Mister de Halloween

Strigoi

  Sunt o persoană destul de sceptică, îmi este greu să cred ceva dacă nu văd, deși în cazul acesta se pare că sora mea încearcă să îmi transmită un mesaj, așa cum tot încearcă de câțiva ani, doar că din cauza părinților am decis să nu mai bag în seamă. În sfârşit, nu sunt nebună şi pot vorbi cu ea, mereu am avut dreptate și am neglijat-o în ultima vreme. Sunt atât de fericită dar şi speriată, într-adevăr e ciudat. Privesc ceasul de pe perete și se pare că mai am o oră până plec cu mama la market. Privesc din nou la oglindă dar nu îmi dau seama ce scrie. Mă apropii și privesc mai atent, e un scris ușor tremurat și abia pot distinge...parcă scrie stri-strigoi? Am auzit de ei dar nu ştiu ce sunt. Privesc pe fereastră, mă uit la casa din faţa mea. Nimeni nu locuieşte în ea, dar, uneori aud zgomote. Nu sunt animalele străzii dar se aude de parcă cineva caută ceva. Mereu era lumina aprinsă şi se zărea câte o umbră ciudată, ca a unei siluete animalice, cu două picioare. Nu m-am mai uitat de mult, îmi era frică să nu fiu văzută. De când a murit Arina, se întâmplă tot felul de ciudăţenii.
    Simt ceva pe faţă, o mică atingere caldă, ca un pupic, cred că e de la ea. Îmi ating obrazul și simt cum mă umplu de energie. Totuşi, ce sunt aceşti strigoi? O carte cade din dulap și se deschide singură la pagina 33, unde e scris titlul "Strigoi". Care ar fi fost șansele? Mulţumesc, Arina. Mă apropii cu pași repezi, o ridic de pe podea și o privesc...e o carte destul de veche, nu știu dacă am mai văzut-o până acum, având în vedere că toate informațiile le aflu de pe internet. O țin la piept şi mă aşez pe pat. Din cauza vechimii nu văd titlul cărţii. Încep să citesc.
" Strigoii mai erau numiți și moroi,  creaturi mitologice, adoptat de către poporul român. Dacii considerau strigoii reprezentarea răului dar românii credeau că ar ieşi noaptea din mormânt şi s-ar transforma într-un animal sau un spirit pentru a le face rău celor vii, aceștia fiind transformați în nişte creaturi însetate de sânge, cu puterea de a lua orice formă şi de a controla gândirea persoanelor...cred că un fel de skinwalker. Doamne, cât de înfricoşător! Privesc către casa dărăpănată a vecinului răposat și mă întreb dacă pe acolo tot un strigoi umblă. Cum poate fi învins? Trebuie să găsesc, trebuie să scrie în carte. Dau cateva pagini din carte, trebuie să fie la sfârşitul capitolului. Se pare că da, mai e ceva. Se zice că strigoiul este chel în creştetul capului, nu mănâncă usturoi şi ceapă şi se fereşte de tămâie, șira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr.
   Cam aşa arăta umbra ciudată din casa alăturată deși sper doar că nu e un strigoi. Dar când e timpul lor? Pot umbla oricând pe pământ?
  Există strigoi morţi şi strigoi vii. În seara de Sfântul Andrei, când este lună nouă, strigoii ies din morminte şi încep  să facă tot felul de răutăţi. Deci și românii au un fel de Halloween, dar ce caută strigoii aici, în oraș la mine? În țara la mine? Sună de parcă ar fi niște zombie, doar că aceștia au cozi.
Pentru uciderea acestora, se caută mormântul celui despre care se crede că ar fi strigoi şi i se citeşte  de către preoţi apoi îi este bătut în inimă un par de stejar, se înţeapă cu un cui sau un cuţit, pentru a rămâne legat de sicriu şi a nu putea ieşi.
Mă înspăimântă aceste informații, cât este de ciudat. Acum îmi este puțin frică, sper să nu mă fi văzut vreodată, să nu sfârşesc spintecată sau ceva de genul.
- Arisha,eşti gata?
- Mamă, m-ai speriat de moarte! Stai cu mine să mă îmbrac şi merg.
Mama nu mai poate de râs, m-am speriat îngrozitor și am tresărit, probabil i s-a părut amuzant.
- De ce te temi? Văd că nu ai deschis laptop-ul, deci nu ai citit sau văzut ceva înfricoșător.
- Nu contează, mama!
    Îmi aleg o pereche de jeanşi şi un hanorac roşu. Mă întorc și mă mai uit o dată în camera mea apoi plec. Scrisul de pe oglindă se pare că s-au evaporat, a dispărut așa că închid lumina şi uşa în urma mea. Mă încalţ cu o pereche de bocanci mai comozi și ies pe ușă principală. Încă plouă și am o senzație ciudată, simt că sunt urmărită. Privesc în urma mea dar nu e nimeni. Ajung în market, e destul de aproape așa că merg direct la cereale deși, ceva ciudat îmi atrage atenţia. Printre oameni, în depărtare, văd ceva nemaiîntâlnit...e creatura animalică din umbră, arată ca un om păros cu bot si coadă, are picioare ca de câine...se pare că urmăreşte. Scap cerealele din mână și înlemnesc, nu pot vorbi, mă simt ca o piatră.
- Arisha, ce e cu tine? Ce s-a întâmplat? De ce plângi?
   Îi indic mamei, cu mâna spre locul unde am văzut creatura.
- A-a-colo! Mi-e frică!
  Mama privește și a încremenit. Oare îl vede şi ea? Nu sunt nebună și am vedenii?