Mister de Halloween

Premoniţia

Stau şi mă gândesc la mesajul arătat de Arina. Mă întreb, oare, acea biserică e salvarea omenirii sau salvarea mea? Dar, nu cred că are legătură cu omenirea, că doar nu va fi o invazie a zombilor. Încă privesc spre biserica îndepărtată din padure. E pentru prima data când am avut un vis ce are urmări în viaţa reală. Ca o premoniţie, bine, nu chiar. Premoniţia este de fapt un vis adevărat. Ţi se arată viitorul în vis. Ceva ciudat dar foarte tare.
Aşez binoclul pe masa din lemn de lângă fereastră şi privesc spre ceasul de pe perete. Are ace fosforescente. E destul de devreme, ora 1:30. Am timp să trag un pui de somn. Mă mai uit o dată la lună. Cât de frumoasă e, deşi e singură. E înconjurată de mii de stele, dar nu sunt pentru ea. Ea e regina şi stelele sunt străjerii. Privesc către colţul străzii, văd ceva mişcând. E strigoiul.
- Ray, încă nu a plecat. Ce facem?
- Nu va pleca până în zori. Hai, trebuie să te odihneşti. Eşti micuţă, trebuia să dormi până acum.
- Când e vorba de viaţa mea, prefer să stau trează până desluşesc tot.
- De asta suntem aici. Ai încredere în mine şi Dean. Hai,aşează-te lângă Damian. El e mai mare decât tine şi doarme de mult.
Mă aşez lângă Damian. Ray mă înveleşte imediat şi mă îmbrăţişează puternic. Cred că îi este dor de ea,de sora mea.
Închid ochii în timp ce îmi ţin palmele împreunate sub ureche. Ce bine e în pat.
- Rish, repede!
Iar vocea Arinei? Ce naiba? Se joacă cu mine şi cu mintea mea. Privesc la ceasul negru de la mâna dreaptă. E ora 23:30. Sunt împreună cu cei trei fraţi. Având în vedere toţi copiii costumaţi şi dovlecii la ferestre, cred că e seara de Halloween. Se aud numai râsete de copii. Toată lumea e fericită, numai eu sunt înfricoşată. Această sărbătoare mă înspăimântă. Nu mai aud nimic de strigoi. Oare e dus? Vocea mă atrage spre biserica ciudată. E plină de lumânări aprinse. Parcă ar fi un far de la ţărmul mării, ce călăuzeşte marinarii. O fată îmbrăcată într-o rochie cu volănaşe, mă aşteaptă în faţa bisericii.
- Rish, ai ajuns.
Mă ia în braţe. O simt,în carne şi oase. Arina e vie,îmbrăcată cu rochia din seara morţii ei. Ray plânge şi o ridică în braţe.
- Iubito, cât mi-am dorit să te mai pot ţine în braţe o dată. Eşti reală?
Se privesc în ochi, el o mângâie pe obraz şi o sărută. Ce frumoşi.
- Rish, devii din ce în ce mai frumoasă. Sunt mândră de tine.
Îmi prinde palmele cu ale ei.
- Am nevoie de ajutorul vostru, până nu e prea târziu.
Cineva mă zguduie.
- Arisha, hai să te duc acasă. Creatura a plecat. Ce ai visat?
- Arina, iar am visat-o. Părea atât de real. Era în seara de Halloween, înainte de miezul nopţii. Ne-a rugat pe noi să o ajutăm.
- Arina? Cu ce să o ajutăm?
- Nu ştiu, m-ai trezit.
- Scuze dar,trebuia.
Mă ridic de pe pat. E ora 5:20. Când a trecut timpul? Cobor la parter şi îmi iau geaca din cuier. Ray e deja îmbrăcat. Iese el primul. Mă ţine de mână. Închide uşa, o încuie . Alergăm spre maşină. Într-o clipită o porneşte. Merge încet şi priveşte atent pentru a nu ne urmări chestia ciudată. Până şi maşina lui e împodobită cu usturoi. Ajungem la fereastra camerei mele. Îmi face semn să cobor şi să alerg cât mă ţin picioarele. Are farurile stinse. Cobor şi alerg repede până la scară,urc repede şi intru în camera mea . E frig. Privesc în spate. Ray e mulţumit. Porneşte maşina şi pleacă. Închid fereastra şi mă dezbrac de geaca mea de cercetaş. Aşez perdeaua, numai că ceva îmi atrage atenţia. Creatura, îl urmăreşte. Sper să nu îl ajungă, nu am nici numărul lui de telefon să îl anunţ. Sunt neliniştită, nici nu pot dormi. Mă simt vinovată.