Mister de Halloween

Început

    Soarele e bătrân...ne părăseşte, nu mai este vremea lui, momentele de glorie s-au terminat. Sezonul estival s-a terminat brusc și el, îmi este dor să mai stau în lumina soarelui să mă bronzez, să-mi mai masez pielea cu cremă aromată, cu uşoare note de ciocolată şi portocale, să port rochiţe colorate, pantofiori. Acum, vremea e ciudată și mă simt ca într-un film de groază. Copacii se pregătesc încă de pe acum să doarmă timp de 3-4 luni. Parcă se simt sfâşiaţi în timp ce vântul le smulge frunzele arămii, ducându-le departe. Cerul e gri-albăstrui, se pregăteşte să plângă, norii cenuşii vin dintr-o parte şi din alta a soarelui, să îl "înfulece ". Oamenii de afară merg repede, se grăbesc să ajungă în casele lor, pentru a se adăposti de invazia picăturilor de ploaie. Eu stau liniştită în camera mea şi privesc pe geam la peisajul ciudat de afară. Îmi este dor de vară. Numele meu e Arisha, am 17 ani și îmi place să cercetez orice înseamnă ciudaţenie. Acum, chiar dacă e prea devreme, caut informaţii despre ceea ce toţi consideră a fi amuzant...Halloween-ul!
   Din câte am auzit, această sărbătoare de Halloween e seara spiritelor, sufletele oamenilor morţi. E seara în care pot "zburda " în lumea celor vii. Încă nu sunt atât de sigură, trebuie să mă informez, deşi, nu înţeleg de ce oamenii sărbătoresc prin costume ciudate şi colindatul din casă în casă pentru a primi bomboane. Cine are cel mai înfricoşător costum, primeşte mai multe bomboane. Tot nu înţeleg! Ei sărbătoresc că umblă spiritele printre ei sau nu ştiu ce înseamnă Halloween?  Nici eu nu ştiu, dar măcar am puţină idee despre ce e.
   -Rish, hai la masă! Lasă laptop-ul!
   Mama, cea mai grijulie. Nu îi place că toată ziua stau pe laptop şi încerc să aflu orice despre orice. Nu are ce să-mi zică dacă m-a făcut curioasă. Trag perdeaua albă, transparentă peste fereastra micuţă şi mă ridic de pe pat. Mă încalţ cu papuceii de casă cu căţeluşi roz şi mă îndrept spre uşă. Chiar că sunt un copil și mă întreb când mă voi maturiza. Deschid uşa albă şi cobor scările către bucătărie. Mama mă aşteaptă la masă, mi-a pregătit micul-dejun, cereale cu lapte, le iubesc.
   - Iar ai stat pe net?  Cei de la rețeaua de internet te vor da în judecată că le iei la puricat orice informaţie.
   Mama, glumeaţă ca de obicei.
   - Nu, mamă, informaţiile  au apărut pentru a fi descoperite, mai ales de mine, deși când m-ai strigat eu priveam peisajul de afară, nici nu am deschis laptop-ul.
  - Ooo, de asta plouă afară!
   Îi zâmbesc şi încep să servesc din ceea ce am în faţa mea. Mama citeşte ziarul în fiecare dimineaţă, dar, acum stă aruncat pe masă, ceea ce mi se pare ciudat.
   - Mamă, deja ai citit ziarul?
   - Nu eşti singura care se informează de dimineaţă. Apropo, în seara de 30 octombrie, va fi un bal mascat la şcoală. Vei merge?
  - Mama, mai este o lună jumătate până atunci, multe se vor întâmpla...încă nu ştiu, mă mai gândesc.
  - Da, ai dreptate, deși ar trebui să mai ieşi şi tu din casă, toată ziua stai cu ochii numai în ecran.
  Nu ştiu ce să mai zic, eu nu am mulți prieteni, doar o colegă de clasă, Amna. Eram cele mai bune prietene, până a ajuns cea mai populară din liceu, la doar 15 ani. Eu am rămas doar ciudata clasei, tocilara. Ea a uitat că era la fel, până a căzut cu creierul în farduri şi a uitat să şi-l mai scoată.
