Mister de Halloween

Sperietura

Chiar dacă nu o arată, mama mereu îşi face griji pentru mine. Îi este frică să nu înnebunesc, încă de când a murit sora mea. Am ţinut ascuns faptul că de 7 ani eu tot aud şoapte, simt că sunt urmărită şi chiar dacă sunt "bântuită " de atâta timp, tot mi-e frică în momentul în care simt prezenţa a ceva paranormal pe lângă mine. Mamei nu i-am spus nimic, dat lucrurile încep să scape de sub control şi ea observă asta.
- Arisha, draga mea eşti bine? Ce vină are copilul? Ce ţi-a făcut?
- Poftim? Ce copil?
Mă şterg la ochi şi mă uit mai bine. În locul strigoiului a apărut un copilaş de vreo 5 anişori, care mă priveşte nedumerit. Ce naiba?
- Nu contează, mama. Hai să luăm ce mai trebuie şi să mergem acasă.
Mama mă priveşte ciudat. Ar fi în stare să mă ducă la un psihiatru.
- Ştii? Nu ai mai făcut aşa de când a murit sora ta. Poate, poate ar fi mai bine să te internez la...
- Nu,nici să nu aud de aşa ceva. Nu sunt nebună şi îţi voi dovedi asta mai devreme sau mai târziu.
Iau doua plase de la mama şi alerg în casă. Aşez fiecare aliment la locul lui, îmi iau o ciocolată, mă descalţ şi dau să fug pe scările care duc spre camera mea.
- Arisha, aşteaptă. Laptop-ul, dă-mi-l. E confiscat pentru un timp.
- Dar,mamă...
- Niciun "dar"... acum.
Mi-a răpit şi ultimul gram de fericire. Ştie cât de mult îmi place să citesc şi să mă informez. Alerg repede în camera mea. Nervoasă, iau laptop-ul şi încărcătorul şi îl arunc pe pat,în faţa ei.
- Are parolă, să ştii. Nu îl vei putea deschide.
Mă priveşte îngrijorată. Mă uit.tristă în ochii ei.
- De ce? De ce mă urăşti? Ştiu că nu voi fi niciodată ca Arina, deşi încerc, dar tot nu te mulţumeşti.
- Arisha,nu e aşa, stai.
Poate să zică ce vrea, nu o mai cred. Trântesc uşa de la camera mea şi mă izbesc pe pat. Mă doare foarte tare faptul că mama ar fi în stare să mă închidă într-un internat. Iar aud acele şoapte ,pe care uneori nu le înţeleg. Ştiu că e lângă mine,mereu. Mă bucur că măcar am cartea surorii mele, despre fiinţe, creaturi şi multe altele. O să o ascund, să nu cumva să fie şi ea confiscată. Seara s-a aşezat peste oraş. Luna abia se zăreşte printre norii întunecaţi. E foarte înfricoşător. Aprind lumina, apoi încep să răsfoiesc din nou cartea. Iar se deschide la pagina 33.
- Iar strigoi? Abia am citit şi m-am lămurit. Mi-a apărut şi în faţă, fără să îl vadă nimeni. Ce s-a întâmplat?
Aud ceva. Tot din casa vecinului. Iar e acea umbră. Încep să tremur, mi-e frică. Încerc să mă controlez dar,în zadar. Inima îmi bate şi mai tare, picioarele mi-au amorţit. Nu îmi pot scoate din cap imaginea monstrului, altceva nu e. Trebuie, trebuie să îmi înving temerile. Vreau să văd ce e acolo. Privesc la ceas. E destul de târziu, e ora 22:10. Nu îmi pasă. Mă îmbrac cu geaca mea pentru cercetări. E lungă până la nivelul genunchilor, e lărguţă şi are foarte multe buzunare, chiar şi pe interior. Îmi iau lanterna, un cuţit mic apoi îmi pun gluga pe cap. Îmi iau rucsacul meu de nelipsit, unde am şi cartea. Era să uit, tămâie pudră , chibrit şi staniol. Dacă vrea să mă rănească, voi face o fumigenă. Deschid fereastra şi cobor pe scara care duce în spatele casei. Sper să nu alunec. Gata, până acum e bine. Aprind lanterna şi merg tiptil. Cu cât mă apropii de acel loc,umbra devine tot mai înfricoşătoare. Ups, m-am împiedicat de o.piatră şi am căzut pe burtă. M-am tăiat puţin la palmă. Îmi strâng mâna cu un bandaj şi merg mai departe. E doar puţin sânge. Am ajuns la garaj, unde creatura îşi făcea de cap. Nu e nimeni în jur,totul e pustiu. Numai eu am chef de cercetări. Mă ridic pe vârfuri să văd ce face. Nu pot,sunt prea scundă. Lumina ,s-a stins. Îmi sting şi eu repede lanterna. Sper să nu mă fi observat. Mai bine plec, vin altă dată. Mă dau doi paşi în spate. M-am izbit de ceva. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreun stâlp pe aici. Mă întorc încet. Nu îmi vine să cred. Vreau să ţip dar nu pot, nu mai am voce. Creatura, mă priveşte curioasă, de parcă ar vrea să mă înfulece. Îi curg balele din gură în timp ce se uită la mâna mea. Vai, sânge. Vrea să mă mănânce. Se apropie de faţa mea deschide gura urât mirositoare. Are mulţi colţi. Într-o clipă aprind fumigena şi i-o arunc în gură. Începe să urle, să scoată fel şi fel de sunete. Eu alerg repede spre scara mea . Nu mai privesc în urmă. Tot ce vreau e să ajung mai repede în camera mea. Alerg în timp ce plâng. Se aud paşi apăsaţi în urma mea. Încearcă să mă prindă. Parcă ar fi un cal turbat. Mă prinde de rucsac şi mă trage înapoi. Stai, o maşină. A oprit lângă mine. Un bărbat a coborât şi m-a tras repede din ghearele bestiei înfometate.
- Intră în maşină, acum.