Mister de Halloween

Premoniţia

   Stau şi mă gândesc la mesajul transmis de Arina. Mă întreb, oare, acea biserică e salvarea omenirii sau salvarea mea? Ce fel de piesă lipsă pot fi și pentru ce? Dar, nu cred că are legătură cu omenirea, doar nu va fi o invazie a zombilor. Încă privesc spre biserica îndepărtată din padure, e pentru prima data când am avut un vis ce are urmări în viaţa reală. Ca o premoniţie, bine, nu chiar. Premoniţia este de fapt un vis adevărat, ți se arată viitorul în vis sau cel puțin așa cred. Ceva ciudat dar în sfârșit pot rezolva și dovedi că nu sunt nebună.
Aşez binoclul pe masa din lemn de lângă fereastră şi privesc spre ceasul de pe perete, care are ace fosforescente. E destul de devreme, ora 1:30. Am timp să mai trag un pui de somn. Mai privesc o dată luna, e atât de frumoasă, deşi e singură. E înconjurată de mii de stele, dar nu sunt pentru ea. Ea e regina şi stelele sunt străjerii. Privesc către colţul străzii și observ ceva mişcând. E strigoiul.
- Ray, încă nu a plecat. Ce facem?
- Nu va pleca până în zori. Hai, trebuie să te odihneşti. Eşti micuţă, trebuia să dormi până acum.
- Când e vorba de viaţa mea, prefer să stau trează până desluşesc tot.
- De asta suntem și noi aici. Ai încredere în mine şi Dean. Hai, aşează-te lângă Damian. El e mai mare decât tine şi doarme de mult.
Mă aşez lângă Damian, Ray mă înveleşte imediat şi mă îmbrăţişează puternic. Cred că îi este dor de ea, de sora mea.
Închid ochii în timp ce îmi ţin palmele împreunate sub ureche. Ce bine e din nou în pat!
- Rish, repede!
Vocea Arinei mă trezește din nou. Ce naiba? Se joacă cu mine şi cu mintea mea. Privesc la ceasul negru de la mâna dreaptă, este ora 23:30. Sunt împreună cu cei trei fraţi. Având în vedere toţi copiii costumaţi şi dovlecii de la ferestre, cred că e seara de Halloween, se aud numai râsete de copii. Toată lumea e fericită, numai eu sunt înfricoşată, această sărbătoare mă înspăimântă. Nu mai aud nimic de strigoi. Oare e dus? Vocea mă atrage spre biserica ciudată, care e plină de lumânări aprinse. Arată de parcă ar fi un far de la ţărmul mării, ce călăuzeşte marinarii. O fată îmbrăcată într-o rochie cu volănaşe, mă aşteaptă în faţa bisericii.
- Rish, ai ajuns!
Vine în grabă și mă ia în braţe. O simt, în carne şi oase, Arina e vie, îmbrăcată cu rochia din seara morţii ei. Ray plânge şi o ridică în braţe.
- Iubito, cât mi-am dorit să te mai pot ţine în braţe măcar o dată. Eşti reală?
Se privesc în ochi, el o mângâie pe obraz şi o sărută. Sunt extrem de frumoși!
- Rish, devii din ce în ce mai frumoasă, sunt mândră de tine.
Îmi prinde palmele cu ale ei în timp ce mă privește zâmbind.
- Am nevoie de ajutorul vostru, până nu e prea târziu.
Cineva mă zguduie și visul minunat îmi este întrerupt.
- Arisha, hai să te duc acasă! Creatura a plecat. Ce ai visat din nou?
- Arina, iar am visat-o. Părea atât de real. Era în seara de Halloween, înainte de miezul nopţii și ne-a rugat să o ajutăm.
- Arina? Cu ce să o ajutăm?
- Nu ştiu, m-ai trezit!
- Scuze dar, trebuia. Aș putea avea probleme cu părinții tăi, în cazul în care te vede cineva că ieși din casa noastră împreună cu unul din noi.
Mă ridic de pe pat și se pare că e ora 5:20. Când a trecut timpul? Cobor la parter şi îmi iau geaca din cuier. Ray e deja îmbrăcat așa că iese el primul și mă ţine de mână. Închide uşa și o încuie . Alergăm spre maşină și într-o clipită o porneşte. Merge încet şi priveşte atent pentru a nu ne urmări chestia ciudată. Până şi maşina lui e împodobită cu usturoi. Ajungem la fereastra camerei mele, așa că îmi face semn să cobor şi să alerg cât mă ţin picioarele. Are farurile stinse. Cobor şi alerg repede până la scară, urc la fel de repede şi intru în camera mea, în care e foarte frig. Privesc în urmă și se pare că Ray e mulţumit așa că porneşte maşina şi pleacă. Închid fereastra şi mă dezbrac de geaca mea de cercetaş. Aşez perdeaua, numai că ceva îmi atrage atenţia. Creatura, se pare că îl urmăreşte, sper să nu îl ajungă, nu am nici numărul lui de telefon să îl anunţ. Sunt neliniştită, nici nu pot dormi, mă simt vinovată că nu îl pot ajuta...sper să nu se întâmple nimic rău cu ei, la urmă urmei se pare că sunt doar niște băieți nevinovați, dornici de a rezolva tot misterul și de a trăi în liniște.