lacrimile deja erau pe obrajii mei. Nu vreau sa ii dau satisfactia asta, dar chiar nu ma pot abtine. Cine se crede el sa apara asa?

-Emily! Soptese din nou, incercand sa isi puna mana pe obrazul meu, dar m-am ferit la timp.

-Nu! Nu mai ai dreptul sa ma atingi! Am tipat catre el si chiar nu imi pasa ca tot localul asta m-a auzit. Dobitocul asta si-o merita cu varf si indesat.

-Emily, lasa-ma sa iti explic.. Sopteste indurerat. Oh serios? Tot el e indurerat?

-Nu ai ce sa imi explici, Harry! Spun incercand sa par dura, desi in interiorul meu tipam si plangeam dupa el.

-Emily, ma doare ca ma respingi asa. Ok, asta e prost sau e prost?

-Tot pe tine te doare? M-ai lasat balta nenorocitule. M-ai lasat balta exact de ziua mea. Ai promis, nenorocitul dracu ce esti! Ai promis ca dupa ce inchei afacerea te intorci acasa. Jumatate de an m-ai dus cu zaharelul ca ma iubesti. Puteai sa zici sa nu te mai astept ca ti-ai gasit pe alta, si intelegeam. Dar nu, tu ai preferat sa ma minti si asta ma doare cel mai tare. Am tipat atragand atentia tot localului.

-Emily..

-Nu! Nu am terminat. Ziceai ca te doare, da? Ziceai ca te doare ca te resping. Unde erai tu ma cand eu era sa ma omor de 2 ori? Uite, astea sunt semnele pe care le-am facut sa imi amintesc ca odata am iubit ca o proasta un criminal nenorocit! Am spus, ridicand mana pentru a-i arata semnele din jurul incheieturii. Din cauza ta, nenorocitule nu m-am mai daruit niciunui barbat. Unde ai fost ma in astia 4 ani?! De ce nu te-ai urcat in avion cu ceilalti, si ai ramas in Columbia? Am spus, nervii facandu-si loc pe langa socul pe care l-am avut cand l-am vazut.

-Emily.. Nu am vrut..

-Oh, tu niciodata nu vrei. Tu esti usa de biserica nu e asa? Ce vrei sa auzi, Harry? Ca am suferit? Da, Harry! Am suferit si am plans dupa tine inca de la majoratul meu. Te-am iubit atat de mult incat am fost la un pas sa ma omor. De 2 ori chiar. Am suferit atat de mult incat in primul an am slabit 15 kg. Asta te face sa te simti mai barbat? Te simti bine ca o pustoaica a suferit dupa tine, nu? Creste barbatia in tine cand auzi asta, nu? L-am ironizat. E asa bou. Daca nu m-ar fi lasat balta, poate acum eram fericiti. Dar asa am vazut si eu ce fel de persoana este.

-Emily, nu vorbi asa. Nu stii adevarul. Spune vizibil nervos.

-Nu stiu adevarul? Ok, nu il stiu pe al tau. Dar stiu adevarul meu. Stiu ca m-ai anuntat printr-un mesaj ca ai plecat in Columbia si tot printr-un mesaj m-ai mintit ca avionul e stricat si ca mai dureaza cateva ore. Puteai sa zici ca nu vrei sa mai ai vreodata legatura cu mine, decat sa ma ignori total. Sper ca acum esti fericit, cum sunt si eu. Am spus si pentru prima data in ultimele 10 minute l-am luat pe Sam de mana, care il privea pe Harry speriat.

-M-ai inlocuit asa repede? Intreaba, ochii cazandu-i direct pe Sam.

-Asa repede? Desteptarea, au trecut 4 ani de zile in care s-au schimbat multe. In primul rand eu m-am schimbat. Iti zic pentru ultima oara, Harry! Lasa-ma in pace! Am spus nervoasa incercand sa ascund dorinta aceea de a sari in bratele sale si sa fugim amandoi cum o faceam pe vremuri.

-Nu te voi lasa in pace, pana nu vei sti adevaratul motiv pentru care nu te-am cautat in astia 4 ani. Crezi ca pentru mine a fost usor sa stiu ca nu te mai am? Nu a fost usor, Emily! Spune tare, sunetul vocii sale auzindu-se in tot localul. Am aruncat o privire in jurul nostru si am vazut ca eram priviti ca la cinema.

-Ma bucur ca nu a fost usor. Acum lasa-ma ca mi-ai stricat seara pe care o aveam cu iubitul meu. Am spus incercand sa ii dovedesc ca nu il mai iubesc. Nu il mai iubesc. Nu il mai iubesc. Incercam sa imi repet in minte pentru a ma convinge pe mine.

- O sa ma mai vezi prin preajma, Emily! Imi sopteste si se da din fata usii, iar eu am iesit imediat, lipindu-ma de perete, dand drumul lacrimilor si suspinelor pe care le-am tinut in mine in tot acest timp. Sam s-a apropiat de mine incercand sa ma ia in brate, dar l-am respins.

-Sam, lasa-ma putin te rog. Pot sa merg singura acasa. Am nevoie de liniste. Am spus stergandu-mi cu dosul palmei lacrimile uscate de pe obraji.

-Esti sigura ca poti sa te duci acasa? Ma intreaba ingrijorat iar eu doar am aprobat din cap. El a inteles si m-a lasat sa plec

Am luat-o la pas pe strazile Londrei gandindu-ma la ce s-a intamplat acum 20 de minute. Nu pot sa cred ca iar plang dupa aceeasi persoana pe care o urasc din tot sufletul. Nu este nimic de explicat. M-a lasat balta si atat. Eu sunt de vina ca am vrut sa aleg moartea, eu sunt de vina ca l-am iubit, eu sunt de vina in tot!

In scurt timp am ajuns acasa iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma prabusesc si sa dau drumul unui hohot de plans. Noroc ca mama nu e acasa si ca e la serviciu, ca altfel nu stiu cu i-as explica de ce plang.

Am ramas acolo, lipita de usa, ore intregi, plangand si injurand, pana am adormit, dar apoi am simtit 2 brate cum ma ridica de la sol, dar nu m-am sinchisit sa ma trezesc deoarece e mai bine in intuneric decat in lumea in care traieste si demonul meu.