Mister de Halloween

Spaima

   Preotul e destul de ciudat, mă privește insistent și puțin confuz. De când a murit Arina, am preferat să nu mai merg la biserică, mai ales că mă simțeam judecată de ceilalți pentru că toată lumea știa că aud voci. Oare, m-a visat şi el? A avut o premoniţie la fel ca mine, sau i se pare doar că sunt ciudată?
- Draga mea, eşti bine? Până acum cinci minute erai grăbită să probezi costumul şi acum eşti concentrată asupra unui...preot?
   Când a spus "preot" a sunat de parcă ar fi spus "ciocolată cu ardei "....urăşte şi ciocolata şi ardeii.
- Scuze mamă, îmi place construcţia bisericii, e interesantă.
- Serios? De 17 ani tot trecem pe aici şi abia acum observi.
- Ei, mamă, doar ştii, mai bine mai târziu decât niciodată.
- Of, of, ce-ţi place să întorci vorbele. Ştiu eu că mintea ta coace ceva. Hai, repede, să probezi costumul. Mai este puțin până la bal şi timpul trece foarte repede.
   Aleluia, am scăpat, nu m-a mai ţinut la interogat. Bine şi eu sunt cam ciudată, deși îmi desprind cu greu ochii de la preot şi privesc în spate, către maşina fraţilor lui Damian.
În timp ce mă îndrept spre casă, scot telefonul şi îi scriu un mesaj.
  Bună, sunt Arisha. Da, accept să merg cu tine la bal. Totuşi, am o curiozitate. Ce caută fraţii tăi la magazinul de costume?
    Ajung acasă, mă descalț imediat de adidaşi şi alerg în sufragerie, în faţa oglinzii. Mă dezbrac de hainele de stradă şi scot rochia care e superbă. În două clipe mă îmbrac, mă încalț cu cizmuliţele, așez colierul la gât şi alerg spre mama pentru a mă ajuta să închei corsetul la spate.
-Mamă, mă ajuţi te rog?
- Sigur draga mea, întoarce-te! E minunată rochia. Gata, stai să te văd din faţă și lasă-ţi părul pe spate.
   Îmi desprind părul lung, lăsându-l să cadă uşor pe spate până la nivelul şoldurilor. Mama mă priveşte din cap până în pocioare, în timp ce îşi ţine mâinile împreunate în zona gurii.
- Ce frumoasă eşti, o adevărată prinţesă!
  O simt că e mândră de mine, pentru prima dată în şapte ani. Nici când am câştigat concursul de istorie nu am văzut-o aşa. Cred că îi aduc aminte de Arina, mai mult ca sigur. Mă apucă de braţ şi mă duce în faţa oglinzii...deci chiar sunt eu? Chiar mă văd o vampiriţă, una sexy şi drăguţă. Dantela neagră e modelată după corpul meu şi legăturile roşii împodobesc ideal rochia. Colierul argintiu cu pandativul roşu mare se asortează la fix, să nu mai zic de cizmuliţe, sunt absolut superbe.
- Chiar  sunt eu?
- Da, Rish, creşti, eşti o domnişoară acum.
   Mama are ochii în lacrimi, nu ştiu ce să zic, și e cel mai bine să mă prefac că nu o văd. Mă schimb imediat în hainele obişnuite şi fug pe scări în camera mea. Privesc pe fereastră, poate totuși îl zăresc pe Damian, îmi este dor de el.  Mi-e dor, de un băiat pe care abia l-am cunoscut . E pentru prima dată când plac atât de mult pe cineva.
    Vremea e sumbră, cerul e întunecat, gata, gata să plângă, vântul adie printre frunzele uscate care zboară în legea lor şi pădurea, înfricoşătoare, zici că e desprinsă dintr-un film de groază. Un fior mă trece pe şira spinării. Telefonul vibrează și se pare că e un mesaj, de la Damian. Un zâmbet idiot mi s-a afişat pe chip.
  Bună Arisha. Mă bucur nespus că ai acceptat să mergi la bal cu mine. Fraţii mei erau la magazin pentru a-mi găsi un costum, dar au ştiut că vei fi acolo și au vrut să vadă dacă eşti bine. Deşi, sincer să fiu şi eu mi-am făcut griji, ciufulito.
  Cât de drăguț! Mă izbesc cu faţa în pernă și mă abțin să nu țip. Ce sentiment plăcut e să ştii că persoana pe care o placi e îngrijorată pentru tine. Vreau să dorm, cu gândul doar la el. Deja simt cum moş Ene îmi face o vizită și ușor ușor voi ajunge pe tărâmul viselor.
   - Ariiishaaa!! Unde eşti?
   Unde sunt? E frig, bate vântul, mă uit în jur, sunt singură pe un drum cred, având în vedere pietrişul de pe jos şi praful din aer. În faţa mea este un felinar cu lumina slabă, care pâlpâie tot mai des. Cred că sunt în mijlocul drumului. Unde ar trebui să merg? Vocea aceasta, sună ca a unei vrăjitoare de speriat copiii. Vocea ei piţigăiată şi râsul aşa zis malefic, plictisitor deja mă face să adorm.
- Serios? Atât poţi face? Nu mă sperii! Cine eşti şi ce vrei? Pun pariu că eşti o vrăjitoare stupidă cu nasul încovoiat şi mulţi negi pe faţă și ghearele alea mari şi urâte.
- Ha ha haaa!!! Te înşeli amarnic.
  Iar acel râs stupid și enervant. Ceva e în spatele meu, simt cum mă atinge pe umărul drept. Privesc cu frică și se pare că o mână slabă, bătrână, plină de păr care se termină cu nişte gheare lungi şi negre m-a luat prin surprindere. Acum, recunosc mi-e frică. Dacă am provocat-o, acum a răspuns. Se apropie de urechea mea, vrea să îmi spună ceva dar auzul îmi este acoperit de bătăile inimii.
- Acum te mai plictisesc?
  Tremur toată dar tot încerc să mă întorc...văd doar cu coada ochiului și mă sperie. Ce naiba e? Vreau să ţip, sunt blocată, nu pot. Ochii aia...