   Am terminat de mâncat, îmi spăl bolul în care am servit apoi urc în camera mea. Îmi așez căştile pe urechi şi ascult muzică.
   Eu am mai avut o soră...a murit, într-un accident de maşină. Era cu prietenii la o petrecere, avea 17 ani, acum șapte ani. Era cea mai bună și zilnic îmi lipseşte. Uneori simt că e lângă mine, îi simt parfumul, atingerea. Când eram mică, o strigam, dar mama şi tata au crezut că sunt nebună. De atunci nu le-am mai spus nimic şi am început să caut tot felul de informaţii despre spirite şi aşa am dat peste Halloween. Dacă e adevărat, oare o voi putea vedea din nou? După șapte ani?
  Privesc poza înrămată de pe birou, e cu sora mea, Arina, la vârsta de 13 ani. Era superbă! Îmi este atât de dor de ea! Apuc poza şi o strâng la piept.
   -Rina, ce mult îmi lipseşti!
   O lacrimă s-a prelins din ochiul meu, direct pe poză, pe faţa ei. Aud ceva, de parcă cineva merge prin casă. Las rama pe pat şi merg tiptil. Se aude de la uşa.
  -Arisha...
    Cine m-a strigat? Am auzit o voce șoptită...s-a făcut frig în camera mea. Simt o atingere pe umăr. Mă întorc brusc dar nu e nimeni. Cineva se apropie de uşă.
  - Rish, mergi cu mine la market?
  -Mamă, m-ai speriat. În cât timp vrei?
  - Cam într-o oră jumătate.
  - Bine, sigur.
  Cât de ciudat! Oare mintea îmi joacă feste sau e ceva ciudat în camera mea?  Nu pot să mă calmez până nu aflu. Mă izbesc în pat, mă aşez la fereastră şi deschid laptop-ul. Intru direct și tastez Ce este Halloween-ul?  Există foarte multe informaţii, nu le pot citi pe toate (cel puțin nu astăzi) doar ceea ce mă interesează. Să vedem.
  Provine de la denumirea All -Hallows -Eve adică Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor . De ce sfinţi? Parcă era despre spirite...mi-am făcut iluzii degeaba. Nu o voi mai revedea. Mai arunc totuși un ochi, cu siguranță trebuie să mai fie ceva. E o sărbătoare celtică. Dovleacul reprezintă lanterna lui Jack.  Cine e acest Jack despre care tot aud? Să vedem care e faza cu colindatul, sper să nu reprezinte un ritual sau sacrificiu, trebuie să aflu.  Trick or Treat? ( Păcăleală sau dulciuri? ). Este expresia folosită asemeni unei ameninţări din partea colindătorilor. Dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va face o farsă. Hmmm interesant. Așa mai merge, treptat mai aflăm câte ceva. Se pare că Halloween mai era numit Samhain și vechii celţi credeau că graniţa dintre lumea aceasta şi cea de dincolo se slăbeşte în ziua de Halloween, permiţând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze.  Ce bine, încă mai am o speranţă să o revăd, aceasta era informația de care aveam nevoie, informația ce îmi dă speranță. Camera mi s-a luminat. Privesc pe fereastră și se pare că cerul e ciudat...e gri întunecat şi în mijlocul lui e un cerc mare, alb. Trebuie neapărat să imortalizez momentul. Apuc camera foto, o aşez la ochi si fac o poză. Privesc ecranul aparatului și se pare că din nou, mintea îmi joaca feste. În cercul alb îi văd chipul surorii mele așa că mă şterg la ochi şi mai privesc o dată. Se pare că e doar soarele. Am ştiut eu, mintea mi-a luat-o razna. Are dreptate mama, ar trebui să mai las laptop-ul, deşi sunt curioasă. Cine a fost acest Jack?