Mister de Halloween

Smith

- Arisha, Arisha, mă auzi?
Sunt pierdută în propria minte,totul e negru în jurul meu, nu văd nimic, deşi vocea asta, a lui Damian sper să mă aducă la realitate. Mă las purtată de vocea suavă. Văd ceva,o mică sclipire, mă îndrept spre ea,sper doar să nu se întâmple ceva rău. Deşi altceva nu am de făcut, trebuie să văd ce e,mă macină curiozitatea. Cu cât mă apropii, lumina devine mai mare, dar,mi-e mai greu să înaintez. O forţă mă împinge înapoi, dar,nu mă dau bătută, vreau să ştiu ce se întâmplă. Încerc să merg, cad în genunchi, mă sprijin pe coate.
- Nu renunţa Arisha. Ai fost în stare să ucizi o vrăjitoare şi un strigoi,trebuie să scapi din închisoarea minţii tale.
Am încredere în mine, vreau să îmi mai văd prietenii, să o îmbrăţişez pe mama,pe Damian. Încep să înaintez, greu, dar mă descurc. Părul îmi zboară în toate părţile, abia pot privi din cauza luminii puternice. E ceva în acea lumină, o perdea albă. Pun mâna pe ea, o dau la o parte.
- Rish, te rog, deschide ochii!
Trec în spatele perdelei, lăsând lumina puternică în spate. Pipăi pământul ,e umed şi rece. Hei,mi-am revenit. Deschid ochii,mă dor. Toţi sunt adunaţi în jurul meu, mai puţin părintele Andrew. Damian mă îmbrăţişează.
- Rish, ce bine,ţi-ai revenit.
- Da,a fost ciudat oricum. Unde e preotul?
Mă ridică de la pământ,ajutându-mă să mă stăpânesc pe propriile picioare. Andrew e împreună cu acei oamenii ciudaţi.
- Cine sunt ei?
- Arisha,ei sunt familia domnului Smith, strigoiul.
- Poftim? Domnul Smith era strigoiul?
Mă îndrept spre mormântul lui şi privesc pe crucea de lemn. Scrie "Christopher Smith". Chiar e el,nu pot să cred.
- De ce ar fi vrut să-mi facă rău? Mereu era bun cu toată lumea şi eu la fel.
- Vezi tu,el a fost controlat de vrăjitoare, dar,fiind strigoi,avea nevoie de sânge, se hrănea şi le făcea oamenilor rău. Mai ales familiei lui, copiilor.
Cât de urât, să îţi vezi propriul părinte mort, dar,totuşi viu în faţa ta sub formă de strigoi,creatură însetată de sânge şi durere.
- Îmi pare rău!
- Dragă Arisha, îţi mulţumim! Ne-ai scăpat de o bestie. Într-adevăr,am fost fericiţi în prima zi când l-am văzut, ne era dor de el,dar, ne-am dat seama că el e mort şi trebuie să rămână acolo unde e locul lui. A fost prea târziu, deja începea să ne vâneze,ne urmărea pe stradă, stăteam închişi în casă, ne era frică, până ai apărut tu şi cavalerii tăi. Nu vă pot mulţumi îndeajuns.
- E o mare plăcere, am avut şi eu motivele mele să îl ucid,chiar şi ei. Mă bucur că s-a terminat. Acum vreau doar să ajung acasă, sunt foarte obosită.
Ce poveste stranie. La cât sunt de obosită, sunt în stare să dorm sub clar de lună. Damian mă apucă de mână, mergem spre maşină.
- Hai,te ducem acasă, ai fost mica noastră eroină, mereu. Pentru doar 15 ani,te-ai descurcat destul de bine.
- Destul de bine? Bine, cum zici tu.
- Hei,am glumit.
În sfârşit,voi ajunge acasă. Cred că voi dormi cât pentru un an. Intru în maşină, pe locurile din spate. Damian mă ţine în braţe, pentru a nu-mi fi frig. Andrew şi Ray urcă în faţă şi Dean lângă mine. Cât de bine e. Porneşte maşina şi ne îndreptăm spre casă. Mersul liniştit îmi dă o stare de somn. Încep să casc, toţi mă privesc şi râd.
- Hei,sunt doar un copil între adulţi, nu trebuie să râdeţi.
- Nu eşti singura, Rish.
Se pare că şi Damian e un copil, puţin mai mare. Intrăm pe strada unde locuiesc. Ray stinge farurile şi conduce uşor. Ajung în faţa casei. Toate luminile sunt stinse,înseamnă că e de bine.
- Rish, ia şi te odihneşte bine,mâine e o altă zi. Eşti o eroină, nu uita asta.
- Mulţumesc, am mai auzit asta.
Damian îi face din ochi preotului, i-a luat-o înainte cu această vorbă.
- Sigur, o seara bună vă doresc!
- Rish, aşteaptă. Trebuie să îţi dau ceva.
Andrew scoate ceva din geantă, e un obiect înfăşurat într-o bucată de material bej, sau aşa pare. Din câte observ, e un obiect dur,din cauza presiunii pe care o pune asupra braţului lui Andrew. Ce poate fi?